RÉGULĂ, reguli și regule, s. f. 1. Normă pe baza căreia se desfășoară o activitate, are loc un proces sau se produce un fenomen. V. lege, precept. Are și războiul regulele lui... ca și duelul. CAMIL PETRESCU, U. N. 410. Cîne dresat dupe regulele artei. ODOBESCU, S. III 19. Perfecționatu-s-a limba? Statornicitu-s-au regulele ei? NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Regula de trei = metodă pentru determinarea celei de-a patra proporționale a trei numere date. Părintele Duhu... ne dete la regula de trei tema următoare... CREANGĂ, A. 76. Regula de trei simplă = regulă de trei în care numerele sînt direct proporționale. Regula de trei compusă = regulă de trei în care cea de-a patra proporțională se referă la numere care sînt și ele deduse printr-o regulă de trei. ♦ Principiu conducător, linie de conduită, obicei. Eu nu mi-am permis niciodată să-ți dau un sfat... Dă-mi voie, înainte de a pleca, să mă abat de la această regulă. C. PETRESCU, C. V. 363. 2. Rînduială, ordine; regularitate. Să vă urcați în pod și să faceți regulă acolo. PAS, Z. I 272. Domițian își începu slujba cu aceeași statornicie și regulă ca la București. BASSARABESCU, V. 18. Credeam că adusesem partea mea de îmbunătățire teatrului, punînd oarecare regulă. ALECSANDRI, T. II 56. ◊ Loc. adv. De regulă = în mod obișnuit, de obicei. În (bună) regulă = a) în ordine. Uneori în burta șlepurilor, în hambarele goale care se tapisează cu steaguri și bandiere, se dau baluri marinărești cu invitații în regulă. BART, E. 331. Gică Elefterescu se duse la geam și privi afară, frecîndu-și încîntat mîinile. Totul era în regulă. C. PETRESCU, C. V. 111. Soarele era la prînzul cel mare și Irina așezase toate în bună regulă: casa măturată, așternuturile scuturate și strînse, păsările hrănite. BUJOR, S. 78. Calabalîcul meu... se mai alcătuia și dintr-o ghitară veche cu strunele ei în regulă, de care nu m-aș fi despărțit niciodată. HOGAȘ, DR. II 46; b) adevărat, veritabil, așa cum se cuvine, de-a binelea. În toată regula = adevărat, în lege, după toate regulile. Era clar că hoții lucrau după un plan și că este la mijloc un complot în toată regula. REBREANU, R. II 237. 3. (Popular) Menstruație.

régulă s. f., g.-d. art. régulii; pl. réguli

RÉGULĂ s. 1. v. uzanță. 2. v. canon. 3. v. indicație. 4. normă, precept, principiu, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 5. v. ceremonial. 6. v. precept. 7. v. disciplină. 8. v. ordine. 9. v. rânduială.

RÉGULĂ s. v. ciclu, menstruație, operație, period.

Regulă ≠ debandadă, dezordine

RÉGULĂ s.f. 1. Normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regulă = în mod obișnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduită, lege, obicei. 2. Rânduială, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. règle].

RÉGULĂ s. f. 1. normă pe baza căreia are loc un proces, se desfășoară o activitate sau se produce un fenomen. ♦ de ~ = în mod obișnuit. 2. principiu conducător, linie de conduită, precept, obicei. 3. rânduială, ordine, regularitate. (< lat. regula, după fr. règle)

régulă (regule), s. f. – Normă. – Var. pl. reguli. Lat. regula (sec. XIX). Este dubletul lui riglă, s. f. (linie), din ngr. ῥίγλα (Gáldi 246). – Der. regula, vb. (a reglementa; a ordona, a determina; familiar, a pedepsi; Arg., a se copula); regulament, s. n. (normă; Arg., copulație); regularisi, vb. (a regulariza; a corecta, a îmbunătăți, a pedepsi); regulator, s. m. din fr. régulateur; neregulat, adj. (iregular; adv., fără nici o regulă). Răgulă, s. f. (clasă, castă), cuvînt folosit numai de Dosoftei, poate un latinism, înțeles de el ca „ordin”.

RÉGULĂ ~i f. 1) Normă potrivit căreia se desfășoară o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. * ~ de trei (simplă și compusă) metodă pentru determinarea celei de-a patra mărimi date. 3) Principiu călăuzitor; linie de conduită. ~ de politețe. ◊ De ~ în mod obișnuit; de obicei. 4) Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe. ◊ A face ~ a face ordine. În (bună) ~ așa cum trebuie; în ordine. În toată ~a în conformitate cu legea; în deplină ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle

regulă f. 1. ceeace servă a conduce: regulă de purtare; 2. buna ordine: a pune o regulă în cheltuieli; 3. prescripțiuni de bună cuviință: regulele politeței; 4. exemplu de urmat; 5. principii și metode ce servă la practica sau învățarea artelor, științelor, etc.; 6. se zice de principalele operațiuni, aritmetice (adunare, scădere, înmulțire și împărțire).

*régulă f., pl. e ca virgule, maĭ bine de cît ĭ (lat. régula, d. régere, a dirija. V. riglă, răgulă, dirijez). Modu cum trebuĭe să lucrezĭ, să facĭ ceva, să te porțĭ: regulă de purtare, regulă de politeță. Ordine, disciplină: în această școală e mare regulă. Principiŭ, lege, sistemă, metodă, dreptar: după toate regulele arteĭ. Statutele unuĭ ordin religios catolic: regula sfîntuluĭ Francisc. Aritm. Operațiune, mod de a lucra cu numerele: regula adunăriĭ, scăderiĭ, înmulțiriĭ și împărțiriĭ. Regula de treĭ. V. treĭ. Cu regulă, cu rînduĭală, în ordine: a lucra cu regulă (loc. adj. om cu regulă). De regulă, de obiceĭ, de ordinar: acest om se îmbată de regulă. În regulă, de-a binele, realmente: s’aŭ bătut în regulă (loc. adj. bețiv în regulă).

regulă, pl. reguli

REGULÁ, regulez, vb. I. Tranz. A pune în ordine, a aranja, a rîndui (ceva). Bine, om regula socotelile mai pe urmă. ALECSANDRI, T. I 405. Regulă finanțele țării sleite de domnii fanarioți. FILIMON, C. 197. ◊ Refl. pas. Vino, dragă, la mine acasă... asemenea lucruri nu se regulează în mijlocul drumului. HOGAȘ, DR. II 155. ♦ A regla, a potrivi. O baterie regulează tirul. C. PETRESCU, Î. II 14. ♦ A pune la punct un mecanism, un ceasornic etc., a face să funcționeze regulat. Cinci ceasornici de părete... Leandru are întru a sa casă; Toată ziua el nu face decît tot le regulează înapoi sau înainte, le întoarce și le-așază. NEGRUZZI, S. II 306. ♦ Fig. (Familiar) A aranja pe cineva; a-l învăța minte, a-i da o lecție, a-l reduce la tăcere, a pune la punct pe cineva. Pe acest de la margine l-am regulat, ia să-l judec și pe celălalt... și începe a bate iar. ȘEZ. I 264.

regulá (a ~) vb., ind. prez. 3 reguleáză

HEXAEDRU REGULÁT s. v. cub.

REGULÁ vb. v. aranja, orândui, reglementa, stabili.

REGULÁ vb. 1. a sistematiza. (A ~ un cartier de locuințe.) 2. v. regulariza.

REGULÁ vb. I. tr. A aranja, a pune în ordine, a orândui. ♦ A repara, a pune la punct, a regla (un aparat etc.). [< lat. regulare].