sein, ~ă [At: ECONOMIA, 85/23 / V: sain, săin, sărin / E: nct] 1 a (Pop; d. lână, blană, păr sau obiecte confecționate din astfel de materiale) De culoare naturală presărat cu negru sau cu maro. 2 a (Pex; d. animale, în special d. oi) Care are lâna, părul, pielea seină (1). 3-4 a (Reg; pan; d. păr, barbă, mustăți; pex; d. oameni) Cărunt (1-2). 5 sf Varietate de struguri cu bobul de culoare albă-cenușie sau neagră-vineție Si: (reg) corb. 6 sfa (Reg) Cântec care se cânta, probabil, la culesul seinelor (5). 7 sf (Reg) Varietate de mere nedefinită mai îndeaproape.

SEIN, -Ă, seini, -e, adj. (Despre lînă, blană) De culoare cenușie. V. siv. Scotocind în manșonul de astrahan sein, se pregătea să puie pe masă miza ei obicinuită. V. ROM. noiembrie 1953, 31. Gheroc de lînă seină lung pînă la genunchi. STANCU, U.R.S.S. 46.

sein a. V. săin. ║ seină, varietate de struguri vineți.

seín, -ă adj. (vsl. sinŭ, vînăt; bg. sinĭ, azur. V. sineală). Vest. Lăŭ, siv, sur, cenușiŭ, brumăriŭ: oaĭe, lînă seină. – În est saín (rev. I. Crg. 4, 59).

sain², ~ă a, sf vz sein

sarină^1[1] a vz sein

săin, ~ă a, sf vz sein

sărin, ~ă a, sf vz sein corectat(ă)

săin a. sur (vorbind de oi). [Slav. SINŬ, vânăt].

2) saín V. sein.

săín V. sein.

sein (reg.) adj. m., pl. seini; f. seină, pl. seine

sein (reg.) adj. m., pl. seini; f. seină, pl. seine

sein adj. m., pl. seini; f. sg. seină, pl. seine

sein (-nă), adj. – Cenușiu, gri, culoare naturală a lînii. – Var. săin, Mold. sain. Sl. sinĭ „livid, vînăt” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 336; Tiktin; Conev 97), care pare că s-ar fi aplicat tuturor culorilor șterse, cf. slov. sejni kamen „piatră gri = cremene” și probabil siv. Cf. și sineală. Legătură cu it. zaino (Giuglea, LL, II, 50) pare îndoielnică.

SEIN adj. v. cărunt, cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

sein adj. v. CĂRUNT. CENUȘIU. FUMURIU. GRI. PLUMBURIU. SUR.

sein, seină, adj. și s.f. (reg.) 1. (adj.; despre lână, blană) de culoare roșcată-cenușie. 2. (adj.; despre oi) cu lâna roșcată-cenușie; sură. 3. (adj.; despre păr, barbă, mustăți; despre oameni) cărunt. 4. (s.f.) varietate de struguri cu bobul de culoare albă-cenușie sau neagră-vineție; corb. 5. (s.f. art.) numele unui cântec care se cântă la culesul strugurilor. 6. (s.f.) varietate de mere.

seín, -ă, seini, -e, (săin), adj. (reg.) De culoare sură: „Sunt un fel de flori, așa, cu cruce, seine” (Bilțiu, 1999: 375). ■ (Oaie) albastră, brează, cu blană de culoare alb-murdar. ■ (top.) Seini, localitate în jud. Maram. – Et. nec. (MDA); din sl. sini „livid, vânăt” (Tiktin, Conev, după DER).

sein, -ă, seini, -e, (sărin, săin), adj. – (reg.) Oaie albastră, brează, cu alb pe nas (Latiș, 1993). Oaie de culoare sură (Antologie, 1980). Cu blană de culoare alb-murdar, înspicat cu negru sau maro și negru deschis (Bilțiu, 1996). „Oi, oi, oi, mândre seine”. „În lâna țurcanelor negre apar și fire albe, lâna luând astfel un aspect brumăriu” (Georgeoni, 1936: 31). – Et. nec. (DEX, MDA); din sl. sini „livid, vânăt” (Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, Conev, cf. DER).

sein, -ă, (sărin, săin), adj. – Oaie albastră, brează, cu alb pe nas (Latiș 1993). Oaie de culoare sură (Antologie 1980). Cu blană de culoare alb-murdar, înspicat cu negru sau maro și negru deschis (Bilțiu 1996). De culoare roșcat-cenușie (Bulgăr, 2002). „Oi, oi, oi, mândre seine”. „În lâna țurcanelor negre apar și fire albe, lâna luând astfel un aspect brumăriu” (Georgeoni 1936: 31). – Din sl. sini „livid, vânăt” (Cihac cf. DER).

săin, adj. – v. sein („oaie sură”).

săin, adj. – v. sein.