PILITURĂ, pilituri, s. f. Totalitatea așchiilor metalice rezultate după pilire. – Pili¹ + suf. -tură.

pilitură sf [At: CANTEMIR, IST. 174 / Pl: ~ri / E: pili¹ + -tură] 1 (Rar) Pilire (1). 2 (Pex; ccr) Piesă prelucrată prin pilire (1). 3 (Lsg csc; udp „de”) Sfărâmături ce se desprind dintr-o piesă sau dintr-un obiect de metal în urma operației de pilire (1).

PILITURĂ, pilituri, s. f. Ceea ce se desprinde dintr-o piesă în urma pilirii. – Pili¹ + suf. -tură.

PILITURĂ, pilituri, s. f. (Cu sens colectiv) Așchii mici de metal care se desprind dintr-o piesă prin pilire; răzătură. Pe degetele murdare de cărbune și de pilitură de fier, unsoarea pusese reflexe metalice. C. PETRESCU, C. V. 138. La marginea cheiului, pe linia ferată, străluceau ca niște pilituri de aur fire de grîu. BART, S. M. 83.

PILITURĂ ~i f. Deșeu constând din așchii și praf metalic, obținut din pilire. /a pili + suf. ~tură

pilitură f. praf ce cade din pilit.

pilitúră f., pl. ĭ. Praf care cade din lucru pe care-l pileștĭ: pilitură de fer.

pilitură s. f., g.-d. art. piliturii; pl. pilituri

pilitură s. f., g.-d. art. piliturii; pl. pilituri

pilitură s. f., g.-d. art. piliturii; pl. pilituri

PILITURĂ s. (înv.) răsură. (~ de oțel.)

PILITURĂ s. (înv.) răsură. (~ de oțel.)