șăț, V. șes.

șes, șeasă [At: PSALT. HUR. 53^v/9 / V: (reg) ~t, șeț, șez sn, a, ~c, ~tru, șeș sn / Pl: șeși, ~e a, ~uri sn, (înv) ~ure a / E: ml sessus (Par: al lui sedere „a ședea”)] 1 a (Rar; d. pământ, regiuni) Care este plan Si: drept (34), întins, neted, (rar) șesos. 2 a (Îvr; d. obiecte) Plat. 3 a (Gmt; îvr; îs) Triunghi șeț Triunghi plan. 4 sn Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine Si: câmpie (1), (reg) pustă, șestină¹ (1), (înv) șesime² (1). 5 sn Suprafață plană de pământ situată într-o depresiune Si: (reg) șestină¹ (2), zăpodie. 6 sn (Pop) Platou (pe munte sau pe deal) Si: (reg) șestină¹ (3). 7 sn (Îvr; pex) Suprafață plană a obiectelor. 8 sn (Îvr) Parte a corpului patrupedelor cuprinsă între șolduri¹ (2) și coaste.

șes, șeasă adj., pl. șeșĭ, șese (lat. sessus, așezat, part d. sidere, a se pune, a se așeza, și d. sedére, a ședea; it. pg. sesso, vfr. ses, sp. siesso, șezut, dos; alb. šeš, șes, cîmp). Neted, plan: loc șes, regiune șeasă. S. n., pl. urĭ. Cîmp, cîmpie: șesu Bărăganuluĭ. – Și șeț (pron. și șăț) în Olt. Argeș și aĭurea în Munt.