precept sn [At: HELIADE, D. J. 83/14 / V: (rar) percept, (îvr) ~ă sf / Pl: ~e / E: fr précepte, lat praeceptum] 1 Principiu care stă la baza unei doctrine, mai ales morale. 2 Normă sau regulă de conduită. 3 Normă religioasă. 4 Recomandare într-un domeniu practic.

PRECEPT, precepte, s. n. Principiu, învățătură care stă la baza unei doctrine, mai ales morale; normă, regulă de conduită. Să rabzi, să crezi, să iubești... e filozofia bătrînului sfetnic, sînt preceptele cu cari el vrea să mîngîie durerea mamei nenorocite. GHEREA, ST. CR. III 342. Grădina aceasta e și primblarea favorită a orășenilor, cari păzesc cu religiozitate preceptul lui Martin Luther. NEGRUZZI, S. I 317. ♦ Recomandare, povață. Preceptele igienei.

PRECEPT s.n. Principiu, învățătură morală; regulă de conduită. ♦ Sfat, recomandare. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. précepte, lat. praeceptum].

PRECEPT s. n. principiu, învățătură morală; normă, regulă de conduită. ◊ sfat, recomandare. (< fr. précepte, lat. praeceptum)

PRECEPT ~e n. 1) Formulă care exprimă o modalitate de comportare; principiu călăuzitor; linie de conduită; regulă. 2) Propunere argumentată; sfat; recomandare. /<fr. précepte, lat. praeceptum

precept n. regulă de purtare, învățământ.

*precépt n., pl. e (lat. prae-ceptum, d. prae-cipere, a preveni, a recomanda. V. con-cept, în-cep). Învățămînt, recomandare, regulă: a urma preceptele părinților, preceptele igieneĭ.

percept² sn vz precept corectat(ă)

preceptă sf vz precept

precept s. n., pl. precepte

precept s. n., pl. precepte

precept s. n., pl. precepte

PRECEPT s. 1. învățătură, normă, principiu, regulă, (pop.) poruncă, (înv.) mărturie, porunceală, poruncită. (Precept moral.) 2. v. recomandare.

PRECEPT s. 1. învățătură, normă, principiu, regulă, (pop.) poruncă, (înv.) mărturie, porunceală, poruncită. (~ moral.) 2. povață, recomandare, recomandație, sfat. (Diverse ~ de igienă.)