2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RETÍNĂ, retine, s. f. Membrană internă, nervoasă, a globului ocular, sensibilă la lumină, alcătuită din mai multe straturi de celule, pe care se formează imaginea vizuală. – Din fr. rétine.

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc, într-un vehicul, la un spectacol etc. 4. A ține asupra sa, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Pref. re- + ține (după fr. retenir).

reti sf [At: ANTROP. 177/1 / Pl: ~ne / E: fr rétine] Membrană internă nervoasă a ochiului, alcătuită din mai multe straturi de celule, pe care se formează imaginea vizuală.

reține vt [At: MAIOR, în L. ROM. 1961, nr. 2, 141 / V: ~nea / Pzi: rețin / E: fr retenir după ține] 1 A ține pe loc, a împiedica de la ceva Si: a opri. 2 A înfrâna. 3 A nu lăsa să se desfășoare Si: a întrerupe, a opri. 4 A face pe cineva sau ceva să mai stea un timp oarecare într-un anumit loc Si: a opri. 5 A face pe cineva să-și piardă timpul (ținându-l de vorbă) Si: (reg) a opăci. 6 (Jur) A lipsi pe cineva temporar de libertate (pentru cercetări). 7 A opri o parte din drepturile (bănești) cuvenite cuiva. 8 A opri la sine ceva (ce nu-i aparține) Si: a nu restitui, a păstra. 9 A opri dinainte (un bilet, un loc în tren, la un spectacol, o marfa etc.) Si: a rezerva (1). 10 A-și întipări în memorie Si: a ține minte. 11 (Rar) A înregistra. 12 A-și opri atenția asupra... Si: a remarca, a releva. 13 (Jur) A admite (de către instanță) existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. 14 A opri ceva absorbind sau păstrând în sine.

RETÍNĂ, retine, s. f. Membrană nervoasă, sensibilă la lumină, situată în fundul ochiului și alcătuită din mai multe straturi de celule, pe care se formează imaginea vizuală. – Din fr. rétine.

REȚÍNE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Re1- + ține (după fr. retenir).

RETÍNĂ, retine, s. f. Membrană sensibilă la lumină care se află în fundul ochiului și pe care se formează imaginea vizuală. Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe perete. Imagini răzlețe și stranii se prind de retină. BOGZA, Ț. 66. Și străbătînd a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină. TOPÎRCEANU, B. 88.

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a nu lăsa să plece, să iasă etc.; a opri, a împiedica de la ceva. Annie e destul de voluntară, și are destul tact ca să știe cum să-l rețină acasă. C. PETRESCU, C. V. 193. Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi, Și fără ca să aibă un frîu spre a-l reține, Cu nimenea, să-i spuie ce este rău sau bine. MACEDONSKI, O. I 258. ♦ A lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide (în vederea unor cercetări judiciare etc.). Delincventul a fost reținut.Fig. A stăpîni, a înfrîna. Îmi rețin mînia.Simțind că o revoltă neputincioasă îl înăbușă, doctorul, reținîndu-și lacrimile, se ridică încet, apropiindu-se de pat. BART, E. 388. ◊ Refl. Îi venea să plîngă, dar s-a reținut. 2. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. A reține talonul unui bilet. 3. (Cu privire la un bilet, la un loc într-o sală de spectacol, într-un tren etc.) A opri dinainte, a rezerva. A reținut un loc la operă. A reținut o cameră la hotel. 4. A nu achita o parte din drepturile bănești sau dintr-o sumă de bani datorată cuiva; a popri. 5. A ține minte, a-și aminti, a-și întipări în minte ceva, a nu fi uitat ceva. Ochii se deschid mari cătînd a reține cu vederea corpul acela negru care dispare înghițit de valuri. BART, S. M. 19. – Variantă: rețineá vb. II.

RETÍNĂ s.f. Membrană interioară a ochiului, sensibilă la lumină, pe care se formează imaginea vizuală. [Pl. -ne. / < fr. rétine].

REȚÍNE vb. III. tr. 1. A ține loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ține închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stăpâni, a (se) înfrâna. 2. A ține asupra, a păstra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. A ține minte. 6. (Jur.) A se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. rețín. / < re- + ține, după fr. retenir].

RETÍNĂ s. f. membrană internă, nervoasă, a ochiului, sensibilă la lumină, pe care se formează imaginea vizuală. (< fr. rétine)

REȚÍNE vb. I. tr. 1. a ține în loc, a împiedica de la ceva. ◊ a ține închis, arestat, a priva de libertate. 2. a ține asupra sa, a păstra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. a ține minte. 6. (jur.) a se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (după fr. retenir)

A SE REȚÍNE mă rețín intranz. A-și înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se controla; a se domina. /re- + a se ține

A REȚÍNE rețín tranz. 1) A face să se rețină. 2) (infractori) A priva temporar de libertate. 3) fig. (porniri, sentimente, stări sufletești etc.) A nu lăsa să se manifeste; a închide în sine. 4) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a rezerva. ~ o cameră la hotel. 5) (sume datorate, impozite etc.) A opri din oficiu. 6) A-și întipări în memorie; a ține minte. ~ spusele (cuiva). 7) (torente de apă, zăpadă, aer, rafale de vânt etc.) A împiedica să pătrundă (undeva). /re- + a ține

retină f. membrană ce tapițează fundul ochiului formată prin expansiunea nervului optic.

reține v. 1. a ținea la sine ceeace e al altuia: a reține averea cuiva; 2. a pune în rezervă, a scădea: îmi reține atâta la sută; 3. a invita dinainte; a reține la prânz; 4. a-și asigura din precauțiune: a reține un loc la teatru; 5. a nu lăsa să meargă: nu mă rețineți, sunt grăbit; 6. a înfrâna, a modera: a-și reține mânia; 7. a se ținea să nu cază.

*retínă f., pl. e (fr. rétine, mlat. retína, d. lat. rete, rețea). Anat. Membrana din fundu ochĭuluĭ, care e formată din lățirea nervuluĭ optic și pe care se formează imaginile obĭectelor.

2) *rețín și rețíŭ, -ținút, a -țineá și -țíne v. tr. (re- și țin, după lat. re-tinére, și fr. retenir. – Se conj. ca țin). Opresc, țin, nu daŭ: nu reține ceĭa ce nu ți se cuvine. Opresc, scad: ți se reține un franc din leafă. Opresc, zic să rămîĭe: l-a oprit la masă. Opresc, țin, nu las să plece: comisaru l-a reținut la poliție, (fig.) afacerile l-aŭ reținut. Opresc din ainte, spun să mi se păstreze: rețin un loc la teatru. Țin minte: multe se învață, dar puține se rețin. Opresc, țin, înfrînez: a-țĭ reținea lacrămile, furia. V. refl. Mă țin, mă înfrînez: se reținea să nu plîngă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

retínă s. f., g.-d. art. retínei; pl. retíne

rețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rețín, 2 sg. rețíi, 1 pl. rețínem, 2 pl. rețíneți; conj. prez. 3 să rețínă; ger. reținấnd; part. reținút

arată toate definițiile

Intrare: retină
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reti
  • retina
plural
  • retine
  • retinele
genitiv-dativ singular
  • retine
  • retinei
plural
  • retine
  • retinelor
vocativ singular
plural
Intrare: reține
verb (VT612)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • reține
  • reținere
  • reținut
  • reținutu‑
  • reținând
  • rețiind
  • reținându‑
  • rețiindu‑
singular plural
  • reține
  • rețineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rețin
  • rețiu
(să)
  • rețin
  • rețiu
  • rețineam
  • reținui
  • reținusem
a II-a (tu)
  • reții
(să)
  • reții
  • rețineai
  • reținuși
  • reținuseși
a III-a (el, ea)
  • reține
(să)
  • reți
  • reție
  • reținea
  • reținu
  • reținuse
plural I (noi)
  • reținem
(să)
  • reținem
  • rețineam
  • reținurăm
  • reținuserăm
  • reținusem
a II-a (voi)
  • rețineți
(să)
  • rețineți
  • rețineați
  • reținurăți
  • reținuserăți
  • reținuseți
a III-a (ei, ele)
  • rețin
(să)
  • reți
  • reție
  • rețineau
  • reținu
  • reținuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

retină

  • 1. Membrană internă, nervoasă, a globului ocular, sensibilă la lumină, situată în fundul ochiului și alcătuită din mai multe straturi de celule, pe care se formează imaginea vizuală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Pornim prin galeria nesfîrșită. Felinarele își pîlpîie flacăra pe perete. Imagini răzlețe și stranii se prind de retină. BOGZA, Ț. 66.
      surse: DLRLC
    • Și străbătînd a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină. TOPÎRCEANU, B. 88.
      surse: DLRLC

etimologie: