RĂSURĂ³, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade.

răsură² sf [At: NECULCE, L. 381 / V: (înv) res~ / Pl: ~ri / E: ns cf răsură¹] 1 (Înv) Impozit suplimentar care se percepea în trecut pentru plata funcționarilor publici și a suitei domnului. 2 (Îs) ~ra limbii Amendă pe care o plătea cineva pentru infamii spuse pe socoteala cuiva.

RĂSURĂ³, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în țările românești, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Et. nec. Cf. rade.

RĂSURĂ² ~i f. (în Moldova medievală) Impozit suplimentar din care se făcea remunerarea slujbașilor. /Orig. nec.

RĂSURĂ² s. f. (Mold.) Impozit. Și le-au ales răsura să ie giumătate mai mult decît soțiile lor. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). Etimologie necunoscută. Cf. răsură¹. Cf. a d ă u, a j u t o r i n ț ă, r u p t ă, r u p t o a r e, s a t a r a.

răsùră f. 1. răzătură; 2. od. dare suplimentară pentru lefile boierilor: cassa răsurilor. [Lat. RASURA].

2) răsúră f., pl. ĭ (lat. rasúra, d. rádere, rasum, a rade; it. pv, sp. pg. rasura, vfr. rasure. V. rad). Răsătură, răsunoĭ (Trans.). Odinioară, un bir suplementar pe lefile boĭerilor: casa răsurilor (V. raz 1). Rosură. Dun. Larvă de vetrice.

răsură s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

răsură s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

răsură (măceș, larvă, impozit, răzătură) s. f., g.-d. art. răsurii; pl. răsuri

răsură, -ri.