25 de definiții pentru ridicol ridicul


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ridicol1 sn [At: PR. DRAM. 475 / V: ~ichiul / Pl: ? / E: fr ridicule] ((Frî) Pungă în formă de săculeț în care își păstrează femeile banii, batista etc.

ridicol2, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 82 / V: ~cul, (înv) ~chiul / Pl: ~i, ~e / E: fr ridicule, it ridicolo] 1 a Care stârnește râsul Si: caraghios (2), rizibil, (îvr) ridiculos (1). 2-3 sn, a (Ceea ce este) vrednic de râs. 4 av (Udp „de” formând superlativul) Extraordinar de... 5 a (D. sume de bani, cifre etc.) Derizoriu (2). 6 sn Aspect caraghios al unui lucru (sau al unei ființe etc.) Si: ridiculitate.

RIDÍCOL, -Ă, ridicoli, -e, adj. 1. Care stârnește râsul sau batjocura; caraghios. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este vrednic de râs, de batjocură; aspect caraghios, absurd. 2. (Despre sume de bani, cifre etc.) Foarte mic; neînsemnat, derizoriu. [Var.: ridícul, -ă adj.] – Din it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus.

RIDÍCOL, -Ă, ridicoli, -e, adj. 1. Care stârnește râsul sau batjocura; caraghios. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este vrednic de râs, de batjocură; aspect caraghios, absurd. 2. (Despre sume de bani, cifre etc.) Foarte mic; neînsemnat, derizoriu. [Var.: ridícul, -ă adj.] – Din it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus.

RIDÍCOL1, ridicole, s. n. Ceea ce este vrednic de rîs, de batjocură; aspect caraghios, absurd (al unui lucru, al unei ființe etc.). A cădea în ridicol.Profesoara și prietina mea mă învățase să cunosc și ridicolele societății în care intram: lenea orientală, ignoranța și lipsa desăvîrșită de cavalerism. SADOVEANU, O. VIII 46. Mult amar și mult ridicol întrunește o făptură Ce se naște prin iubire și se mistuie prin ură. BELDICEANU, P. 123. – Variantă: ridícul (CĂLINESCU, E. O. I 19, DEMETRESCU, O. 158) s. n.

RIDÍCOL2, -Ă, ridicoli, -e, adj. 1. Care stîrnește rîsul sau batjocura, vrednic de rîs sau de batjocură.; de rîs; caraghios. V. comic. D-ta știi de ce am eșuat eu cu cercetările astea? De ce am ajuns să mă fac ridicol? BARANGA, I. 195. Chiriac, în ipostasul lui de sergent în garda civică, e un tip ridicol. IBRĂILEANU, S. 49. ◊ (Adverbial) Pe străzile-ncrustate cu toată viața ta, Ridicol și încet te vor purta Într-o cutie nouă, lustruită, Mulțimea neagră pentru-o zi mîhnită. D. BOTEZ, P. O. 153. 2. (Despre cifre, sume de bani etc.) Foarte mic, neînchipuit de mic în raport cu valoarea reală; derizoriu. Abordăm acum numărul armatei polone, pe care Paprocki o reduce la 1300 de oameni. Ne ajunge a spune că această cifră se părea ridicolă chiar traducătorului. HASDEU, I. V. 244. – Variantă: ridícul, -ă (EMINESCU, O. I 141, BOLINTINEANU, O. 285) adj.

RIDÍCOL, -Ă adj. 1. Care stârnește râsul, batjocura; (demn) de râs; caraghios. 2. (Despre cifre, sume etc.) Foarte mic, derizoriu. // s.n. Ceea ce stârnește râsul, ceea ce este demn de batjocură, de râs. [Var. ridicul, -ă adj. / < lat. ridiculus, cf. fr. ridicule].

RIDÍCOL, -Ă I. adj. 1. care stârnește râsul, batjocura; caraghios. 2. (despre cifre, sume etc.) foarte mic, derizoriu. II. s. n. ceea ce este demn de râs. (< it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus)

RIDÍCOL1 n. Motiv care provoacă râsul; aspect caraghios. /<it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculis

RIDÍCOL2 ~ă (~i, ~e) 1) Care provoacă râsul; în stare să stârnească râsul; caraghios; rizibil. Are o înfățișare ~ă. 2) (despre sume, cantități etc.) Care este foarte scăzut; foarte mic; neînsemnat; derizoriu. /<it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculis

ridicul, ~ă a, sn vz ridicol2

RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.

RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.

RIDÍCUL2, -Ă adj. v. ridicol2.

RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.

ridicul a. vrednic de râs: om ridicul ║ n. 1. ceeace e ridicul: 2. batjocură: a se expune ridiculului.

*ridícul, -ă adj. (lat. ridiculus, d. ridére, a rîde. V. deriziune). Care (fără intențiune) te face să rîzĭ, demn de luat în rîs: a cădea în ridicul, a zugrăvi ridiculu. Adv. A vorbi ridicul. V. comic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. ridícolă, pl. ridícole

ridícol adj. m., pl. ridícoli; f. sg. ridícolă, pl. ridícole


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RIDÍCOL adj., s. 1. adj. v. buf. 2. s. (rar) ridiculitate. (~ul unei situații.) 3. adj. comic, rizibil. (Are o înfățișare ~.) 4. adj. v. caraghios. 5. adj. v. derizoriu.

RIDICOL adj., s. 1. adj. buf, burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic. (De un comic ~.) 2. s. (rar) ridiculitate. (~ unei situații.) 3. adj. comic, rizibil. (Are o înfățișare ~.) 4. adj. caraghios, (Maram.) ciuf, (fam. și ir.) nostim. (O vestimentație cam ~.) 5. adj. derizoriu. (Prețuri ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DU SUBLIME AU RIDICULE IL N’Y A QU’UN PAS (fr.) de la sublim la ridicol nu este decât un pas – Cuvinte pe care le-ar fi rostit Napoleon atunci când, aflat pe culmile gloriei, a suferit marea înfrângere de la Berezina.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

FEMEIE ÎMBRĂCATĂ RIDICOL ȘI / SAU FARDATĂ EXCESIV farmazoană, paparudă, pațachină, pupăză.

Intrare: ridicol
ridicol adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ridicol
  • ridicolul
  • ridicolu‑
  • ridicolă
  • ridicola
plural
  • ridicoli
  • ridicolii
  • ridicole
  • ridicolele
genitiv-dativ singular
  • ridicol
  • ridicolului
  • ridicole
  • ridicolei
plural
  • ridicoli
  • ridicolilor
  • ridicole
  • ridicolelor
vocativ singular
plural
ridicul adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ridicul
  • ridiculul
  • ridiculu‑
  • ridiculă
  • ridicula
plural
  • ridiculi
  • ridiculii
  • ridicule
  • ridiculele
genitiv-dativ singular
  • ridicul
  • ridiculului
  • ridicule
  • ridiculei
plural
  • ridiculi
  • ridiculilor
  • ridicule
  • ridiculelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)