repudiere sf [At: MAIORESCU, D. II, 16 / P: ~di-e~ / V: (îvr) ~iare / Pl: ~ri / E: repudia] 1 Respingere (a cuiva sau a ceva) Si: (nob) repudiu. 2 (Jur) Renunțare la o moștenire.

REPUDIERE, repudieri, s. f. Acțiunea de a repudia și rezultatul ei; respingere.

REPUDIERE s.f. Acțiunea de a repudia și rezultatul ei; renegare; (spec.) alungare a soției sau a soțului. [Pron. -di-e-. / < repudia].

REPUDIERE s. f. acțiunea de a repudia; renegare; (spec.) alungare a soției sau a soțului. (< repudia)

REPUDIERE ~i f. v. A REPUDIA. ◊ ~ea unei moșteniri renunțare la drepturile de moștenitor legal. [Sil. -di-e-] /v. a repudia

repudia vt [At: ASACHI, S.L. II, 88 / P: ~di-a / Pzi: ~iez / E: fr répudier] 1 A nu (mai) recunoaște pe cineva sau ceva Si: a îndepărta, a renega (1), a respinge. 2 A se lepăda de cineva sau de ceva Si: a renega (2), a tăgădui, a abjura. 3 (Jur) A renunța la o moștenire sau la un legat.

repudiare sf vz repudiere

REPUDIA, repudiez, vb. I. Tranz. A respinge pe cineva sau ceva, a îndepărta de la sine, a nu mai recunoaște; a renega. A-și repudia propriile afirmații.

REPUDIA vb. I. tr. 1. A respinge, a arunca, a alunga, a desconsidera (ceva sau pe cineva); a renega. 2. (Jur.) A renunța la o moștenire sau la un legat. [Pron. -di-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. répudier, lat. repudiere].

REPUDIA vb. tr. 1. a respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a desconsidera, a renega. ◊ a denunța în mod unilateral o obligație sau un contract internațional. 2. (jur.) a renunța la o moștenire, la un legat. (< fr. répudier)

A REPUDIA ~ez tranz. 1) (persoane sau lucruri) A îndepărta de la sine (din dispreț); a respinge. 2) (păreri, concepții, vederi etc.) A nu (mai) recunoaște ca valabil. /<fr. répudier

repudià v. 1. a se despărți de soția sa după formele legale; 2. fig. a părăsi: acest popor repudiase anticele sale virtuți; 3. Jur. a renunța: a repudia o succesiune.

repudiare f. acțiunea de a repudia.

*repudiéz v. tr. (lat. repudiare). Mă despart de soție pin formele legiĭ: Filip Aŭgust a repudiat-o pe soția sa Ingelburge. Fig. Părăsesc, mă las de: a repudia credința strămoșească. Jur. Renunț de voĭe: a repudia o moștenire.

repudiere (desp. -di-e-) s. f., g.-d. art. repudierii; pl. repudieri

repudiere (-di-e-) s. f., g.-d. art. repudierii; pl. repudieri

repudiere s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. repudierii; pl. repudieri

repudia (a ~) (desp. -di-a) vb., ind. prez. 1 sg. repudiez (desp. -di-ez), 3 repudiază, 1 pl. repudiem; conj. prez. 1 sg. să repudiez, 3 să repudieze; ger. repudiind (desp. -di-ind)

repudia (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 repudiază, 1 pl. repudiem (-di-em); conj. prez. 3 să repudieze; ger. repudiind (-di-ind)

repudia vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. repudiez, 3 sg. și pl. repudiază, 1 pl. repudiem (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. repudieze; ger. repudiind (sil. -di-ind)

repudia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. repudiază, 1 pl. repudiem, ger. repudiind)

repudiez.

REPUDIERE s. renegare, respingere. (~ soției.)

REPUDIERE s. renegare, respingere. (~ soției.)

REPUDIA vb. a renega, a respinge. (A-și ~ soția.)

REPUDIA vb. a renega, a respinge. (A-și ~ soția.)