2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SARÍN s. n. substanță toxică de luptă, cu acțiune neuroparalitică. (< germ. Sarin)

SĂRÍN, -Ă adj. v. senin.

SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.

SENÍN1 s. n. Seninătate, claritate (a cerului), limpezime. În ziua aceea... era un senin pe ceri și așa de frumos și de cald afară, că-ți venea să te scalzi pe uscat, ca găinile. CREANGĂ, A. 64. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede ca seninul ceriului. EMINESCU, N. 6. ◊ (Poetic) Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in Ce-n mîini cu amforele goale își umplu ochii de senin. MACEDONSKI, O. I 64. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. ◊ Loc. adv. (Așa ca) din senin = dintr-o dată, pe neașteptate, pe negîndite, fără veste, fără motiv. Mă tem, mamă! Mă tem pentru viața lui.Ce-i cu tine? Așa din senin? Nu te-nțeleg. DAVIDOGLU, M. 17. Bătăi însă a suferit nenumărate, mai pe dreptate, dar mai mult din senin. REBREANU, I. 116. De cum începu hora, fata cea frumoasă... veni ca din senin și iară se prinse lîngă dînsul. ISPIRESCU, L. 187.

SENÍN2, -Ă, senini, -e, adj. 1. (Despre cer) Fără nori; (despre timp) limpede, clar, curat, liniștit, calm. Cerul e senin și albastru; în depărtare, catargele își flutură în bătaia vîntului steagurile colorate. DUNĂREANU, CH. 84. Sirenele-ți cîntau în nopți senine Eternele legende-ale iubirii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 141. Era ziua mult senină, Munții pluteau în lumină, Văile-n tăcere lină. ALECSANDRI, P. I 110. ♦ (Poetic) Luminos. Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. EMINESCU, O. I 171. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestări ale lor) Care exprimă mulțumire sufletească, care nu e tulburat de frămîntări; luminos, liniștit. Și-a luat căciula, a zvîrlit dăsaga pe umăr și a pornit-o senin spre casa lui. POPA, V. 100. De-a mai mare dragul să fi privit pe Davidică, flăcău de munte... cu pletele crețe și negre ca pana corbului; cu fruntea lată și senină. CREANGĂ, A. 85. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lîngă poartă; și-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cîntece mîndre și senine. EMINESCU, N. 6. – Variantă: serín, -ă (COȘBUC, P. II 138) adj.

SENÍN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre cer, timp etc.) Care este fără nori; limpede. 2) fig. Care vădește liniște sufletească; calm; netulburat. Privire ~ă. /<lat. sarenus

SENÍN1 n. Lipsă de nori; seninătate; limpezime. ◊ Din ~ deodată; pe neașteptate. /<lat. serenus

senin a. 1. limpede, dulce și lin: cer senin, vreme senină; 2. fig. neturburat: suflet senin; 3. pașnic și fericit: zile senine. [Lat. SERENUS]. ║ n. 1. seninătate: seninul (cerurilor) insuflă sfială și mirare GR. AL.; 2. fig. fericire: nu e senin fără nori; din chiar senin, fără niciun cuvânt, cu totul pe neașteptate.

senín, -ă adj. (lat. sĕrênus, it. sp. sereno, pv. cat. seré, fr. serein). Fără nourĭ, limpede, clar: cer, aer, timp senin; zi, noapte senină. Fig. Neturburat, liniștit, fără grijĭ, vesel: om senin, fală senină. Fericit, vesel: zile senine. S. n., pl. urĭ. Seninătate (vorbind de cer). Din senin, fără nicĭ un motiv: s’a supărat din senin, chear din senin (și din chear senin, ceĭa ce e maĭ urît exprimat). – Și serin, sărin (Trans.). V. posomorit.

sărín, adj. – v. sein („oaie sură”).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

senín1 adj. m., pl. seníni; f. senínă, pl. seníne

senín adj. m., pl. seníni; f. sg. senínă, pl. seníne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SENÍN s. v. astâmpăr, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă.

SENÍN adj. v. lin, liniștit, netulburat, tihnit.

arată toate definițiile

Intrare: sarin
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sarin
  • sarinul
  • sarinu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • sarin
  • sarinului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: senin
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • senin
  • seninul
  • seninu‑
  • seni
  • senina
plural
  • senini
  • seninii
  • senine
  • seninele
genitiv-dativ singular
  • senin
  • seninului
  • senine
  • seninei
plural
  • senini
  • seninilor
  • senine
  • seninelor
vocativ singular
plural
sărin adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sărin
  • sărinul
  • sărinu‑
  • sări
  • sărina
plural
  • sărini
  • sărinii
  • sărine
  • sărinele
genitiv-dativ singular
  • sărin
  • sărinului
  • sărine
  • sărinei
plural
  • sărini
  • sărinilor
  • sărine
  • sărinelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)