20 definiții pentru raport (pl. rapoarte), raport (pl. raporturi)   declinări

RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s. n. I. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni pe care gândirea omenească o poate constata și stabili; relație. ◊ Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legătură între mai multe persoane, instituții etc.; relație. 3. (Mat.) Câtul dintre două mărimi de același fel, exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. II. 1. Comunicare scrisă sau orală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., cuprinzând o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; textul acestei comunicări. 2. Scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul când se face această prezentare. ◊ Expr. A se prezenta (sau a ieși, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde pentru o greșeală săvârșită. III. (În sintagma) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT3, rapoarte, s. n. 1. Comunicare scrisă sau verbală făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități sau a unui șef ierarhic, care cuprinde o relatare (oficială) asupra unei activități personale sau colective; dare de seamă; textul dării de seamă. Cariera lui de magistrat model, slăvită pînă acum... în toate memoriile și rapoartele, își găsea o încununare. C. PETRESCU, C. V. 10. Trebuia să scrie un raport amănunțit asupra întîmplării. BART, S. M. 76. Ochii gheneralului fugeau cînd pe raport, cînd pe uliță. RUSSO, S. 29. 2. (Mil.) Scurtă prezentare orală asupra situației trupei, făcută de un militar în fața superiorului său; ora, momentul cînd se face această prezentare. Un sergent cu ochii negri ca păcura dădea raportul cu voce jumătate. SADOVEANU, O. VIII 171. ◊ Expr. A se prezenta (a ieși sau a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fața unui superior, pentru a-și susține o doleanță sau a răspunde de o greșeală. Se hotărî să se prezinte la raport, să-i explice situația, să-l roage și să-i făgăduiască solemn că își va face datoria oriunde. REBREANU, P. S. 81. – Pl. și: (învechit) raporturi (BOLINTINEANU, O. 454, ALECSANDRI, T. I 98).

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT2, (1,2,4) raporturi, și (3) rapoarte, s. n. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, noțiuni, pe care gîndirea omenească o poate constata și stabili; relație. Raportul între scriitor și viață este chestiunea de bază, piatra de încercare care desparte pe scriitorii realiști de cei antirealiști. BENIUC, P. 101. Se pot analiza însă realitățile, raporturile de forță dintre cele două tabere, ajungîndu-se la unele concluzii. BOGZA, A. Î. 582. ◊ Raporturi de producție = relații de producție, v. relație.Expr. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Să studiem problemele în raport cu situația mondială generală. VORNIC, P. 158. Sub raportul (sub acest raport, sub diverse raporturi sau sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (din diverse sau din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). Eminescu a fost pregătit sub toate raporturile pentru a croi un drum nou în literatura romînilor. VLAHUȚĂ, O. A. 238. Sub acest raport, cele ce se întîmplă în toate zilele aici vorbesc în contra acestei opinii. BOLINTINEANU, O. 288. 2. (Mai ales la pl.) Legătură între două (sau mai multe) persoane, instituții etc.; relație. Ești poate în bune raporturi cu dînsul ? C. PETRESCU, A. 324. Raporturile dintre aceste două ființe umile sînt pline de delicateță. IBRĂILEANU, S. 8. Spionii... să n-aibă cu noi nici un fel de raport. NEGRUZZI, S. III 462. 3. (Mat.) Cîtul dintre două mărimi de același fel exprimate în aceleași unități. 4. Relație (numerică) între două valori. Ceru numaidecît rețeta [plăcintelor] și începu s-o scrie... N-ajunse să înțeleagă însă raporturile și proporțiile, din pricină că toți din jurul său ajunseseră la o însuflețire înaltă. SADOVEANU, Z. C. 50.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT1 s. n. (În expr.) Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei. Achiziționase cîteva case de raport. REBREANU, R. I 49.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

rapórt1 (relatare oficială, cât între două mărimi) s. n., pl. rapoárte

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

rapórt2 (relație) s. n., pl. rapórturi

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

rapórt3 (venit) s. n.

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

rapórt (relație) s. n., pl. rapórturi

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rapórt (câștig) s. n.

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rapórt (relatare oficială, câtul dintre două mărimi) s. n., pl. rapoárte

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT s. 1. v. relație. 2. legătură, relație, (livr.) contingență, nex, (înv.) legământ, referință, (grecism înv.) schesis. (Ce ~ este între...?) 3. v. contact. 4. v. proporție. 5. (MAT.) proporție. 6. conformitate. (Cheltuieli în ~ cu veniturile.) 7. v. dare de seamă.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT s.n. I. 1. Legătură, relație între fenomene, între noțiuni etc. ♦ (La pl.) Legături (de prietenie, de serviciu etc.). 2. (Mat.) Câtul a două mărimi de același fel. 3. Relație (numerică) între două valori. II. Casă de raport = casă construită pentru a fi închiriată și a aduce astfel beneficii. III. Comunicare scrisă sau orală, dare de seamă, expozeu care se adresează către o instanță judiciară, către un șef ierarhic, către o adunare generală etc.; momentul când se face această prezentare. ♦ (Mil.) Scurtă prezentare orală asupra situației trupei, făcută de un militar în fața superiorului său. [Pl. -orturi, -oarte. / < fr. rapport].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT s. n. I. 1. legătură între obiecte, fenomene, noțiuni etc. ◊ (pl.) relație între două valori. ◊ (mat.) câtul a două mărimi de același fel. 3. (gram.) relație stabilită între cuvinte, construcții și propoziții. II. câștig. ♦ casă de ~ = casă construită pentru a fi închiriată și a aduce astfel beneficii. III. 1. dare de seamă, făcută de cineva în fața unei adunări, a unei autorități etc., o relatare asupra unei activități. 2. scurtă prezentare orală asupra situației trupei făcută de un militar în fața superiorului său. (< fr. rapport)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT2 ~uri n. Legătură care se stabilește între diverse obiecte sau fenomene; relație. /

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT1 ~oárte n. 1) Comunicare (orală sau scrisă) prezentată în fața unei adunări sau a unei autorități, cuprinzând informații despre activitatea personală sau colectivă; dare de seamă. 2) mat. Câtul a două mărimi de același fel. /<fr. rapport

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

raport n. 1. dare de seamă despre o misiune sau o lucrare: raportul unui inginer, medic; 2. analogie, convenință: aceste două edificii au raport laolaltă; 3. relațiuni (naturale sau logice) între lucruri: raport de cauză la efect; 4. relațiuni între oameni: raporturi de amicie; 5. Gram. relațiunea vorbelor între ele: raportul adjectivului cu substantivul său; 6. relațiuni între două mărimi sau cantități matematice.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*rapórt n., pl. urĭ (fr. rapport, d. rapporter, a raporta). Asemănare, analogie, puncte comune: persoane care aŭ raporturĭ de caracter. Legătură, relațiune între lucrurĭ saŭ persoane: raportu dintre cauză și efect, raporturile politice dintre doŭă țărĭ. Jur. Acțiunea de a aduce la o moștenire o sumă saŭ alt-ceva primit în ainte [!] p. a avea acuma drept la împărțirea acesteĭ moștenirĭ. V. proisfora). Gram. Relațiunea dintre cuvinte: raportu subĭectuluĭ cu predicatu. Mat. Raportu a doŭă numere, cîtu împărțiriĭ lor. Raportu a doŭă mărimĭ, număru care exprimă măsura unuĭa cînd cel-lalt e luat ca unitate. Pl. oarte. Dare de samă [!], relațiune, expunere a faptelor: rapoartele prefecților către guvern. În raport cu, față de, proporțional, comparativ cu: pămîntu e mic în raport cu soarele. Supt [!] raportu..., în privința..., din punctu de vedere al...: supt raportu onestitățiĭ, el e invulnerabil.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RAPÓRT (‹ fr.) s. n. I. 1. (FILOZ.) Relație: proporție, măsură comună. R. de forțe = stadiul atins de confruntarea unor forțe social-democratice, militare, opuse, ponderea fiecăreia dintre aceste forțe în determinarea unui deznodământ, tendința evoluției acestei confruntări. Analiza r. de f. pe plan mondial are un rol deosebit în stabilirea liniei politice a unui stat. ◊ Loc. În raport cu... = față de..., în comparație cu... Sub raportul (sau sub acest raport) = din acest punct de vedere. 2. R. juridic = relația socială reglementată de o normă juridică și care, în consecință, produce efecte juridice (ex. r. juridic de muncă, r. de vânzare-cumpărare). 3. (Dr.) R. succesoral = întoarcerea în patrimoniul succesoral al bunurilor dobândite pe cale de donație, de la cel care lasă moștenirea, către descendenți și soțul supraviețuitor, care vin împreună la moștenire. 4. (MAT.) Simbol care indică operația de împărțire a două numere, polinoame etc. ♦ Număr care pune în evidență rezultatul comparării a două mărimi sau care indică de câte ori o doua mărime se cuprinde în prima. ◊ (EC.) R. de schimb = (în comerțul exterior) relația dintre prețurile de export și cele din import; respectiv puterea de cumpărare în comerțul exterior al unei țări. Se calculează ca indice prin împărțirea indicelui de export la indicele prețurilor de import. ◊ (TEHN.) R. de compresiune = r. dintre volumul maxim al cilindrului unei mașini, corespunzător poziției pistonului la punctul mort exterior (depărtat) și volumul lui minim, corespunzător poziției pistonului la punctul interior (apropiat). R. de mase = r. dintre mase unei rachete înainte de decolare și masa acesteia după încetarea definitivă a funcționării motorului. R. de transformare = a) (TEHN.) r. dintre viteza unui element condus și viteza elementului conducător al unui mecanism (reductor, schimbător de viteză, transmisiune cu curea etc.); se numește r. de multiplicare când are valoarea supraunitară și r. de demultiplicare, când are valoarea subunitară; b) (ELT.) r. dintre valoarea efectivă (eficace) a tensiunii la bornele înfășurării primare a unui transformator electric și valoarea efectivă a tensiunii la bornele înfășurării secundare a transformatorului în condiții de funcționare date. La transformatoarele monofazate, r. de t. este apropiat în condiții obișnuite de funcționare, de r. dintre numerele de spirale ale celor două înfășurări. II. 1. Informare scrisă sau verbală făcută de către o persoană sau de către un colectiv în fața unei adunări sau a unei autorități asupra unei activități, a unor fapte etc. 2. (Dr.) Înscris care cuprinde punctul de vedere al unei comisii a parlamentului asupra unui proiect de lege sau a unei probleme care i-a fost trimisă spre studiere. 3. (MILIT.) Scurtă prezentare a situației unei subunități sau a unei unități făcută de un subaltern către comandant. III. Câștig. ◊ Casă (sau imobil) de raport = casă sau imobil care, prin închiriere, aduce venit proprietarului.

Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

RAPÓRT s. n. (< fr. rapport): 1. relație, legătură între unitățile lingvistice denumite moneme și foneme (v.). ◊ ~ sintagmátic: r. în cadrul enunțului, în contrast și nemijlocit observabil. Astfel, r. dintre tun și vecinii săi, un și bun (în secvența un tun bun) și r. dintre u și vecinii săi, t și n (în secvența tun). ◊ ~ paradigmátic: r. în cadrul unuia și aceluiași context, în opoziție, între unități care se exclud. Astfel: r. dintre bun și rău, care pot figura în același context, dar în opoziție; r. dintre b și f care pot figura după tu- (tub, tuf) tot în opoziție etc. 2. legătură, relație de natură sintactică între părțile de propoziție sau între propoziții. ◊ ~ de variație liberă: r. privitor la prezența sau absența facultativă a articolului hotărât enclitic; la folosirea alternată a articolului hotărât enclitic, în funcție de caracterul coordonării și din motive fonetice, ca în exemplele „Aici vin frumoasele daneze blonde..., cu ochi visători și râsul sănătos.”; „Mic de stat..., cu părul cărunt, dar cu glas tineresc și sonor...” (S. Pușcariu). ◊ ~ de coordonare: r. între două sau mai multe unități sintactice (părți de propoziție sau propoziții) care stau pe același plan sintactic, nedepinzând una de alta (sunt fie principale, fie secundare). Este realizat fie paratactic (prin alăturare), fie joncțional (prin unele elemente de legătură) și are aspect copulativ, adversativ, opozitiv, disjunctiv, alternativ și conclusiv:Lipa și Cața începură a înfuleca hulpav” (M. Sadoveanu); „Funcționari, gardieni, deținuți, toți fac ovații celui liberat” (T. Arghezi); „Ea sta tot posacă și încruntată” (I. L. Caragiale); „Aici la han, în drum, la răspântie trebuie un băiat iute, spirt” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Vremurile s-au schimbat, / scopul marilor construcții de asemenea s-a schimbat” (Geo Bogza); „Am oprit căruța în mijlocul ariei și m-am uitat întrebător la Iosub” (V. Em. Galan); „Aceleași glasuri cântă, dar n-o mai mângâie” (M. Sadoveanu); „Pe părinți nu-i asculta, ci îi tot necăjea” (P. Ispirescu); „Poate să ne ajungă cineva din urmă ori să ne întâmpine cineva dinainte” (Ion Creangă); „Când aleargă, când se oprește”; „S-a dus amorul, un amic / Supus amândurora, / Deci cânturilor mele zic / Adio tuturora” (M. Eminescu); „O sărmane! Ții tu minte câte-n lume-ai auzit, / Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?” (idem); „Și-ascult cum plânge doina cea bătrână / Și cum se tânguiește și se-ngână” (Șt. O. Iosif). v. și coordonáre.~ de subordonare (de dependență, de determinare): r. între un element subordonat (parte de propoziție sau propoziție) și un element regent (parte de vorbire sau propoziție), care nu stau pe același plan sintactic, deoarece subordonatul depinde de regent. Este realizat, ca și cel de coordonare, fie paratactic, fie joncțional: „La chemarea cornurilor, pâlcuri noi veneau într-un pas hotărât” (E. Camilar); „Saluta cu strigăte de entuziasm muntele cu plete și barbă de negură” (M. Sadoveanu); „Ai carte, ai parte” (Folclor); „Nu este sigur că toți vom ajunge acolo” (Camil Petrescu); „Iar cine-i vânzător vândut / Să iasă dintre noi!” (G. Coșbuc); „Băiatul ajunsese să fie mâna dreaptă a împăratului” (P. Ispirescu); „Șoseaua se încolăcește între Olt și dealurile care se ridică unele peste altele” (B. Șt. Delavrancea); „Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs” (M. Eminescu); „...noaptea, când vor dormi toți, să punem poște la talpe cui vom socoti noi” (Ion Creangă); „Aș simți-o că-i aproape” (M. Eminescu). v. și subordonáre.~ de subordonare necircumstanțial: r. de dependență cu aspect atributiv sau completiv în cadrul propoziției și cu aspect subiectiv, predicativ, atributiv sau completiv în cadrul frazei, ca de exemplu „Era un chin mut” (H. Papadat-Bengescu); „Un glas de bucium se auzi” (Al. Odobescu); „...acolo găsiră orașe” (P. Ispirescu); „Văd pe Petru Rareș” (A. Vlahuță); „...a mulțumit Ali lui Mohamet” (Em. Gârleanu); „Doar holdele cu spice grele / Răsar din lacrimi și din sînge” (O. Goga); „...au fost întâmpinați de Albu-împărat” (I. L Caragiale); „Ar fi fost mai bine să mâie la Dăești” (G. Galaction); „Întrebarea este ce caută el acolo” (M. Sadoveanu); „Astfel sosi timpul când bruma cade” (I. Slavici); „În gând își zicea că nici o meserie nu-i mai frumoasă” (L. Rebreanu); „Și mă gândeam că poate ai dumneata vreo carte” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Fusese ajutat de cine avea asemenea lucrări.” ◊ ~ de subordonare circumstanțial: r. de dependență cu aspect temporal (de anterioritate, de simultaneitate și de posterioritate), de loc, modal, cauzal, final, sociativ, instrumental, concesiv, condițional, consecutiv, de relație, opozițional, cumulativ și de excepție, atât în cadrul propoziției, cât și în cadrul frazei, ca în exemplele „Ca s-arăt la bătrânețe / Ce-am putut la tinerețe” (Folclor); „În mijlocul Dunării, pe apă, i-au ținut luni și luni” (Z. Stancu); „...ciocârlia venea domol spre pământ, ca într-o beție” (M. Sadoveanu); „Vuiește valea de zgomotul morilor” (A. Vlahuță); „...oamenii... erau împinși înainte... spre a fi vânduți în târg” (N. Bălcescu); „Și el venea acolo cu tovarășii” (M. Sadoveanu); „Iar el zvrr! cu o scurtătură în urma noastră” (Ion Creangă); „...cu toată sărăcia, Humă nu muncea la nimeni cu ziua” (M. Preda); „La un caz, iar... pac! la Războiul” (I. L. Caragiale); „Căzu la pat bolnavă de moarte” (Ion Creangă); „Pentru Ștefan... nebuniile copiilor sunt o petrecere” (G. Călinescu); „...în loc de a reacționa tăcut și cu fapta, mă mărginesc la simpla protestare verbală” (G. Călinescu); „...pe lângă rezultatele cercetării.... publică și descoperirea făcută la mănăstirea Brâncovenești” (T. Vianu); „...de tot te poți lecui afară de dezgust și de îndoială” (B. Șt. Delavrancea); „Și după ce ne-a așezat bunicul în gazdă.... s-a întors” (Ion Creangă); „Și-n timp ce ei dormeau..., afară ploile vuiau” (E. Camilar); „Toți se uită cu mirare... / Până văd păienjenișul între tufe ca un pod” (M. Eminescu); „Cresc flori pe unde calci” (A. Vlahuță); „Pune-ți obrăzarul cum se pune” (Ion Creangă); „Eminescu și-a petrecut toate clipele vieții lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns de pregătit” (I. Slavici); „M-a trimis tătuca să le mai port” (M. Sadoveanu); „Nu m-am măritat cu cine mi-a plăcut” (Pavel Dan); „...parcă s-ar fi fălit cu ce-a pățit” (L. Rebreanu); „Deși vorbise aproape în șoaptă, glasul lui răsună aspru și poruncitor” (idem); „Chiar și eu m-aș tocmi la dumneata, dacă ți-a fi cu plăcere” (Ion Creangă); „Avea Pisicuța un așa talent de ronțăit iarba, încât îți lăsa gura apă” (C. Hogaș); „...cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plin miez al zilelor de iulie” (idem); „Soarele, în loc ca să-mi ajungă până la ochi..., a tras peste mine țolul ist greoi” (G. Galaction); „...după ce că nu sunt buni de nimic, apoi sunt și brutali” (I. L. Caragiale); „...alt nu e, decât să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat” (P. Ispirescu). ◊ ~ de anterioritate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune anterioritatea acțiunii verbului din regentă față de aceea a verbului din subordonată, ca în exemplul „Am dat un telefon1 / până să vină sora mea2 /” ◊ ~ de posterioritate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune posterioritatea acțiunii verbului din regentă față de aceea a verbului din subordonată, ca în exemplul „După ce am ajuns acolo1, / am dat un telefon”2 /. ◊ ~ de simultaneitate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune simultaneitatea acțiunii celor două verbe-predicate, ca în exemplul „Am dat un telefon1 / în timp ce afară ploua cu găleata2”. ◊ ~ de subordonare predicativ suplimentar: r. de dependență specific elementului predicativ suplimentar și subordonatei predicative suplimentare, ca în exemplele „Piatra din mijloc îi slujea drept vatră” (C. Hogaș); „...și nu știu ce sentiment de... copilărească semeție te face să-ți ridici fruntea” (idem). ◊ ~ de inerență: r. logic existent între subiect și predicat, oglindit în modul de definire a unuia prin celălalt (v. subiéct, predicát). ◊ ~ de interdependență: r. gramatical existent între subiect și predicat, oglindit în legătura strânsă dintre ele în cadrul propoziției, în influențarea reciprocă a unuia de către celălalt, în dependența reciprocă manifestată lingvistic prin acord, ca în exemplele „...tunete prelungi se aud în depărtare” (A. Vlahuță); „Budulea privi lung la ele” (I. Slavici); „Fata babei era slută” (Ion Creangă). ◊ ~ apozitív (referențiál): r. gramatical existent între un termen ce reprezintă o explicație și un alt termen care este explicat, ca în exemplul „Ion Bughea, ciobanul, venea nepăsător” (Em. Gârleanu). Prin conținut se aseamănă cu r. de subordonare dintre atribut și substantivul determinat, în sensul că aduce, ca și acesta, precizări, lămuriri. Se deosebește însă de acesta prin faptul că termenii r. apozitiv se referă la una și aceeași persoană, la unul și același obiect (în r. de subordonare se referă la obiecte și persoane diferite); prin faptul că termenii r. apozitiv sunt omisibili pe rând în egală măsură (în r. de subordonare numai termenul subordonat): „Ion Bughea venea nepăsător” sau „Ciobanul venea nepăsător”; prin faptul că topica termenilor r. apozitiv este aceeași: întâi termenul explicat și apoi explicația, apoziția (în r. de subordonare, topica termenilor raportului se poate schimba). Se aseamănă și cu r. de coordonare, în sensul că termenii aparțin adesea aceleiași părți de vorbire (substantiv – substantiv), se acordă și dispun de aceeași simetrie: „Vicu, prietenul, m-a așteptat ieri la gară” față de „Vicu, prietenul m-au așteptat ieri la gară”.

Sursa: DTL (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink