salutare sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~tări / E: saluta] 1 Rostire, scriere, transmitere a unui cuvânt, a unei fraze, formule etc. pentru exprimarea politeții, respectului, afecțiunii etc. îndeosebi la întâlnire și la despărțire Si: (rar) salutat¹ (1), (înv) salutație (1), sărutare (1), (reg) norocire, sălutărire (1). 2 Cuvânt, frază, formulă etc. sau gest, mișcare etc. prin care cineva își exprimă politețea, respectul, afecțiunea etc. față de altcineva, mai ales la întâlnire și la despărțire ori prin intermediul cuiva Si: (rar) salutat¹ (2), (înv) salutație (2), sărutare (2), (reg) norocire, sălutărire (2). 3 Formulă de salut adresată la întâlnire sau la despărțire Si: salve, servus.

SALUTARE, salutări, s. f. Faptul de a saluta; formulă de salut folosită la despărțire sau ca încheiere la o scrisoare; (mai ales la pl.) expresie de politețe pe care o transmitem unei persoane absente, prin intermediul cuiva. V. salut. Leahul își înălță pălăria de paie în semn de salutare. SADOVEANU, O. VII 83. Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. ◊ (Cu valoare de interjecție) Stai, domnule!... – Nu mai pot... e tîrziu... Salutare, neică, și mersi! CARAGIALE, O. I 190. Bonsoar, nene Nae. – Salutare onorabile. id. ib. 51.

SALUTARE s.f. Acțiunea, faptul de a saluta; formulă, termen de salut; salut. ♦ (la pl.) expresie de politețe transmisă prin scris sau prin cineva unei persoane. [< saluta].

SALUTARE s. f. acțiunea, faptul de a saluta; (formulă de) salut. ◊ (pl.) expresie de politețe transmisă prin scris sau prin cineva unei persoane. (< saluta)

SALUTARE ~ări f. 1) v. A SALUTA și A SE SALUTA. 2) mai ales la pl. Urare de bine transmisă cuiva; complimente. ◊ ~! a) bună ziua! b) la revedere. /v. a (se) saluta

salutare f. acțiunea de a saluta: a înapoia salutarea. ║ int. exclamațiune de respect și de onoare sau de admirațiune: salutare!

* salutáre f., pl. ărĭ (d. a saluta). Acțiunea de a salut. Salut, complimente, plecăcĭune: a trimete salutărĭ cuĭva. Cuvînt pin care saluțĭ pe cineva maĭ familiar: salutare (subînț. îțĭ zic, îțĭ trimet) amice! (în stil maĭ serios se zice: te saŭ vă salut).

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat., it. salutare.

saluta vt [At: T. A. ARON, S. A. 23/17 / V: (înv) săl~ / Pzi: salut, (înv) ~tez / E: lat salutare, it salutare] 1 (Fșa; c. i. oameni) A rosti, a scrie, a transmite un cuvânt, o frază, o formulă etc. ori a face un gest, o mișcare etc. pentru a-și exprima politețea, respectul, afecțiunea etc. îndeosebi la întâlnire și la despărțire Si: (înv) a săruta (1), (reg) a noroci, a sălutări. 2 (Pex) A-și manifesta bucuria (prin aclamații, gesturi). 3 (C. i. persoane sau acțiuni, evenimente etc.) A întâmpina cu bucurie, cu entuziasm (o idee, o acțiune etc.).

salutar, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 201 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~e / E: fr salutaire] 1 Care este folositor pentru menținerea (sau recâștigarea) sănătății, pentru viața cuiva etc. 2 (Pgn) Care este potrivit, adecvat, necesar etc. (prin consecințele pozitive) într-o împrejurare dată.

salutariu, ~ie a vz salutar

săluta v vz saluta

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat. it. salutare.

SALUTA, salut, vb. I. Tranz. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect sau de simpatie la întîlnirea cu cineva sau la despărțire; a-și manifesta bucuria, aclamînd pe cineva. Te salut, domnule Băltene... SADOVEANU, O. VIII 653. Să saluți, în numele alegătorilor, pe deputatul ales și pe prefect. CARAGIALE, O. I 176. ◊ (Urmat de determinări modale sau instrumentale) Pan Anton înaintă cu calul și salută din cap pe oștean. SADOVEANU, O. VII 165. Cînd porni calul, toți trei întoarseră capetele și o salutară ceremonios. REBREANU, R. II 103. Domnițian se aplecă jumătate afară pe fereastra vagonului și vru să le salute cu batista. BASSARABESCU, V. 15. L-am salutat cu respect. DELAVRANCEA, H. T. 76. ◊ Fig. Din stînga, de sub curmătura unui deal, vine rîul Bahna să întîmpine, să salute sosirea marelui fluviu la pragul țării, cu al cărui pămînt și destin se leagă pentru totdeauna. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. ◊ Absol. Domnul... ascultase fără voie și salută. C. PETRESCU, C. V. 116. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului. CARAGIALE, O. II 165. ♦ A primi cu bucurie o idee, o acțiune. Poporul romîn salută și sprijină cu căldură nobila chemare la lupta pentru pace. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2860.

SALUTAR, -Ă, salutari, -e, adj. Folositor (sănătății, vieții etc.). Mijloacele noastre de exprimare pot fi potrivite... pentru a propaga o credință salutară. ANGHEL, PR. 187. D-voastră sînteți chemat a opera salutare reforme în instrucția publică. ALECSANDRI, S. 5. [Aceste scrieri] nu au putut exercita vreo influență salutară asupra gustului pentru literatură. NEGRUZZI, S. I XXXII.

SALUTA vb. I. tr. A întîmpina, a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvînt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie etc. la întîlnire sau la despărțire. ♦ (Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestație vie. [P.i. salut. / < lat., it. salutare, cf. fr. saluer].

SALUTAR, -Ă adj. Folositor pentru păstrarea sănătății, a vieții etc.; salvator. ♦ Care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare. [Cf. fr. salutaire, lat. salutaris].

SALUTA vb. tr. a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie la întâlnire sau la despărțire. ◊ (fig.) a întâmpina (ceva) cu bucurie. (< lat., it. salutare)

SALUTAR, -Ă adj. salvator, folositor vieții și sănătății. (< fr. salutaire, lat. salutaris)

A SE SALUTA mă salut intranz. A face (concomitent) schimb de saluturi (cu cineva). /<lat., it. salutare

A SALUTA salut tranz. 1) (persoane sau colectivități) A întâmpina sau a petrece cu un gest respectuos sau cu o cuvântare de salut. 2) fig. (idei, păreri etc.) A accepta cu mare însuflețire. ~ hotărârea luată. /<lat., it. salutare

SALUTAR ~ă (~i, ~e) rar 1) Care este de folos sănătății. 2) Care este potrivit pentru o anumită situație. /<fr. salutaire

salutà v. 1. a da un semn exterior de politeță sau de respect: a saluta pe un bătrân; 2. a complimenta prin scris: salută din parte-mi pe...; 3. a proclama: îl salutară ca împărat.

salutar a. folositor pentru vieață, onoare, sănătate.

2) *salút, a -á v. tr. (lat. salúto, -áre. V. sărut). Fac cuĭva, cînd îl întîlnesc, un semn de atențiune, politeță saŭ respect, plecînd capu, ducînd mîna la tîmplă saŭ ridicînd pălăria: a saluta un prieten. Trimet salutărĭ pin scris orĭ pin vorbă. Onorez cu un semnal de politeță după uzu armateĭ saŭ marineĭ: a saluta un vapor cu 20 de bubuiturĭ de tun. Aclam, proclam: armata l-a salutat ca împărat.

* salutár, -ă adj. (lat. salutaris, d. salus, salútis, mîntuĭre). Folositor viețiĭ, sănătățiĭ, onoriĭ: remediŭ salutar, lege salutară.

salutare s. f., g.-d. art. salutării; pl. salutări

salutare s. f., g.-d. art. salutării; pl. salutări

salutare s. f., g.-d. art. salutării; pl. salutări

saluta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. salut, 2 sg. saluți, 3 salută; conj. prez. 1 sg. să salut, 3 să salute

salutar adj. m., pl. salutari; f. salutară, pl. salutare

saluta (a ~) vb., ind. prez. 3 salută

salutar adj. m., pl. salutari; f. salutară, pl. salutare

saluta vb., ind. prez. 1 sg. salut, 3 sg. și pl. salută

salutar adj. m., pl. salutari; f. sg. salutară, pl. salutare

salut.

A BON ENTENDEUR, SALUT (fr.) salut pe cel care înțelege – Formulă prin care se atrage atenția asupra unor lucruri care nu pot fi spuse direct sau se relevă existența unor sensuri mai profunde ale unei alocuțiuni ori ale unui text.

AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.

MORITURI TE SALUTANT V. AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT.

a saluta din mers (pe cineva) expr. a pleca; a părăsi (pe cineva).

SALUTARE s., interj. 1. s. v. salut. 2. interj. (reg.) servus!, (fam.) pa!, salve! (~! și pe mâine.) 3. s. (la pl.) v. complimente.

SALUTARE s., interj. 1. s. salut, (rar) salutat, (înv.) salutație, sărutare, sărutat, sărutătură, (turcism înv.) selam. (~ de rămas bun.) 2. interj. (reg.) servus!, (fam.) pa!, salve! (~! și pe mîine.) 3. s. (la pl.) complimente (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)

SALUTA vb. (reg.) a noroci, (prin Maram.) a salutări, (înv.) a săruta. (L-a ~ la întâlnire.)

SALUTAR adj. 1. providențial, salvator. (Împrejurare ~.) 2. binevenit.

SALUTA vb. (reg.) a noroci, (prin Maram.) a salutări, (înv.) a săruta. (L-a ~ la întîlnire.)

SALUTAR adj. 1. providențial, salvator. (Împrejurare ~.) 2. binevenit, folositor, util, (fig.) binecuvîntat. (O ploaie, o măsură ~.)

À bon entendeur, salut ! (fr. „Bunului ascultător, salut!”) – Semnificația acestui proverb este: cine are urechi de auzit, să audă. Se citează în original, pentru a atrage atenția ascultătorului să ghicească subînțelesul, sau ceea ce n-am putea spune direct și complet. Caragiale folosește expresia în comedia O scrisoare pierdută (act. II, sc. 5). Zoe, agitată, scoate gazeta și citește: „În numărul de mîine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influență. Originalul va sta mîine la dispoziția curioșilor în biuroul nostru de redacție. Atît pentru astăzi. 'À bon entendeur, salut !'” FOL.

Ave Caesar (sau Ave imperator), morituri te salutant! (lat. "Slavă ție, împărate! Cei ce se duc la moarte te salută !) – cuvinte menționate de istoricul latin Suetoniu în lucrarea sa Vitae XII imperatorum, o culegere de anecdote despre viața a 12 împărați romani (de la Cezar la Domițian). În capitolul privitor la viața lui Claudiu, istoricul povestește că gladiatorii, înainte de a începe luptele în arenă, defilau în fața lojei imperiale și pronunțau cuvintele de mai sus, ca un ultim omagiu. IST.

Insalutato hospite (lat. „Fără a saluta gazda”) – Încă una din acele expresii latine care, fără a avea o nobilă obîrșie literară sau o aureolă istorică, s-a impus prin concentrarea în numai două cuvinte a unei idei care în altă limbă ar reclama o frază întreagă. Prin această expresie se înțelege că ai plecat atît de grăbit, încît nici nu ți-ai mai luat rămas bun de la gazdă. Spui scurt: m-am retras insalutato hospite…