2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REȚÍNERE, rețineri, s. f. Acțiunea de a (se) reține și rezultatul ei; oprire, rezervare. ♦ Măsură luată de organele de cercetare penală, în condițiile prevăzute de lege, de a lipsi de libertate o persoană pentru cel mult 24 de ore înainte de punerea sa sub urmărire. ♦ Retenție (3). – V. reține.

REȚÍNERE, rețineri, s. f. Acțiunea de a (se) reține și rezultatul ei; oprire, rezervare. ♦ Măsură luată de organele de cercetare penală, în condițiile prevăzute de lege, de a lipsi de libertate o persoană pentru cel mult 24 de ore înainte de punerea sa sub urmărire. ♦ Retenție (3). – V. reține.

reținere sf [At: HELIADE, D. J. 25/3 / Pl: ~ri / E: reține] 1 Ținere pe loc Si: păstrare, oprire, menținere. 2 Stăpânire de sine Si: circumspecție (2), prudență, rezervă. 3 Discreție (4). 4 Detențiune pentru un timp scurt a unei persoane, înainte de punerea ei sub urmărire. 5 Oprire a unei părți din drepturile bănești cuvenite cuiva. 6 Întipărire în memorie.

REȚÍNERE, rețineri, s. f. Acțiunea de a reține și rezultatul ei; păstrare, oprire. Una din cele mai importante măsuri agrotehnice de iarnă este reținerea zăpezii pe semănături și ogoare.

REȚÍNERE s.f. Acțiunea de a reține și rezultatul ei; păstrare, rezervă. [< reține].

REȚÍNERE s. f. acțiunea de a (se) reține. ◊ stăpânire de sine, prudență, rezervă. ◊ oprire a unei părți din drepturile cuvenite cuiva. ◊ detențiune. (< reține)

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc, într-un vehicul, la un spectacol etc. 4. A ține asupra sa, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Pref. re- + ține (după fr. retenir).

reține vt [At: MAIOR, în L. ROM. 1961, nr. 2, 141 / V: ~nea / Pzi: rețin / E: fr retenir după ține] 1 A ține pe loc, a împiedica de la ceva Si: a opri. 2 A înfrâna. 3 A nu lăsa să se desfășoare Si: a întrerupe, a opri. 4 A face pe cineva sau ceva să mai stea un timp oarecare într-un anumit loc Si: a opri. 5 A face pe cineva să-și piardă timpul (ținându-l de vorbă) Si: (reg) a opăci. 6 (Jur) A lipsi pe cineva temporar de libertate (pentru cercetări). 7 A opri o parte din drepturile (bănești) cuvenite cuiva. 8 A opri la sine ceva (ce nu-i aparține) Si: a nu restitui, a păstra. 9 A opri dinainte (un bilet, un loc în tren, la un spectacol, o marfa etc.) Si: a rezerva (1). 10 A-și întipări în memorie Si: a ține minte. 11 (Rar) A înregistra. 12 A-și opri atenția asupra... Si: a remarca, a releva. 13 (Jur) A admite (de către instanță) existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. 14 A opri ceva absorbind sau păstrând în sine.

REȚÍNE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Re1- + ține (după fr. retenir).

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a nu lăsa să plece, să iasă etc.; a opri, a împiedica de la ceva. Annie e destul de voluntară, și are destul tact ca să știe cum să-l rețină acasă. C. PETRESCU, C. V. 193. Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi, Și fără ca să aibă un frîu spre a-l reține, Cu nimenea, să-i spuie ce este rău sau bine. MACEDONSKI, O. I 258. ♦ A lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide (în vederea unor cercetări judiciare etc.). Delincventul a fost reținut.Fig. A stăpîni, a înfrîna. Îmi rețin mînia.Simțind că o revoltă neputincioasă îl înăbușă, doctorul, reținîndu-și lacrimile, se ridică încet, apropiindu-se de pat. BART, E. 388. ◊ Refl. Îi venea să plîngă, dar s-a reținut. 2. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. A reține talonul unui bilet. 3. (Cu privire la un bilet, la un loc într-o sală de spectacol, într-un tren etc.) A opri dinainte, a rezerva. A reținut un loc la operă. A reținut o cameră la hotel. 4. A nu achita o parte din drepturile bănești sau dintr-o sumă de bani datorată cuiva; a popri. 5. A ține minte, a-și aminti, a-și întipări în minte ceva, a nu fi uitat ceva. Ochii se deschid mari cătînd a reține cu vederea corpul acela negru care dispare înghițit de valuri. BART, S. M. 19. – Variantă: rețineá vb. II.

REȚÍNE vb. III. tr. 1. A ține loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ține închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stăpâni, a (se) înfrâna. 2. A ține asupra, a păstra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. A ține minte. 6. (Jur.) A se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. rețín. / < re- + ține, după fr. retenir].

REȚÍNE vb. I. tr. 1. a ține în loc, a împiedica de la ceva. ◊ a ține închis, arestat, a priva de libertate. 2. a ține asupra sa, a păstra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. a ține minte. 6. (jur.) a se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (după fr. retenir)

A SE REȚÍNE mă rețín intranz. A-și înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se controla; a se domina. /re- + a se ține

A REȚÍNE rețín tranz. 1) A face să se rețină. 2) (infractori) A priva temporar de libertate. 3) fig. (porniri, sentimente, stări sufletești etc.) A nu lăsa să se manifeste; a închide în sine. 4) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a rezerva. ~ o cameră la hotel. 5) (sume datorate, impozite etc.) A opri din oficiu. 6) A-și întipări în memorie; a ține minte. ~ spusele (cuiva). 7) (torente de apă, zăpadă, aer, rafale de vânt etc.) A împiedica să pătrundă (undeva). /re- + a ține

reține v. 1. a ținea la sine ceeace e al altuia: a reține averea cuiva; 2. a pune în rezervă, a scădea: îmi reține atâta la sută; 3. a invita dinainte; a reține la prânz; 4. a-și asigura din precauțiune: a reține un loc la teatru; 5. a nu lăsa să meargă: nu mă rețineți, sunt grăbit; 6. a înfrâna, a modera: a-și reține mânia; 7. a se ținea să nu cază.

2) *rețín și rețíŭ, -ținút, a -țineá și -țíne v. tr. (re- și țin, după lat. re-tinére, și fr. retenir. – Se conj. ca țin). Opresc, țin, nu daŭ: nu reține ceĭa ce nu ți se cuvine. Opresc, scad: ți se reține un franc din leafă. Opresc, zic să rămîĭe: l-a oprit la masă. Opresc, țin, nu las să plece: comisaru l-a reținut la poliție, (fig.) afacerile l-aŭ reținut. Opresc din ainte, spun să mi se păstreze: rețin un loc la teatru. Țin minte: multe se învață, dar puține se rețin. Opresc, țin, înfrînez: a-țĭ reținea lacrămile, furia. V. refl. Mă țin, mă înfrînez: se reținea să nu plîngă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rețínere s. f., g.-d. art. rețínerii; pl. rețíneri

rețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rețín, 2 sg. rețíi, 1 pl. rețínem, 2 pl. rețíneți; conj. prez. 3 să rețínă; ger. reținấnd; part. reținút

arată toate definițiile

Intrare: reținere
reținere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reținere
  • reținerea
plural
  • rețineri
  • reținerile
genitiv-dativ singular
  • rețineri
  • reținerii
plural
  • rețineri
  • reținerilor
vocativ singular
plural
Intrare: reține
verb (VT612)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • reține
  • reținere
  • reținut
  • reținutu‑
  • reținând
  • rețiind
  • reținându‑
  • rețiindu‑
singular plural
  • reține
  • rețineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rețin
  • rețiu
(să)
  • rețin
  • rețiu
  • rețineam
  • reținui
  • reținusem
a II-a (tu)
  • reții
(să)
  • reții
  • rețineai
  • reținuși
  • reținuseși
a III-a (el, ea)
  • reține
(să)
  • reți
  • reție
  • reținea
  • reținu
  • reținuse
plural I (noi)
  • reținem
(să)
  • reținem
  • rețineam
  • reținurăm
  • reținuserăm
  • reținusem
a II-a (voi)
  • rețineți
(să)
  • rețineți
  • rețineați
  • reținurăți
  • reținuserăți
  • reținuseți
a III-a (ei, ele)
  • rețin
(să)
  • reți
  • reție
  • rețineau
  • reținu
  • reținuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)