rarita sf vz raritate

arariță sf vz rariță

raliță sf vz rariță¹

raliți v vz rărița

rareță sf vz rariță¹

raritate sf [At: ȘINCAI, HR. I, 9/17 / V: (itî) rarita (Pl: ~ale), (gmî) raritet s / Pl: ~tăți, (înv) ~ / E: fr rareté, lat raritas, -atis, cf it rarita, ger Rarität] 1 Obiect, ființă, fenomen care se întâlnește rar (8). 2 (Pex) Ceea ce este excepțional (6). 3 Însușirea de a fi rar (5) Si: (îvr) rărime (4). 4-5 (Îoc densitate) Caracterul a ceea ce este rar (1-2).

raritet s vz raritate

rariță¹ sf [At: ST. LEX. 168^r2/1 / V: rali~ (Pl: raliți), (reg) ~reță, (rar) a~ / Pl: ~țe / E: bg ралица, sub influența lui rar] 1 Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul care răstoarnă și îngrămădește pământ la baza plantelor prăsitoare Si: (înv) răritoare (1). 2 (Ast; mpl; art.) Constelația Orion. 3 (Ast; art.) Steaua Sirius.

rariță² sf [At: MOLDOVAN, Ț. N. 85 / Pl: ~țe, ~ți / E: rar + -iță] 1 (Trs) învelitoare făcută din văl, pe care și-o pun femeile sau miresele pe cap. 2 (Reg) Perdea. 3 Sirec. 4 (Reg) Floare nedefinită mai îndeaproape.

rălici v vz rărița

rălița v vz rărița

rărit², ~ă a [At: DRLU / Pl: ~iți, ~e / E: rări] 1-2 (Îoc îndesit; d. colectivități, mulțimi, corpuri compuse din unități identice) Devenit mai rar (1-2). 3 (D. gaze) Cu densitate micșorată Si: rarefiat. 4 (Reg; d. lichide) Diluat (1). 5 (Îoc îndesit; d. un șir de obiecte de același fel) Devenit mai rar (4). 6 (Îoc grăbit) Rar (13).

rărița vt [At: BL, XIII, 110 / V: raliți, (reg) rălici, răli~ (Pzi: ~icesc) / Pzi: ~țez / E: rariță] 1 (C. i. terenul semănat sau planta cultivată) A lucra cu rarița¹ (1). 2 (Spc) A prăși (a doua oară) cu rarița¹ (1).

răriță sf vz răchită

RARITATE, rarități, s. f. 1. Faptul de a fi rar, caracterul a ceea ce este rar. Un talent trebuie prețuit, dar mai ales trebuie prețuit un talent satiric; aici... poate să fie vorba de prețul rarității. GHEREA, ST. CR. I 331. 2. Obiect, ființă, fenomen care se întîlnește rar; p. ext. ceea ce este excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. Lîngă librăria «La papagalul de aur»... se află două case cu etaj, raritățile tîrgului. STANCU, D. 383. Milescu se uită lung la el, ca la o raritate omenească. D. ZAMFIRESCU, R. 153. Cum să nu fie raritate un călugăr care n-are nici caretă nici armăsari. NEGRUZZI, S. I 313.

RARIȚĂ, rarițe, s. f. 1. Unealtă agricolă asemănătoare cu plugul, care răstoarnă brazda în ambele părți, formînd rigole și care se folosește la semănăturile de cartofi și la alte culturi. Grîul răsărise rar și firav, de parc-ar fi fost lucrat cu rarița. MIHALE, O. 9. 2. (La pl.) Șir de trei stele luminoase din constelația Orion. Rarițele străluceau în cerul limpede ca seninul albastru al unei pietre scumpe. SANDU-ALDEA, U. P. 128. Găinușa-i spre asfințit, rarițele de aseminea și luceafărul de ziuă de-acum trebuie să răsară. CREANGĂ, A. 126. – Variantă: raliță s. f.

RĂLIȚA vb. I v. rărița.

RĂRIT², -Ă, răriți, -te, adj. Făcut sau devenit mai rar, mai distanțat, mai puțin compact decît de obicei. La început ascultam cu respirația rărită. CAMIL PETRESCU, U. N. 171. Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zînă liniștită, Cu ochii mari, cu umeri goi. EMINESCU, O. I 228.

RĂRIȚA, rărițez, vb. I. Tranz. A lucra pămîntul cu rarița. – Variantă: (regional) rălița vb. I.

RARITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este rar. 2. Lucru rar; (p. ext.) ceea ce este excepțional, ieșit din comun. [Cf. fr. rareté, it. raritá, lat. raritas].

RARITATE s. f. 1. obiect, ființă, fenomen care se găsește foarte rar; (p. ext.) ceea ce este excepțional, ieșit din comun. 2. însușirea a ceea ce este rar. (< lat. raritas)

RARITATE ~ăți f. Caracter extrem de rar. /<lat. raritas, ~atis, fr. rarité

RARIȚĂ ~e f. 1) Plug cu două cormane, care răstoarnă brazda în ambele părți. 2) art. pop. Ansamblul celor trei stele din constelația Orion, care sunt așezate în șir. [G.-D. rariței] /<bulg., sb. ralica

A RĂRIȚA ~ez tranz. A ara cu rarița. /Din rariță

raritate f. 1. caracterul celor rare, mică cantitate; 2. ceeace se întâmplă rar; 3. lucru rar.

rariță f. 1. plug fără rotile cu două cormene (servind la învelirea cuiburilor cu porumb); 2. constelațiunea lui Siriu: rarițele și luceafărul de ziua CR. [Serb. RALIȚA, plug mic].

ráliță (vest) și ráriță (est) f., pl. e (bg. sîrb. rálica, dim. d. ralo și oralo, plug; rus. vsl. rálo și orálo, d. orati, a ara. V. răz-or). Sud. Plug mic fără roate, cu doŭă coarne (cu cormana în doŭă părțĭ) și cu un singur corn (mîner) care se întrebuințează la rărit și învălit cuĭburile de popușoĭ și la grădinărie ca să facĭ brazdele maĭ adîncĭ. O constelațiune (Lira orĭ Sirius).

*raritáte f. (lat. ráritas, -átis). Calitatea de a fi rar (nu frecŭent): raritatea unuĭ fenomen. Obĭect rar, care nu se vede des: un cabinet de raritățĭ. Starea lucruluĭ rar (nu dens): raritatea aeruluĭ în regiunile înalte.

ráriță, V. raliță.

rălițéz v. tr. și intr. (d. raliță). Olt. Trag cu ralița saŭ cu plugu fără trupiță (plaz) ca să răresc popușoĭu. Ar.

raritate s. f., g.-d. art. rarității; (obiecte) pl. rarități

!Rarița (stea) s. propriu f. art., neart. Rariță (lângă ~), g.-d. art. Rariței

rariță (unealtă) s. f., g.-d. art. rariței; pl. rarițe

rărit s. n.

rărița (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rărițez, 3 rărițează; conj. prez. 1 sg. să rărițez, 3 să rărițeze

raritate s. f., g.-d. art. rarității; (obiecte) pl. rarități

Rarița (Sirius) s. propriu f.

rariță (unealtă) s. f., g.-d. art. rariței; pl. rarițe

rărița (a ~) vb., ind. prez. 3 rărițează

raritate s. f., g.-d. art. rarității; (obiecte) pl. rarități

Rarița (steaua Sirius) s. pr. f. art.

rariță (unealtă) s. f., g.-d. art. rariței; pl. rarițe

rărița vb., ind. prez. 1 sg. rărițez, 3 sg. și pl. rărițează

rariță

rariță, -țe.

rariță (rarițe), s. f. – 1. Unealtă mică, folosită mai ales pentru săpat. – 2. Constelația Orion. – Var. raliță. Megl. raliță, lariță. Bg. ralica (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 306; Conev 29), cf. sb., cr., slov. ralica din ralo „plug”; fonetism modificat prin analogie cu rar. Numele constelației este de asemenea sl., cf. Miklosich, Lexicon, 783. – Der. rărița, s. f. (a prăși cu rarița).

Rarița v. Ralu 3.

RARITATE s. v. curiozitate.

RARIȚA s. art. v. luceafărul de ziuă, luceafărul din zori, sirius.

RARIȚĂ s. (AGRIC.) (reg.) săpătoare, (prin Transilv.) sapă, (prin Dobr.) târmâc, (înv.) răritoare.

RĂRIT adj. 1. v. spațiat. 2. destrămat, (rar) dezlânat. (Un pulover de lână ~.) 3. rar, rarefiat, (rar) rarificat. (Aerul ~ al piscurilor.)

RĂRIT adj. v. diluat, îndoit, slab, subțiat, subțire.

RĂRIȚA vb. (AGRIC.) (prin Ban.) a șărui. (A ~ ogorul.)

RARITATE s. curiozitate. (O ~ a naturii.)

rarița s. art. v. LUCEAFĂRUL DE ZIUĂ. LUCEAFĂRUL DIN ZORI. SIRIUS.

RARIȚĂ s. (AGRIC.) (reg.) săpătoare, (prin Transilv.) sapă, (prin Dobr.) tîrmîc, (înv.) răritoare.

rărit adj. v. DILUAT. ÎNDOIT. SLAB. SUBȚIAT. SUBȚIRE.

RĂRIT adj. 1. depărtat, distanțat, spațiat. (Un text cu litere ~.) 2. destrămat, (rar) dezlînat. (Un pulover de lînă ~.) 3. rar, rarefiat, (rar) rarificat. (Aerul ~ al piscurilor.)

RĂRIȚA vb. (AGRIC.) (prin Ban.) a șărui. (A ~ ogorul.)