raritate sf [At: ȘINCAI, HR. I, 9/17 / V: (itî) rarita (Pl: ~ale), (gmî) raritet s / Pl: ~tăți, (înv) ~ / E: fr rareté, lat raritas, -atis, cf it rarita, ger Rarität] 1 Obiect, ființă, fenomen care se întâlnește rar (8). 2 (Pex) Ceea ce este excepțional (6). 3 Însușirea de a fi rar (5) Si: (îvr) rărime (4). 4-5 (Îoc densitate) Caracterul a ceea ce este rar (1-2).

RARITATE, rarități, s. f. 1. Faptul de a fi rar, caracterul a ceea ce este rar. Un talent trebuie prețuit, dar mai ales trebuie prețuit un talent satiric; aici... poate să fie vorba de prețul rarității. GHEREA, ST. CR. I 331. 2. Obiect, ființă, fenomen care se întîlnește rar; p. ext. ceea ce este excepțional, atrage atenția, constituie o curiozitate. Lîngă librăria «La papagalul de aur»... se află două case cu etaj, raritățile tîrgului. STANCU, D. 383. Milescu se uită lung la el, ca la o raritate omenească. D. ZAMFIRESCU, R. 153. Cum să nu fie raritate un călugăr care n-are nici caretă nici armăsari. NEGRUZZI, S. I 313.

RARITATE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este rar. 2. Lucru rar; (p. ext.) ceea ce este excepțional, ieșit din comun. [Cf. fr. rareté, it. raritá, lat. raritas].

RARITATE s. f. 1. obiect, ființă, fenomen care se găsește foarte rar; (p. ext.) ceea ce este excepțional, ieșit din comun. 2. însușirea a ceea ce este rar. (< lat. raritas)

RARITATE ~ăți f. Caracter extrem de rar. /<lat. raritas, ~atis, fr. rarité

raritate f. 1. caracterul celor rare, mică cantitate; 2. ceeace se întâmplă rar; 3. lucru rar.

*raritáte f. (lat. ráritas, -átis). Calitatea de a fi rar (nu frecŭent): raritatea unuĭ fenomen. Obĭect rar, care nu se vede des: un cabinet de raritățĭ. Starea lucruluĭ rar (nu dens): raritatea aeruluĭ în regiunile înalte.

rarita sf vz raritate

raritet s vz raritate

raritate s. f., g.-d. art. rarității; (obiecte) pl. rarități

raritate s. f., g.-d. art. rarității; (obiecte) pl. rarități

raritate s. f., g.-d. art. rarității; (obiecte) pl. rarități

RARITATE s. v. curiozitate.

RARITATE s. curiozitate. (O ~ a naturii.)