Definiția cu ID-ul 507865:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

senin (-nă), adj. – Limpede, clar. – Var. Trans. serin, sărin. Mr., megl. sirin. Lat. serēnus (Pușcariu 1579; REW 7843), cf. vegl. saran, prov., cat. serè, fr. serein. Asimilarea rinnin este recentă. – Der. seninare, s. f. (Trans., stîncă de piatră lustruită sau strălucitoare); seninătate (var. seninețe), s. f. (claritate), pe care Pușcariu 1580 îl reduce la lat. serēnitas; (în)senina, vb. (a se face senin).