RĂSURĂ³, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade.

ras¹ sn [At: POLIZU / Pl: ~uri / E: rade] 1 Tăiere cu briciul sau cu mașina de ras a părului, a bărbii, a mustății până la piele Si: bărbierit¹ (1), răsătură (4). 2 (Reg) Dans popular care se dansează acasă la ginere și care simulează rasul¹ (1). 3 (Reg) Melodie pe care se dansează rasul¹ (2). 4 (Mun; îlav) În ~ Până la nivelul gurii vasului. 5 (Îlav) La ~ Total. 6 (Îe) A ieși ~ pe ~ A fi exact. 7 (Îae) A fi distrus. 8 (Îae) A fi lefter.

răsur sm vz răsură³

răsură⁴ sf [At: LEXIC REG. 107 / Pl: ? / E: nct] (Îe) A-și lua ~ra A-și lua gândul Si: a renunța.

răsură² sf [At: NECULCE, L. 381 / V: (înv) res~ / Pl: ~ri / E: ns cf răsură¹] 1 (Înv) Impozit suplimentar care se percepea în trecut pentru plata funcționarilor publici și a suitei domnului. 2 (Îs) ~ra limbii Amendă pe care o plătea cineva pentru infamii spuse pe socoteala cuiva.

răsură¹ sf [At: CALENDARIU (1814), 168/2 / Pl: ~ri / E: rade + -ură] 1 (Înv) Răsătură (6). 2 (Înv) Pilitură. 3 Ștersătură făcută cu un obiect tăios pe o hârtie. 4 Urma lăsată de răsătură (3). 5 (Reg) Răsunoi (1). 6 (Reg; lpl) Cocoloașe de brânză ce se formează în zer.

răsură³ sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 164/2 / V: ~ur sn, rusur sn, (reg) ros~ / Pl: ~ri / E: nct] 1 (Bot) Trandafir sălbatic cu ghimpi numeroși și inegali, cu flori mari purpurii Si: ruxandre (Rosa gallica). 2 (Bot) Măceș (Rosa canina). 3 Floare de măceș. 4 (Ent) Efemeră (6) (Ephemera vulgata).

râs² smn [At: COD. VOR. 130/4 / V: (îrg) ris / Pl: ~uri sn, râși sm / E: ml risus] 1 Manifestare a veseliei sau satisfacției printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. 2 Mișcare caracteristică a gurii și sunetele care o însoțesc, specifice unei stări de veselie Si: râset. 3 (Pex) Veselie, voioșie. 4 (Îe) Vai de moarte fără ~ și de nuntă fără plâns Binele și răul sunt întotdeauna împreună. 5 (Îla) De ~ Care provoacă râsul (1) Si: hazliu (2), vesel. 6 (Îe) A se porni pe ~ sau a pufni (a bufni) de (sau în) ~ sau a-l pufni (a-l bufni, a-l umfla etc.) ~ul (pe cineva) A nu-și putea stăpâni râsul (1). 7 (Îe) A leșina (sau a se strica, a se prăpădi etc.) de ~ A râde foarte tare. 8 (Mun; îe) A-i da (cuiva) ~ul prin piele A mânca bătaie. 9 (Îae) A da de necaz Si: a (o) păți. 10 (Reg; lpl) Glume (2). 11 (Fig) Sunet în cascade scos de unele păsări (asemănător cu râsul (1)). 12 Batjocură (3). 13 (Îla) De ~ Fără valoare. 14 (Îal) Compromițător (1). 15 (Înv; îla) Luător în ~ Batjocoritor (1). 16 (Mun; îlav) Pe ~ Gratis (1). 17 (Îe) A fi (sau a se face, a ajunge, a rămâne etc.) de ~ (și de ocară) sau a fi (sau a se face, a ajunge etc) (de) ~ul lumii (satului, curcilor, câinilor etc.) A fi (sau a se face, a ajunge etc.) de batjocură, de ocară Si: a se compromite (1). 18 (Îe) A face (pe cineva) de ~ (și de ocară) sau a face pe cineva de ~ul satului A face (pe cineva) de batjocură, de ocară Si: a batjocori (1), a compromite (1). 19 (Îe) A-și face (sau a-și bate) ~ de (sau, înv, după) cineva (sau ceva) sau (înv) a-și face ~ A-și bate joc (de cineva sau ceva) Si: a batjocori (1). 20 (Îvp; îae) A viola o femeie Si: a necinsti. 21 (Mun; îls) ~ul pământului Om de nimic Si: netrebnic. 22 (Îvp; prc; d. femei) Necinstire. 23 Umor. 24 Satiră. 25 (Orn; șîc ~ul pădurii) Huhurez (7) (Syrnium aluco).

resură sf vz răsură²

ris⁵ sn vz râs²

rosură² sf vz răsură²

rusur sn vz răsură³

RĂSURĂ³, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în țările românești, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Et. nec. Cf. rade.

RAS¹, rasuri, s. n. Acțiunea de a (se) rade; bărbierit. La d-voastră se fac și abonamente? – Da: 12 rasuri 3 franci... vine un ras ori un tuns 25 de santimuri, cu pudră, unt de migdale... CARAGIALE, T. II 79.

RĂSURĂ, răsuri și răsure, s. f. 1. Nume generic dat speciilor de trandafir sălbatic, arbuști cu flori mari, de obicei roșii, cu numeroși ghimpi pe tulpină și pe ramuri, vegetînd pe marginea pădurilor și a cîmpurilor; măceș. Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vînt de iarnă, Răscolind pădurile. TOPÎRCEANU, B. 46. Romanul este pe lîngă novelă ca un stejar uriaș pe lîngă o răsură altoită. CARAGIALE, S. U. 90. Păsărica se opri pe o răsură îmbobocită. ODOBESCU, S. III 200. ♦ Floarea (de obicei de culoare roșie) a plantelor descrise mai sus. (Metaforic) Obrajii i se rumeniră. Cu răsuri în față, îi sta și mai bine. SADOVEANU, B. 261. Chipul ei... parc-ar fi zugrăvit, alb... cu două răsuri pe obraji. DELAVRANCEA, S. 9. 2. (Entom.) Rusalie. Pescarii pleacă cu barca la locurile unde cred că trăiesc larvele de răsură. ANTIPA, P. 310.

RÎS², (rar) rîsuri, s. n. 1. Acțiunea de a rîde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat. Pățania doamnei Lungeanu cu Veta dumneaei a stîrnit un rîs general. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 88. Califul nu și-a mai putut stăpîni rîsul și a rîs cu mare poftă. CARAGIALE, P. 140. ◊ (Urmat de determinări care arată felul, caracteristica) Flăcăul părea tot cel de odinioară, cu glumele-i felurite, cu rîsu-i puternic. SADOVEANU, O. VII 307. Izbucniră într-un rîs gălăgios. REBREANU, R. I 131. Prin rîsuri cu hohote ele răscumpără lungile ore de tăcere. ODOBESCU, S. III 19. ◊ (În construcții hiperbolice) Dănilă... se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. Băieții leșinau de rîs. id. ib. 306. ◊ Fig. De la pajiștile cu rîsuri în mii de fețe ale florilor... trebuia Jderul cel mititel să-și ia rămas bun. SADOVEANU, F. J. 86. 2. (Mai ales în expr., construit cu verbele «a fi», «a se face», «a ajunge», «a rămîne») De rîs (sau de rîsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. Am auzit c-o să rămînem de rîsul lumii. DUMITRIU, N. 24. Amîndoi se legară cu ață la deget și-și făcură nod la batistă, ferindu-se să spuie aceasta unul celuilalt, de teamă să nu se facă de rîs. BASSARABESCU, V. 42. Nu, nu vreau s-ajung de rîsul lumii. DELAVRANCEA, O. II 346. Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul În ochii unui luptător. COȘBUC, P. I 194. Mă tem că m-oi face de rîs. CREANGĂ, P. 195. A face (pe cineva) de rîs (sau de tot rîsul) = a face ca cineva să ajungă de rîsul lumii (v. compromite) sau a atrage (printr-o purtare nedemnă) batjocura asupra persoanelor care răspund de tine. Spune cîte-o vorbă de ne face de tot rîsul și ocara. SADOVEANU, O. VIII 223. Se vorbiră... să facă pe fratele lor cel mic de rîs și de ocară. ISPIRESCU, L. 37. A lua (pe cineva) în rîs = a-și bate joc (de cineva). Îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 37. A-și face rîs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. Își face rîs de țara noastră cea blagoslovită. SADOVEANU, O. VII 135. Vrei să-și facă dracul rîs de mine. CREANGĂ, P. 154. Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu! ALECSANDRI, T. 274. ♦ Sunet în cascade, scos de unele păsări. Eu ascultam în pădure rîsul hulubului sălbatic. SADOVEANU, O. VIII 15.

după-ras s. n. (cosm.) Loțiune folosită de bărbați după ce s-au ras ◊ „Loțiunea preras electric și după-ras «Herba» lipsește de luni de zile.” R.l. 18 VI 84 p. 5 (calc după fr. après-rasage; cf. engl. after-shave)

RĂSURĂ¹ ~i f. 1) Specie de arbori spinoși, cu flori roz sau albe și cu fructe mici, roșii; trandafir sălbatic; măceș. 2) Arbore din această specie. 3) Larvă de efemeră. 4) la pl. Dureri pe care le simte lehuza după naștere. /Orig. nec.

RĂSURĂ² ~i f. (în Moldova medievală) Impozit suplimentar din care se făcea remunerarea slujbașilor. /Orig. nec.

RÂS¹ ~uri n. 1) v. A RÂDE. ~ de copil. ◊ ~ cu plâns râs forțat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia își stăpânește râsul. A-l apuca pe cineva ~ul a începe să râdă. A pufni în (sau de) ~ a izbucni într-un râs brusc, spontan. A se strica (sau a se prăpădi, a se tăvăli, a leșina, a plesni) de ~ a râde cu mare poftă și mult. După ~ vine plâns se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate și intermitente, produse de aerul ieșit pe glotă în timpul respirației, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau plăcere. ~ cu hohote. ~ molipsitor. ◊ ~ homeric râs foarte puternic și nestăpânit. 3) Bătaie de joc. ◊ ~ și batjocură a) mare batjocură; b) situație rușinoasă; rușine mare. De ~ul lumii de batjocură; de ocară; ridicol. A lua în ~ pe cineva a-și bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva într-o situație ridicolă. A se face de ~ a-și strica reputația; a se compromite. A-și face ~ de ceva (sau de cineva) a-și bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. Om de nimic. ~ul lumii. ◊ Râde ~ul se spune despre un om de nimic, care îndrăznește să-și mai bată joc de alții. /<lat. risus

ras a. 1. tuns până la piele; 2. cosit: câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă AL. ║ n. acțiunea de a rade: rasul barbei. [Lat. RASUS].

răsură f. floarea răsurului, roză sălbatecă. [Cf. lat. ROSULA (din rosa)].

răsùră f. 1. răzătură; 2. od. dare suplimentară pentru lefile boierilor: cassa răsurilor. [Lat. RASURA].

râs n. 1. acțiunea de a râde; 2. bătaie de joc: a lua în râs, a face de râs. [Lat. RISUS].

ras, -ă adj. (d. rad). Curățat cu bricĭu (cu cuțitu orĭ cu alt lucru asemenea) de ceĭa ce era pe deasupra: obraz ras (de barbă), talpă rasă (de noroĭ = răzuită), baniță rasă (adică netezită cu lemnu ca să nu fie maĭ plină de cît marginea, să nu fie plină cu vîrf). Înlăturat cu bricĭu: barbă rasă. Plin ras (saŭ: plin ochĭ), plin de tot: cĭutura plină rasă. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rade: rasu bărbiĭ, treĭ rasurĭ la franc la acest bărbier (în ainte de 1916).

1) răsúră f., pl. ĭ (cp. cu lat. rósula [dim. d. rosa], de unde s’ar fi făcut *rosură, apoĭ, pintr’o inexplicabilă schimbare de accent, răsură). Floare de răsur.

2) răsúră f., pl. ĭ (lat. rasúra, d. rádere, rasum, a rade; it. pv, sp. pg. rasura, vfr. rasure. V. rad). Răsătură, răsunoĭ (Trans.). Odinioară, un bir suplementar pe lefile boĭerilor: casa răsurilor (V. raz 1). Rosură. Dun. Larvă de vetrice.

ris, V. rîs 2.

2) rîs n., pl. urĭ (lat. rîsus, it. sp. pg. riso, pv. fr. ris). Acțiunea de a rîde: l-am cunoscut după rîs, se auzeaŭ niște rîsete, – pl. urĭ. Batjocură, deriziune: nu tolerez eŭ rîsu lor, rîsurile lor. Lucru prost făcut: asta nu e treabă, ci rîs. A lua în rîs, a-țĭ bate joc, a rîde de. A face de rîs, 1. a batjocuri, 2) a compromite. A ajunge de rîs, a deveni ridicul și compromis. A leșina, a muri, (în Mold. nord a te strica) de rîs, a nu maĭ putea de rîs. Rîs și batjocură, mare batjocură, mare decadență. – Vechĭ ris. V. rîset, rizílic.

ras s. n., pl. rasuri

răsură s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

râs¹ (acțiune) s. n., pl. râsuri

râs² (animal) s. m., pl. râși

+râsu'-plânsu' (de ~) (fam.) loc. adj., loc. adv. (situație ~, S-a purtat ~.)

+strica de râs (a se ~) (a se prăpădi de râs) (fam.) loc. vb. refl. v. strica; imper. 2 sg. afirm. strică-te de râs; ger. stricându-mă de râs

ras s. n., pl. rasuri

răsură s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

râs² (acțiune) s. n., pl. râsuri

râsul-pădurii s. m.^[1]

ras s. n., pl. rasuri

răsură (măceș, larvă, impozit, răzătură) s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

râs (acțiune) s. n., pl. râsuri

râsul-pădurii (pasăre) s. m.

răsură, -ri.

râs, râși (animalul) și râsete (izbucniri de râs, de obiceiu ale mai multor persoane).

rîs (rîsete), s. n. – 1. Acțiunea de a rîde. – 2. Bătaie de joc, zeflemea. – Mr. arîs. Lat. rῑsus (Pușcariu 1462; REW 7336), cf. it. riso, prov., fr., cat. ris, sp., port. riso. Pl. este un hibrid morfologic, luat de la rîset, s. n., cf. Pușcariu, Lr., 22. – Cf. rîde. – Der. surîs, s. n., după fr. sourire.

CASTIGAT RIDENDO MORES (lat.) moravurile se îndreaptă prin râs – Deviza comediei dată de poetul francez J. de Santeul. Reliefează forța educativă a râsului.

RÂS¹ (lat. risus) s. n. Acțiunea de a râde; mișcare caracteristică a gurii și sunetele care o însoțesc, specifice unei stări de veselie.

a se face de pomină / de rahat / de râs expr. (vulg.) a se compromite.

a se prăpădi de râs expr. a râde foarte tare.

a se strica de râs expr. a râde foarte tare / cu hohote.

de râsul cucului / curcilor / găinilor / lumii expr. penibil, ridicol.

RAS s. v. bărbierit.

RĂSURĂ s. (BOT.; Rosa gallica) (reg.) ruxandră.

RĂSURĂ s. v. măceș, pilitură, răsătură, trandafir sălbatic.

RÂS s. 1. râset. (Era mare ~ și veselie.) 2. v. batjocură.

RAS s. bărbierit, (rar) răsătură. (Cît costă ~?)

răsură s. v. MĂCEȘ. PILITURĂ. RĂSĂTURĂ. TRANDAFIR SĂLBATIC.

RĂSURĂ s. (BOT.; Rosa gallica) (reg.) ruxandră.

RÎS s. 1. rîset. (Era mare ~ și veselie.) 2. batjocură, derîdere, zeflemea, bătaie de joc, (livr.) deriziune, (înv.) batjoc, batjocoritură, (fam.) bășcălie. (Îl ia în ~.)

RÎS. Subst. Rîs, rîset, surîs, zîmbet, zîmbire, zîmbitură (înv.); chicot, chicoteală, chicotit; hohot, hohotire, hohotit; rînjet, rînjire, rînjeală, rînjitură; haz, veselie, înveselire, veselire (pop.), distracție, amuzament, voie bună; rîs homeric; ilaritate. Caricatură. Glumă, banc (fam.), snoavă, șotie, polojenie (reg.). Bufonerie, bufonadă (rar). Farsă, comedie. Comedian, comediant (înv.), saltimbanc, clovn, bufon. Adj. Surîzător, zîmbitor, surîzînd, zîmbăreț (fam.), rîzător, rîzăreț (rar), rînjit, rînjitor, hohotitor, hlizit (reg.). De rîs, hazliu, comic, vesel, înveselitor, veselitor (pop.), distractiv, amuzant; ilariant, ilar (rar). Glumeț, ghiduș, poznaș, tivilichiu (pop.), duhliu (rar). Rizibil (rar), ridicol, grotesc, burlesc. Vb. A rîde, a surîde, a zîmbi, a chicoti, a izbucni în rîs, a pufni în rîs, a-l pufni (pe cineva) rîsul, a-l umfla (pe cineva) rîsul, a se umfla de rîs, a se omorî de rîs, a izbucni în hohote, a hohoti, a rîde cu lacrimi, a leșina (a se prăpădi, a se strîmba, a se tăvăli, a se topi, a se strica) de rîs, a rîde sănătos, a rîde cu poftă, a rîde din toată inima; a rîde din gușă, a rîde prostește, a se hlizi (reg.), a rîde la comandă, a rîde mînzește, a zîmbi mînzește, a rînji, a se jimba (reg.); a rîde rîsul olarului, a rîde în pumni, a(-și) rîde în barbă, a rîde pe sub mustață. A se amuza, a se veseli, a face haz, a se distra. Adv. În hohote, cu hohote, cu rînjet; cu zîmbet pe buze. V. amuzament, batjocură, bucurie, glumă, ironie.

Râs ≠ plâns

Castigat ridendo mores (lat. „Rîzînd îndreptăm moravurile”). Această maximă este creația poetului francez J. Santeul care a trăit în secolul al XVII-lea, dar a scris în limba latină. Cînd renumitul actor italian Domenico i-a comandat o inscripție pentru pînza teatrului său, Santeul i-a compus epigraful: Castigat ridendo mores. Și aceste trei cuvinte, care au devenit deviza comediei, și-au ciștigat o popularitate rapidă și universală. Ele arată că obiceiurile proaste pot fi combătute bine prin ironie, satiră, umor. Valoarea și adevărul acestei expresii sînt confirmate de Karl Marx, cînd spune că omenirea se desparte de trecut, rîzînd. Poetul Marcel Breslașu conchide, într-un articol din „Scînteia” (nr. 6632): „De-abia în vremea noastră putem înscrie – nu ca un iluzoriu deziderat, ei cu simțămîntul deplin al realității pe frontonul umorului și al satirei, vestitele cuvinte: «Castigat ridendo mores» – Rîzînd îndreptăm moravurile”. TEAT.

RĂSURĂ² s. f. (Mold.) Impozit. Și le-au ales răsura să ie giumătate mai mult decît soțiile lor. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). Etimologie necunoscută. Cf. răsură¹. Cf. a d ă u, a j u t o r i n ț ă, r u p t ă, r u p t o a r e, s a t a r a.

RĂSURĂ¹ s.f. (Olt.) Râsătură, pilitură. Răsuri de dinți dă fildeș. MD², 3^v. Etimologie: rade + suf. -ură.