SALUTARE, salutări, s. f. Faptul de a saluta; formulă de salut folosită la despărțire sau ca încheiere la o scrisoare; (mai ales la pl.) expresie de politețe pe care o transmitem unei persoane absente, prin intermediul cuiva. V. salut. Leahul își înălță pălăria de paie în semn de salutare. SADOVEANU, O. VII 83. Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. ◊ (Cu valoare de interjecție) Stai, domnule!... – Nu mai pot... e tîrziu... Salutare, neică, și mersi! CARAGIALE, O. I 190. Bonsoar, nene Nae. – Salutare onorabile. id. ib. 51.