RETÍNĂ (< fr.; lat. retina < rete „rețea”) s. f. (ANAT.) Tunica internă, nervoasă, a globului ocular, alcătuită din mai multe straturi de celule. Cuprinde cele două tipuri de receptori vizuali, celulele senzoriale în formă de conuri și de bastonașe. Porțiunea cea mai sensibilă a r., pata galbenă (macula lutea), prezintă în mijlocul ei o mică depresiune (fovea centralis). Aici densitatea celulelor cu conuri, importante pentru percepția vizuală din timpul zilei și a culorilor, este maximă. Nervul optic își are originea în celulele multipolare are r. V. ochi.