2 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei. [Var.: (reg.) zgornire s. f.] – V. scorni.

scornire sf [At: (a. 1820) DOC. EC. 242 / Pl: ~ri / E: scorni] 1 (Înv) Scoatere din adăpost a animalelor sau a oamenilor. 2 (Înv) Provocare a unor stări sufletești, a unor acțiuni, a unor evenimente etc. Si: (reg) scormoneală (9), (îvr) scorneală (1). 3 (Înv) Creare a ceva inedit. 4 Creare din imaginație (cu intenții rele) a unor lucruri inexistente în realitatea concretă și prezentarea lor ca fiind adevărate Si: invenție, născocire, plăsmuire, (îvr) scorneală (2), scornitură (2). 5 (Ccr) Produs al scornirii (4) Si: invenție, născocire, plăsmuire, (îvr) scorneală (3), scornitură (3). 6 (Reg) Scormonire (3).

SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei. [Var.: (reg.) zgorníre s. f.] – V. scorni.

SCORNÍRE, scorniri, s. f. Acțiunea de a scorni și rezultatul ei; născocire, scornitură, minciună. Scornirile nevestelor și cumetrelor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 247. Moda aceasta de a adormi lumea e o scornire drăcească. CONTEMPORANUL, II 250.

SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se porni, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

ZGORNÍ vb. IV v. scorni.

ZGORNÍRE s. f. v. scornire.

scorni [At: CORESI, ap. DHLR, II, 474 / V: (reg) zgo~ / Pzi: ~nesc / E: bg скорна] 1-2 vtr (Înv) A (se) scula (2-3). 3 vt (Îvp; c. i. animale sau, pex, oameni) A scormoni (14). 4 vr (Îvr; d. oameni) A se ivi. 5 vt (Îrg; c. i. stări sufletești, acțiuni, evenimente etc.) A provoca. 6 vt (Îrg) A stârni. 7 vr (Îrg; d. elemente ale naturii) A se isca. 8 vt A crea ceva (inedit) Si: a inventa, a născoci (1), a plăsmui (1). 9 vt (Nob) A obține. 10 vt (Înv; c. i. legi, dispoziții, impozite) A institui. 11 vt (C. i. lucruri inexistente în realitatea curentă) A crea din imaginație (cu intenții rele) și a prezenta ca fiind drept adevărate Si: a inventa, a născoci, a plăsmui1, (reg) a scornoci. 12 vt (Reg) A investiga. 13-14 vi (Reg) A scormoni (1-2). 15 vi (Reg) A râcâi1 (1).

zgornire[1] sf vz scornire

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa; a concepe, a crea. 2. Tranz. A lansa (cu rea-credință) o minciună, un zvon (pentru a înșela); a urzi, a ticlui. 3. Refl. A se isca, a se ivi, a se porni, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 4. Tranz. (Pop.) A face să se miște din locul unde se află, să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty.

SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a născoci, a inventa. Aceștia de mult scorniseră vorba potrivită pentru asemenea împrejurări despre schimbarea domnilor și bucuria nebunilor. SADOVEANU, N. P. 5. Cei buni n-au vreme de gîndit La moarte și la tînguit, Căci plînsu-i de nebuni scornit Și de femei! COȘBUC, P. I 151. Trebuia neapărat un nume de meșter mare pentru cel care va fi clădit biserica de la Argeș... Atunci poporul l-a scornit. ODOBESCU, S. II 506. Cine-a scornit doina, Arsă i-a fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. 2. Tranz. A născoci cu rea-credință, cu intenția de a induce în eroare; a urzi, a combina în mod insidios, a ticlui. Mi-a răspuns că... în logofăt are nădejdea, nu în noi, desculții, care nu știm ce să mai scornim ca să-l sărăcim. STANCU, D. 104. Bujor spune minciuni; trei zile și trei nopți el nu ar sfîrși. Cînd n-o știe de la altul, o scornește de la sine. SLAVICI, N. I 45. La grea nevoie m-a băgat iar spînul. Amu a scornit alta: cică să-i aduc pe fata Împăratului Roș, de unde-oi ști. CREANGĂ, O. A. 243. ◊ Refl. pas. Fel de fel de vorbe se scorniră pe seama celor două dușmance. Ba că s-au bătut, ba că și-au omorît pisicile și și-au mîncat una alteia găinile, și cîte și mai cîte. STĂNOIU, C. I 214. 3. Refl. A se isca, a se porni, a se dezlănțui, a se stîrni. Îi venise într-o zi la ureche că Marioara ar fi primit la bîlciul din Tufeni o brățară... din partea lui Mișu al arendașului și din vestea asta s-a scornit tot răul. SANDU-ALDEA, D. N. 168. Se scorni în văzduh un vînt cumplit, care mlădia crăcile dafinului. POPESCU, B. II 43. Scornindu-se atunci o ceartă între amîndouă muierile, mama Demetra se supără foarte și se porni cu mare urgie asupra lui Keleu. ODOBESCU, S. III 283. 4. Tranz. A face să iasă din adăpost; a stîrni. La vînat că mi-am ieșit, Ciutalină mi-am scornit, Ciutalină mi-am gonit, Din cîmpul Solotrului Pînă-n malul Oltului. TEODORESCU, P. P. 69. ◊ Fig. Pui niște întrebări... De unde le mai scornești, Marine? BARANGA, I 187. De unde ai mai scornit asemenea minciuni? SADOVEANU, O. VIII 147. Aci nu se ridică zgomot scornind gîndiri. VĂCĂRESCU, P. 163. ♦ Fig. A tulbura. Auzind și el de fata cea frumoasă... l-au scornit nu-ș ce la inimă. SBIERA, P. 141.

A SCORNÍ ~ésc tranz. 1) (vorbe, zvonuri, minciuni) A plăsmui, punând în circulație cu rea-voință. 2) înv. A descoperi prin muncă creatoare; a născoci; a inventa; a izvodi. /<bulg. skorna

A SE SCORNÍ pers. 3 se ~éște intranz. rar (despre fenomene ale naturii) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se dezlănțui; a se declanșa. Viscolul s-a ~it către seară. /<bulg. skorna

scornì v. 1. a sgorni: a scorni vânatul; 2. a provoca: a se scorni o furtună; 3. fig. a născoci, a plăsmui: a scorni o minciună. [Primitiv termen vânătoresc: a chema cu cornul câinii la vânat («la vânat că mi-am ieșit, ciutalina mi-am scornit», POP.), de unde, printr’o evoluțiune analogă cu sbuciumà, a pune în mișcare, a turbura (vorbind de vânturi sau vijelii) și, sub raportul intelectual, a inventa (cf. născocì)].

scornésc v. tr. (d. corn, adică „sun din corn ca să speriĭ vînatu, și decĭ să-l fac să ĭasă la iveală”, ca și zbucĭum din bucium; it. cornare, fr. corner. D. rom. vine bg. korny și skornuvam, rut. skornĭati, id.). Stîrnesc, fac să ĭasă ca să scape: a scorni vînatu. Născocesc, inventez (o minciună, o lege, o modă, o mașină). V. refl. A se stârni (o vorbă, o furtună). – În vest zgornesc (infl. poate de izgonesc), scornesc, scot din culcuș, alung, strig, chem de pe unde era ascuns: șĭ-a zgornit surorile, a adus pisica și s’a pus la pîndă (VR. 1911, 4, 10). Și zgurnesc (Cp. cu Dac. 2, 631 și 3, 657).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scorníre s. f., g.-d. art. scornírii; pl. scorníri

arată toate definițiile

Intrare: scornire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scornire
  • scornirea
plural
  • scorniri
  • scornirile
genitiv-dativ singular
  • scorniri
  • scornirii
plural
  • scorniri
  • scornirilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zgornire
  • zgornirea
plural
  • zgorniri
  • zgornirile
genitiv-dativ singular
  • zgorniri
  • zgornirii
plural
  • zgorniri
  • zgornirilor
vocativ singular
plural
Intrare: scorni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scorni
  • scornire
  • scornit
  • scornitu‑
  • scornind
  • scornindu‑
singular plural
  • scornește
  • scorniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scornesc
(să)
  • scornesc
  • scorneam
  • scornii
  • scornisem
a II-a (tu)
  • scornești
(să)
  • scornești
  • scorneai
  • scorniși
  • scorniseși
a III-a (el, ea)
  • scornește
(să)
  • scornească
  • scornea
  • scorni
  • scornise
plural I (noi)
  • scornim
(să)
  • scornim
  • scorneam
  • scornirăm
  • scorniserăm
  • scornisem
a II-a (voi)
  • scorniți
(să)
  • scorniți
  • scorneați
  • scornirăți
  • scorniserăți
  • scorniseți
a III-a (ei, ele)
  • scornesc
(să)
  • scornească
  • scorneau
  • scorni
  • scorniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zgurni
  • zgurnire
  • zgurnit
  • zgurnitu‑
  • zgurnind
  • zgurnindu‑
singular plural
  • zgurnește
  • zgurniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zgurnesc
(să)
  • zgurnesc
  • zgurneam
  • zgurnii
  • zgurnisem
a II-a (tu)
  • zgurnești
(să)
  • zgurnești
  • zgurneai
  • zgurniși
  • zgurniseși
a III-a (el, ea)
  • zgurnește
(să)
  • zgurnească
  • zgurnea
  • zgurni
  • zgurnise
plural I (noi)
  • zgurnim
(să)
  • zgurnim
  • zgurneam
  • zgurnirăm
  • zgurniserăm
  • zgurnisem
a II-a (voi)
  • zgurniți
(să)
  • zgurniți
  • zgurneați
  • zgurnirăți
  • zgurniserăți
  • zgurniseți
a III-a (ei, ele)
  • zgurnesc
(să)
  • zgurnească
  • zgurneau
  • zgurni
  • zgurniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zgorni
  • zgornire
  • zgornit
  • zgornitu‑
  • zgornind
  • zgornindu‑
singular plural
  • zgornește
  • zgorniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zgornesc
(să)
  • zgornesc
  • zgorneam
  • zgornii
  • zgornisem
a II-a (tu)
  • zgornești
(să)
  • zgornești
  • zgorneai
  • zgorniși
  • zgorniseși
a III-a (el, ea)
  • zgornește
(să)
  • zgornească
  • zgornea
  • zgorni
  • zgornise
plural I (noi)
  • zgornim
(să)
  • zgornim
  • zgorneam
  • zgornirăm
  • zgorniserăm
  • zgornisem
a II-a (voi)
  • zgorniți
(să)
  • zgorniți
  • zgorneați
  • zgornirăți
  • zgorniserăți
  • zgorniseți
a III-a (ei, ele)
  • zgornesc
(să)
  • zgornească
  • zgorneau
  • zgorni
  • zgorniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scornire zgornire

  • 1. Acțiunea de a (se) scorni și rezultatul ei.
    exemple
    • Scornirile nevestelor și cumetrelor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 247.
      surse: DLRLC
    • Moda aceasta de a adormi lumea e o scornire drăcească. CONTEMPORANUL, II 250.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi scorni
    surse: DEX '09 DEX '98

scorni zgurni zgorni

  • exemple
    • Aceștia de mult scorniseră vorba potrivită pentru asemenea împrejurări despre schimbarea domnilor și bucuria nebunilor. SADOVEANU, N. P. 5.
      surse: DLRLC
    • Cei buni n-au vreme de gîndit La moarte și la tînguit, Căci plînsu-i de nebuni scornit Și de femei! COȘBUC, P. I 151.
      surse: DLRLC
    • Trebuia neapărat un nume de meșter mare pentru cel care va fi clădit biserica de la Argeș... Atunci poporul l-a scornit. ODOBESCU, S. II 506.
      surse: DLRLC
    • Cine-a scornit doina, Arsă i-a fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare.
      exemple
      • Mi-a răspuns că... în logofăt are nădejdea, nu în noi, desculții, care nu știm ce să mai scornim ca să-l sărăcim. STANCU, D. 104.
        surse: DLRLC
      • Bujor spune minciuni; trei zile și trei nopți el nu ar sfîrși. Cînd n-o știe de la altul, o scornește de la sine. SLAVICI, N. I 45.
      • La grea nevoie m-a băgat iar spînul. Amu a scornit alta: cică să-i aduc pe fata Împăratului Roș, de unde-oi ști. CREANGĂ, O. A. 243.
      • reflexiv pasiv Fel de fel de vorbe se scorniră pe seama celor două dușmance. Ba că s-au bătut, ba că și-au omorît pisicile și și-au mîncat una alteia găinile, și cîte și mai cîte. STĂNOIU, C. I 214.
  • 2. reflexiv A se isca, a se ivi, a se porni, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Îi venise într-o zi la ureche că Marioara ar fi primit la bîlciul din Tufeni o brățară... din partea lui Mișu al arendașului și din vestea asta s-a scornit tot răul. SANDU-ALDEA, D. N. 168.
      surse: DLRLC
    • Se scorni în văzduh un vînt cumplit, care mlădia crăcile dafinului. POPESCU, B. II 43.
      surse: DLRLC
    • Scornindu-se atunci o ceartă între amîndouă muierile, mama Demetra se supără foarte și se porni cu mare urgie asupra lui Keleu. ODOBESCU, S. III 283.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv popular A face să iasă din adăpost.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: stârni urni attach_file 4 exemple
    exemple
    • La vînat că mi-am ieșit, Ciutalină mi-am scornit, Ciutalină mi-am gonit, Din cîmpul Solotrului Pînă-n malul Oltului. TEODORESCU, P. P. 69.
      surse: DLRLC
    • figurat Pui niște întrebări... De unde le mai scornești, Marine? BARANGA, I 187.
      surse: DLRLC
    • figurat De unde ai mai scornit asemenea minciuni? SADOVEANU, O. VIII 147.
      surse: DLRLC
    • figurat Aci nu se ridică zgomot scornind gîndiri. VĂCĂRESCU, P. 163.
      surse: DLRLC

etimologie: