2 intrări

Articole pe această temă:

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen.

SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen.

SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine rezervată sau șovăielnică, impusă de timiditate, de nesiguranță, de teamă sau de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală, a se jena să... Trage cu urechea și Alexandru Glanetașu... sfiindu-se totuși să se vîre între bogătași. REBREANU, I. 14. [Cei trei frați] s-au sfiit să meargă mai departe. SBIERA, P. 5. [Boierii] sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa, cerură voie [lui Lăpușneanu] să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd persoana care impune rezerva) Oamenii se cam sfiau de Filoftei Romanov. DUMITRIU, P. F. 3. Veneam de la țară. Mă sfiam de toată lumea, de colegii cutezători și guralivi. GALACTION, O. I 14. Mă rătăcisem căscînd gura în toate părțile... și ascultînd la miile de păsărele ce cîntau pe rămurele și fără a se sfii de mine. ISPIRESCU, L. 244. ♦ Tranz. fact. (Astăzi numai popular) A intimida, a înfricoșa. Gîra-mîra nu-l sfiește. PANN, la TDRG. (În forma sii) Ce-l tremură, ce-l siește? I. CR. III 144. – Variante: (astăzi numai popular) sîí (DRĂGHICI, R. 239, ȘEZ. VII 142), sií vb. IV.

A SFIÍ ~ésc tranz. A face să se sfiască; a rușina; a jena. /<sl. svĕniti sen

A SE SFIÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de rușine; a se rușina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<sl. svĕniti sen

sfiì v. 1. a se teme: s’a sfiit să meargă în pădure; 2. a fi sfios: nu te sfii să vorbești. [Vechiu-rom. sfiì = slav. SŬVITI SĒ, a se strânge la sine].

sfiésc (mă) v. refl. (vsl. sŭviti și svĭenitĭ sen, a te abține1; bg. svĭenĭy se, îs timid, mă sfiesc). Mă cam tem, daŭ semne de frică: acest cal se sfieșie de automobil. Simt respect orĭ frică: copiiĭ se sfiesc de părințĭ, s’a sfiit să vorbească. – În est și sfĭesc. Vechĭ siesc (ca la Dos. V. S. 24 Fb.).[1]

  1. 1. În original greșit: a te obține (după îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului). — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-se

sfií vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfiésc, imperf. 3 sg. sfiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfiáscă; ger. sfiínd

sfiesc, sfiască 3 conj., sfiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SFIÍ vb. a se jena, a se rușina, (înv. și reg.) a se stânjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

SFII vb. a se jena, a se rușina, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sfií (-iésc, -ít), vb. refl.1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se rușina, a se zăpăci. – Var. Mold. sîi, sii și der. Sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se.Der. sfială, s. f. (timiditate, teamă, rușine); sfiicios (var. sfielnic, sfieț), adj. (timid, retras, rușinos); sfiiciune, s. f. (timiditate); sființă, s. f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SÂI, râu, afl. stg. al Dunării în amonte de Turnu Măgurele; 81 km. Izv. din C. Boian și curge paralel și în apropiere de cursul inferior al Oltului. Este un vechi curs, părăsit, al Oltului, fapt pentru care mai este denumit, sugestiv, Oltu Mic.

Intrare: sâire
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ire
  • irea
plural
  • iri
  • irile
genitiv-dativ singular
  • iri
  • irii
plural
  • iri
  • irilor
vocativ singular
plural
Intrare: sfii
verb (V409)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfii
  • sfiire
  • sfiit
  • sfiitu‑
  • sfiind
  • sfiindu‑
singular plural
  • sfiește
  • sfiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfiesc
(să)
  • sfiesc
  • sfiam
  • sfiii
  • sfiisem
a II-a (tu)
  • sfiești
(să)
  • sfiești
  • sfiai
  • sfiiși
  • sfiiseși
a III-a (el, ea)
  • sfiește
(să)
  • sfiască
  • sfia
  • sfii
  • sfiise
plural I (noi)
  • sfiim
(să)
  • sfiim
  • sfiam
  • sfiirăm
  • sfiiserăm
  • sfiisem
a II-a (voi)
  • sfiiți
(să)
  • sfiiți
  • sfiați
  • sfiirăți
  • sfiiserăți
  • sfiiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfiesc
(să)
  • sfiască
  • sfiau
  • sfii
  • sfiiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • i
  • ire
  • it
  • itu‑
  • ind
  • indu‑
singular plural
  • sâiește
  • iți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sâiesc
(să)
  • sâiesc
  • sâiam
  • ii
  • isem
a II-a (tu)
  • sâiești
(să)
  • sâiești
  • sâiai
  • iși
  • iseși
a III-a (el, ea)
  • sâiește
(să)
  • sâiască
  • sâia
  • i
  • ise
plural I (noi)
  • im
(să)
  • im
  • sâiam
  • irăm
  • iserăm
  • isem
a II-a (voi)
  • iți
(să)
  • iți
  • sâiați
  • irăți
  • iserăți
  • iseți
a III-a (ei, ele)
  • sâiesc
(să)
  • sâiască
  • sâiau
  • i
  • iseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)