5 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face orice dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Lat. fossatum.

SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală a cărei populație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura. ◊ Expr. Satul lui Cremene sau sat fără câini = loc fără stăpân, fără control, în care oricine poate face ce dorește. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii, țăranii. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără (fără motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă. ♦ Țărănimea, cu specificul ei de viață economică și culturală. – Din lat. fossatum.

SAT, sate, s. n. 1. Așezare rurală cu case și gospodării locuite în majoritate de țărani. În tot satul numai la casa lui moș Gheorghe se vede lumină. SP. POPESCU, M. G. 23. Tu vei vedea iar satul tău Și casa voastră-n vale, Și biata mamă-ți va ieși Plîngînd în cale. COȘBUC, P. I 77. Nurorile despletite o boceau de vuia satul. CREANGĂ, P. 16. Satul arde și baba se piaptănă, se spune cînd cineva, în împrejurări grave, se preocupă de mărunțișuri. ◊ Expr. Satul lui Cremene = loc fără stăpîn, în care fiecare face ce-i place. Sat fără cîini = loc nepăzit, în care oricine poate să facă orice dorește. Sat fără cîini... Dacă nu eram eu să-i deschid, pleca. BARANGA, I 155. Găsise un sat fără cîni și se primblă fără băț. CREANGĂ, P. 231. 2. (Cu sens colectiv) Locuitorii dintr-un sat (1); sătenii. Se strîngea tot satul. Și Gherlaș, în fața unui public atît de avid de spectacol, își începea scamatoriile. SAHIA, N. 65. Tot satul vorbea în bine de dragostea lui Dinu și a Floricăi. BUJOR, S. 32. Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. ◊ Lipitoarea satului = cămătar, exploatator al sătenilor. Gura satului v. gură.Expr. A se mînia ca văcarul pe sat, se spune celui care se supără pe altul, dar supărarea e în propria lui pagubă. A fi poșta satului = a umbla cu bîrfeli de la unul la altul. A (nu) face sat = a) (uneori urmat de determinări locale) a (nu) sta mult într-un loc. Încalecă, du-te, Sat nu face. PANN, P. V. II 47; b) a (nu) se împăca, a (nu) se înțelege (cu... ). ♦ Țărănimea (cu specificul ei de viață economică și culturală). Legătura între sat și oraș.Pl. și: (neobișnuit) saturi (KOGĂLNICEANU, S. 116).

SAT ~e n. 1) Localitate rurală ai cărei locuitori se ocupă, îndeosebi, cu agricultura. ◊ De la ~(e) din mediul rural; de la țară. ~ fără câini loc fără stăpân, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea așezări. ◊ A fi poșta ~ului a umbla cu bârfeli. S-a supărat (ca) văcarul pe ~ se spune despre cineva care se supără fără motiv și spre propria lui pagubă. /<lat. fossatum

sat n. 1. od. moșie; 2. comună rurală; 3. locuitorii din sat: tot satul aleargă; 4. fig. ședere statornică: n’am să fac sat cu el. [Vechiu-rom. fșat (Psaltirea scheiană) = albanez FSAT (= *MASSATUM), din lat. medieval MASSA, câșlă, termen primitiv ciobănesc ca și sinonimul său cătun].

sat n., pl. e (vrom. fsat [de unde și alb. fšat], d. mlat. fossatum, adică „șănțuit” de unde și ngr. fussáton, oaste, adică „tabără șănțuită”). Comună rurală: un sat compus din doŭă cătune. Locuĭtoriĭ acesteĭ comune: venise tot satu. Ogor, cîmp (după vsl. selo, sat). Locuĭnță (după vsl. selenie). A face sat cu cineva, a lega prietenie cu el. A umbla, a dormi pin sat, a umbla, a dormi afară din casă orĭ din curtea ta (chear dacă e vorba de oraș). A găsi sat fără cînĭ, a găsi un loc în care poțĭ să-țĭ facĭ mendrele, să-țĭ facĭ de cap.

SAȚ s. n. (Pop.) Senzația celui sătul; săturare, îndestulare. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține, a-i fi cuiva) (de) saț = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-și ține sațul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. [Var.: sáțiu s. n.] – Lat. satium.

SAȚ s. n. (Pop.) Senzația celui sătul; săturare, îndestulare. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține, a-i fi cuiva) (de) saț = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-și ține sațul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. [Var.: sáțiu s. n.] – Lat. satium.

SÁȚIU s. n. v. saț.

SAȚ s. n. (Și în forma sațiu) Senzația de a fi sătul; săturare, îndestulare. Cu sudoarea și lacrimile lor au îngrășat țărîna, din care au scos holde nu pentru sațul lor. SADOVEANU, E. 268. Poame a căror suc ațîță foame, Iar saț n-aduce nicidecum. ALECSANDRI, P. III 548. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric. EMINESCU, O. I 172. De la fereastra salonului meu ochii mei se primblau fără sațiu. ALECSANDRI, O. P. 274. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține cuiva) (de) saț, a-i fi cuiva de saț sau a-și ține sațul = a (se) sătura, a(-și) potoli foamea pentru mai mult timp. Se jucaseră cît se jucaseră, mîncaseră apoi să le fie de saț. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/6. Peștele de undiță și mămăliga de rîșniță nu țin saț. SADOVEANU, N. F. 47. Am mîncat colac cu cîrnaț, Că ține mai bine de saț. La TDRG. Iastă gîscă s-o faci friptură și umplută, să ne ținem sațul cîtăva vreme. ib. Îi ține sațiu ca și calului care, după ce trece drumul, iar flămînzește. ȘEZ. I 218. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. (Fig.) [Împăratul] nu mai avea saț de bogăție și nici o milă n-avea de supușii lui. VLAHUȚĂ, O. A. 214. ♦ Fig. Suprasaturație, dezgust, silă, lehamite. Aceleași nemărginiri pustii de ape sfîrșește prin a-ți naște o plictiseală fără seamăn: acel sațiu obositor care-l produce drumul mai multor zile de mare. BART, S. M. 66. Sațiul de desfătări. GORJAN, H. II 41. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. O dată se însoară omul și are și el dreptul la o zi de sațiu. PAMFILE, CER. 112. Sosi toamna, și nu știu cum, cu dînsa, veni și sațiul în casa lui. NEGRUZZI, S. I 73. – Variantă: sáțiu s. n.

sat-pilót s. n. Sat model ◊ „Președintele H.B. a inaugurat un nou sat-pilot algerian [...] Zeci de alte așezări rurale de acest fel, moderne, sunt în curs de amenajare.” R.l. 19 VIII 73 p. 5. ◊ „Oficiul general pentru locuințe al Libiei a semnat cu o întreprindere de construcții un contract [...] privind construcția unor sate-pilot. I.B. 28 XII 76 p. 4; v. și I.B. 26 III 74 p. 4, Sc. 2 VI 74 p. 6, 13 III 75 p. 6 //din sat + pilot, după fr. village-pilote; DMN 1966//

SAȚ n. Senzație de a fi sătul. ◊ Fără ~ a) nesățios; lacom; b) neistovit; nepotolit. A nu avea ~ a nu se mai sătura; a fi nesățios. A ține (sau a-i fi) de ~ a sătura pentru mai mult timp. /<lat. saties

Satu-Mare n. județ în Ardeal: 368.000 loc. cu cap. Satu-Mare, pe Sameș: 35.000 loc. Reședința episcopului român unit.

saț n. sațiu: ca două patimi fără saț și pline de ’ntuneric EM. [Lat. SATIUM].

sațiu n. îndestulare: fără sațiu. V. saț.

Șat-el-Arab m. fluviu aziatic, format prin confluența Tigrului și Eufratului, se varsă în golful Persic: 145 km.

saț și (maĭ vechĭ, dar utilizat și azĭ) sáțiŭ n., pl. urĭ (lat. satium, d. satis, destul, satullus, sătul). Îndestulare de mîncare în stomah (în opoz. cu foame): acest mîncăcĭos nu maĭ are saț. Fig. Fără saț (orĭ maĭ des cu nesaț), cu mare poftă, ne maĭ săturîndu-te: a învăța fără saț.

șes, șeasă adj., pl. șeșĭ, șese (lat. sessus, așezat, part d. sidere, a se pune, a se așeza, și d. sedére, a ședea; it. pg. sesso, vfr. ses, sp. siesso, șezut, dos; alb. šeš, șes, cîmp). Neted, plan: loc șes, regiune șeasă. S. n., pl. urĭ. Cîmp, cîmpie: șesu Bărăganuluĭ. – Și șeț (pron. și șăț) în Olt. Argeș și aĭurea în Munt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: sat
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sat
  • satul
  • satu‑
plural
  • sate
  • satele
genitiv-dativ singular
  • sat
  • satului
plural
  • sate
  • satelor
vocativ singular
plural
Intrare: Sat
nume propriu (I3)
  • Sat
Intrare: saț
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • saț
  • sațul
  • sațu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • saț
  • sațului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N56)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sațiu
  • sațiul
  • sațiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • sațiu
  • sațiului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Șat
Șat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: șăț
șăț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)