raci s [At: SCL,1953, 216 / V: raici / Pl: ? / E: mg rács] (Reg) Grătar (1).

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

rac² [At: ANON. CAR. / Pl: raci sm, ~uri sn / E: vsl ракъ] 1 sm Crustaceu comestibil, acoperit cu carapace tare de culoare neagră-verzuie care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, cea din față având formă de clește, care trăiește în lacuri și în râuri (Astacus fluviatilis). 2 sm (Îs) „ de mare Crab (Carcinus moenas). 3 sm (Îas) Homar (Homarus). 4 sm (Îas) Stacoj (Homarus vulgaris). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Ciormoiag (1) (Melampyrum cristatum). 6 sm (Îe) A da (sau a merge) înapoi (sau îndărăt ca ~ul (sau ca racii) sau a-i spori ca la ~ A-i merge rău. 7 sm (Îs) Gât de ~ Lucru foarte bun. 8 sm (Îe) Iute ca ~ul Încet. 9 sm (Îe) I se bate inima ca la un ~ mort Se spune când cineva este foarte speriat. 10 sm (Îe) Fierbe sângele în el ca într-o coajă de ~ (mort) Se spune despre un om lipsit de energie, fără vlagă. 11 sm (Îs) Roșu ca ~ul (sau ca un ~ fiert) Foarte roșu la față. 12 sms (Art.) Una dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului, în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară Si: cancer (4). 13 sm (Îs) Tropicul ~ului (sau cancerului) Paralelă de latitudine la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. 14 sm (Med; pop; șîs boală de ~) Cancer (1). 15 sm (Reg) Umflătură pe trunchiul unui copac. 16 smn (Pan) Nume dat mai multor obiecte (cu capăt bifurcat, ascuțit sau încovoiat) cu care se prinde, se agață, se trage ceva. 17 smn Ancoră (1). 18 smn Dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde. 19 smn Dispozitiv folosit pentru prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 20 smn Cârlig de fier cu mai mulți colți, atârnat de o frânghie, folosit pentru scoaterea găleților căzute în fântână. 21 smn Tirbușon. 22 smn Unealtă cu ajutorul căreia se scoate încărcătura puștii și cu care aceasta se curăță în interior. 23 smn Cârligul undiței. 24 smn Belciug (1). 25 smn Clanță (2). 26 smn Fiecare dintre furcile lesei de prins pește. 27 smn Cele două mânere care prind între ele pânza joagărului. 28 smn Bucată de fier în formă de X prinsă deasupra jugului pentru a nu se uza din cauza proțapului. 29 smn Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 30 sm (Reg) Întăritură la malul râurilor, făcută din grinzi așezate pe picioare de lemn, peste care se pun crengi, pietriș etc. 31 sn (Reg; lpl) Rădăcinile aeriene ale porumbului. 32 sm (Ent; reg; de obicei determinat prin ”de pământ„ sau ”de câmp") Coropișniță (1) (Grylotalpa vulgaris). 33 sm (Reg; de obicei art.; șip) Dans popular în ritm de horă. 34 sm (Reg; șip) Melodie după care se execută racii (33). 35 sm (Olt; Mun; mpl) Mâncare pregătită din ardei (roșii) umpluți cu făină, ceapă prăjită, uneori și orez, și fierți în zeamă de varză. 35 sm Ardei uscat și pisat cu usturoi.

raici s vz raci

răcesc, ~ească a [At: ȘEZ. VII, 93 / Pl: ~ești / E: rac² + -esc] (Într-un descântec) 1 De rac² (1). 2 Care se referă la rac² (1).

răci [At: ANON. CAR. / V: (înv) reci / Pzi: răcesc / E: rece] 1-2 vtr (D. obiecte) A deveni sau face să devină mai rece (1). 3 vr (D. timp) A deveni (mai) friguros, cu temperatura (mai) scăzută. 4-5 vtr (D. ființe și corpul lor) A pierde sau a face să piardă din căldura vitală obișnuită (din cauza unei spaime, a unei boli etc.). 6 vr (D. ființe și corpul lor) A avea senzația de frig. 7 vt (Îe) A-și ~ gura degeaba (sau în zadar, de pomană, de-(a) surda) A vorbi fară folos. 8 vt (îae) A insista zadarnic. 9-10 vtr (Îe) A i se (sau a-i) ~ (cuiva) inima A (se) speria. 11 vr (Îvr; calc greșit după slv ростыдити сѧ) A se rușina. 12 vr (Fig; d. oameni și sentimentele lor) A deveni distant, nepăsător. 13-14 vtr (D. sentimente) A (se) diminua. 15-16 vtr (Rar; d. fapte, evenimente etc.) A(-și) pierde actualitatea. 17 vi (D. oameni și animale) A se îmbolnăvi, contractând o răceală (10). 18 vi (Reg) A se obrinti.

râcă³ av [At: PAȘCA, GL. / E: nct] (Reg) 1 (Îlav) Râcă-râcă, râre-râre Iute-iute. 2 (Îal) Gata-gata.

râcă² sf [At: ALR II 4362/899 / Pl: râci / E: nct] (Reg) Arșic (la jocul de copii).

râcă¹ sf [At: M. COSTIN, O. 327 / V: (4-9) rică / Pl: (1-3) râci / E: râcâi¹] 1 (Reg) Gropiță în pământ la unele jocuri de copii. 2 (Reg) Groapă mică prin care sunt delimitate două terenuri de fânaț. 3 (Reg) Partea inferioară a piciorului găinii Si: (reg) râcâitoare (4). 4 (Fam) Ceartă (1). 5 (Îe) A căuta (cuiva) ~ A căuta (cuiva) prilej de ceartă cu orice preț. 6 (Îe) A purta (cuiva) ~ A purta (cuiva) dușmănie. 7 (Îe) A se pune în ~ (cu cineva) A se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. 8 (Îe) A băga ~ A învrăjbi. 9 (Reg) Persoană care provoacă ceartă.

reci² v vz răci

rică² sf vz râcă¹

ARGINTARIȚĂ (pl. -ițe) sf. Mold. (HASD.) 🌿 = COADA-RACULUI [argint].

ARGINTURĂ (pl. -turi) sf. Băn. 🌿 = COADA-RACULUI [argint].

COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. (Art.) Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

RAC, raci, s. m., și (3) racuri, s. n. 1. Crustaceu decapod, acoperit cu o carapace de culoare neagră-verzuie (care prin fierbere devine roșie), avînd perechea anterioară a picioarelor în forma unor clești dințați cu ajutorul cărora apucă hrana; trăiește în lacuri și rîuri și e căutat pentru carnea lui gustoasă (Astacus fluviatilis). Mata trebuie să cunoști că racilor le place carne cu miros. SADOVEANU, Î. A. 82. Peștele s-a stricat și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a regresa. Roșu ca un rac fiert sau ca racul, se spune despre o persoană foarte roșie la față. Numai ce-l văd că vine, roș ca un rac. SADOVEANU, O. I 331. Căpitanul, foc de mînie, ieși din apă roșu, ca un rac fiert. BART, S. M. 101. 2. (În forma articulată) Numele popular al unei constelații în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară (și de unde începe a da înapoi, fiind în declin); cancer. ◊ Tropicul racului (sau cancerului) = cerc imaginar pe globul pămîntesc, la 23°27' nord de ecuator, formînd limita convențională teoretică între zona tropicală și cea temperată boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat diferitelor unelte care prind sau agață (ca picioarele racului): a) ancoră, mîță (4). Unul din plutași apucă racul puternic... și, înfigîndu-l în pămînt, încearcă să oprească pluta. BOGZA, C. O. 378; b) unealtă folosită pentru trasul burlanelor sau al altor piese dintr-o gaură de sondă; c) tirbușon. Călugărul voi să mai destupe una, dar îi luai racul din mînă. HOGAȘ, DR. 272. 4. (Med.) Numele popular al cancerului.

RĂCI, răcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde din căldură, a deveni (mai) rece. Se răcește ciorba și se arde friptura. C. PETRESCU, C. V. 146. Prînz pe masă s-a răcit Și eu, maică, n-am venit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. Bate fierul pînă e cald, că de se va răci, în zadar vei munci (= fă lucrul la vremea lui). ♦ (Despre ființe sau despre corpul lor) A pierde (total sau parțial) căldura obișnuită a corpului. ◊ Tranz. Pe jumătate înăbușită de ștergar, fata din brațele cazacului tremura răcită de un fior de frig. SADOVEANU, O. VII 39. ◊ Intranz. (Învechit) Tot trupul lui au răcit, duhul deodată i-au încetat. DRĂGHICI, R. 136. ♦ (Despre timp, adesea impersonal) A deveni (mai) friguros, cu temperatura (mai) joasă. 2. Tranz. A face ca ceva să fie (mai) rece. A răci compresorul cu apă. ◊ Expr. A-și răci gura degeaba (în zadar, de pomană, de(-a) surda) = a vorbi fără folos, a insista zadarnic. Numai în zădar voi călca calea și mi-oi răci gura. RETEGANUL, P. V 8. Întrebările și rugăciunile mele le făceam în sec, căci îmi răceam gura de surda. ISPIRESCU, L. 96. Care va să zică, și cu nepotul mi-am răcit gura degeaba. CARAGIALE, S. N. 166. 3. Intranz. A se îmbolnăvi contractînd o răceală. Lasă-l, că e destul de bine îmbrăcat și nu răcește el. C. PETRESCU, C. V. 236. N-a uitat să-și acopere picioarele, ca să nu răcească. CARAGIALE, O. III 254. Mata, puiule, rămîi aici ca să nu răcești pe drum. ALECSANDRI, T. I 150. ◊ Refl. (Neobișnuit) Am fost mai totdeauna acasă pentru că mă răcisem într-o sară. KOGĂLNICEANU, S. 100. 4. Refl. (adesea reciproc). Fig. A-și pierde însuflețirea, căldura, interesul (pentru cineva sau ceva), a deveni indiferent. Fusese prieten bun cu Scarlat Turnavitu, dar acum se cam răciseră. CAMIL PETRESCU, O. II 10. Vezi... prieteșugul că se răcește. VĂCĂRESCU, P. 108. ◊ Tranz. (Învechit) Această propunere mi s-a părut o nenorocire... numai auzirea ei o să răcească pe d-l Tell. La GHICA, A. 717. Publicul, fără a-și răci dorința de a avea un teatru național, simți stîmpărîndu-i-se entuziasmul. NEGRUZZI, S. I 341.

RÎCĂ s. f. (Regional) Ceartă; sfadă. ◊ Expr. A purta (cuiva) rîcă = a purta (cuiva) dușmănie. Credea că mai țin minte și că-i port rîcă. C. PETRESCU, C. V. 105. A se pune rîcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luîndu-se la ceartă.

RAC¹ raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea brună-verzuie (roșie după fierbere), având prima pereche de picioare în formă de clește. ◊ Roșu ca ~ul cu fața foarte rosie. A da înapoi (sau îndărăt) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelație situată în dreptul Soarelui, când acesta ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul ~ului paralela de 23°27’ latitudine nordică. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douăsprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare malignă constând din înmulțirea excesivă a celulelor cu distrugerea țesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku

A RĂCI¹ ~esc tranz. A face să se răcească; a răcori. ◊ A-și ~ gura degeaba (sau în zadar, de pomană) a vorbi fără nici un rezultat. /Din rece

A RĂCI² ~esc intranz. A contracta o răceală; a se îmbolnăvi de răceală. /Din rece

A SE RĂCI mă ~esc intranz. 1) A deveni mai rece; a se răcori. 2) fig. A-și pierde interesul (față de ceva sau de cineva); a deveni indiferent. /Din rece

RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ◊ A purta cuiva ~ a purta cuiva dușmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi

rac m. 1. crustaceu decapod, trăiește în ape dulci sub pietre sau rădăcini; coaja-i devine roșie, când e fiert sau fript (Astacus fluviatilis): roș ca racul; rac de mare, stacoj; 2. unul din cele 12 semne ale zodiacului, numit și cancer; 3. sensuri tehnice: a) șurup de fier sau de oțel pentru scos dopuri; b) unealtă pentru vergele de pușcă cu care se scoate încărcătura armei; c) furcă cu care se oprește căruța pe un suiș; d) pl. n. ancora: să ridice racurile și să umfle pânzele POP.; e) belciug. [Slav. RAKŬ; sensurile tehnice fac aluziune la cracii insectei].

răcì v. 1. a (se) face rece; 2. a prinde răceală: răcește ușor; 3. fig. a deveni indiferent, a se înstrăina.

rac m. (vsl. rakŭ, rus. sîrb. bg. ceh. pol. rus. ung. rak. V. răcar). Un crustaceŭ (ástacus fluviátilis) care trăĭește în rîurĭ și lacurĭ și care se mănîncă. (Racu are zece picĭoare, dintre care cele doŭă din ainte se deschid ca niște foarfece și poate strînge cu ele foarte tare. Are și doŭă antene lungĭ numite pop. mustățĭ, ĭar coadeĭ poporu-ĭ zice gît. În realitate, capu raculuĭ e tocmaĭ în partea opusă. Dar poporu, pintr’o falsă observațiune, crede că racu, dacă-șĭ tîrîĭe coada, îșĭ tîrîĭe gîtu și capu, și de aceĭa zice că merge înapoĭ. De aicĭ și expresiunea a da înapoĭ, ca racu, a regresa. Racu fert devine stacoșiŭ. De aicĭ și expresiunea roș ca racu). Al șaselea semn al zodiaculuĭ (Iuniŭ): zodia raculuĭ. Astr. Geogr. Tropicu raculuĭ (saŭ canceruluĭ), tropicu de nord. S. n., pl. urĭ. Destupător, sfredel special făcut de scos dopurile de plută din buteliĭ (fr. tire-bouchon) saŭ, pus în vîrfu verigiĭ, de scos furtuĭala din puștile care se încărcaŭ pe la gură și de prins peticile cu care se curăță țeava pin ăuntru. Furcă cu care se oprește căruța cînd se oprește pe un suiș (sîrb. raklje). Ancoră (Vechĭ). O boală teribilă (numită și cancer și schiros) care consistă într’o unflătură internă care degenerează în ulcer și care mănîncă organu unde s’a produs (stomah, ficat, țîță ș. a.). V. crab, stacoj.

rácul-de-mine, V. sărac.

răcésc și (vechĭ) recésc v. tr. (d. rece, răce). Fac rece: gheața răcește apa, un vînt care a răcit temperatura. Fig. Reduc (pasiunile, focu): bătrîneța răcește pasiunile. V. intr. Prind răceală, mă îmbolnăvesc de răceală: am răcit pin frig. V. refl. Apa se răcește. Fig. Entusiazmu s’a răcit. L. V. (după vsl. po-stydĭeti). Mă rușinez.

recésc, V. răcesc.

rîcă f., pl. ĭ (d. a rîcăi saŭ rîcîi). Mold. Munt. Rar. Ceartă, sfadă: a se lua la rîcă. Brîncă: ĭ-a dat o rîcă.

coada-racului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-racului

rac (crustaceu) s. m., pl. raci

racul-pământului (plantă) s. m. art.

răci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcesc, 3 sg. răcește, imperf. 1 răceam; conj. prez. 1 sg. să răcesc, 3 să răcească

râcă (fam.) s. f., g.-d. art. râcii

coada-racului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-racului

rac s. m., pl. raci

!racul-pământului (plantă) s. m. art.

răci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcesc, imperf. 3 sg. răcea; conj. prez. 3 să răcească

râcă (fam.) s. f., g.-d. art. râcii

Tropicul Racului s. propriu n.

coada-racului (bot.) s. f.

rac s. m., pl. raci

racul-pământului s. n.

răci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcesc, imperf. 3 sg. răcea; conj. prez. 3 sg. și pl. răcească

râcă s. f., g.-d. art. râcii

Tropicul Racului s.pr. n.

răci (conj. răcească)

răcesc, -ceam 1 imp.

RAC, raci, s. m. ~ 4. (Mold.) ~ 6. (Înv.) Ancoră. 7. (Mil.) Unealtă de fier, de diferite forme, de unul din capetele căreia este fixată o tijă și care se întrebuințează pentru a extrage proiectilele de pe țeava unei arme de foc. 8. Darac. (din sl. rakŭ; cf. bg., scr., pol., rus. rak, magh. rák) – Definiție incompletă.

rac (raci), s. m. – 1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelație. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbușon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s. m. (pescar de raci); răculeț, s. m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său științific; răcușor, s. m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s. f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoțea, s. f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoțea, cf. roată; rocoțel, s. m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s. f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s. n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s. f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s. f. (boală cronică, indispoziție), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s. n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524).

rîcă s. f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).

RACU, com. în jud. Harghita; 1.548 loc. (2005). Situată în depr. Ciuc; pragul de la R., alcătuit din roci mai dure de natură eruptivă, desparte compartimentul Ciucului superior de cel mijlociu. Exploatări de balast. Ruinele unei cetăți dacice fortificate (sec. 1 d. Hr.), biserică romano-catolică (sec. 13), cu zid de incintă, și conacul „Cserei”. Atestat documentar în 1333.

RACUL V. Cancerul.

Potentilla anserina L., « Coada racului ». Specie care înflorește vara-toamna. Flori galbene, aurii, mari, solitare. Frunze penate, foliole alungite, dentate, pe față verzi, pe dos albe- serici. Plantă erbacee, perenă, cu tulpină repentă. Preferă locuri nisipoase și umede.

a merge ca racul expr. 1. a merge cu spatele înainte. 2. (fig.) a regresa.

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).

a răci la gambetă expr. a se zăpăci, a fi năuc.

a-și răci gura degeaba / de pomană / de-a surda / în zadar expr. a vorbi fără folos, a insista zadarnic / fără rezultat.

răci, răcesc I. v. t. (intl.) a omorî. II. v. i. (intl.) a muri. III. v. r. 1. a-și pierde din interes / din actualitate. 2. (în sporturile de echipă – d. o acțiune de atac) a înceta să reprezinte un pericol pentru adversari.

roșu ca racul expr. (d. oameni) congestionat, roșu la față.

COADA-RACULUI s. v. turiță-mare.

RAC s. v. ancoră, cancer, coropișniță, destupătoare, neoplasm, tirbușon, tumoare malignă.

RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~ului.)

RĂCI vb. a (se) răcori, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)

RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

TRIFOIUL-RACULUI s. v. vătămătoare.

TROPICUL RACULUI s. (GEOGR.) (pop.) tropicul cancerului.

coada-racului s. v. TURIȚĂ-MARE.

RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~.)

rac s. v. ANCORĂ. CANCER. COROPIȘNIȚĂ. DESTUPĂTOARE. NEOPLASM. TIRBUȘON. TUMOARE MALIGNĂ.

RĂCI vb. a (se) răcori, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)

rîcă s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

TROPICUL RACULUI s. (GEOGR.) (pop.) tropicul cancerului.

A răci ≠ a înfierbânta

A (se) răci ≠ a (se) încălzi

raci, raciuri, s.n. (reg.) grătar.

râcă², râci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.

rac, raci, s.m. (med.) Cancer. ■ (onom.) Raci, poreclă pentru locuitorii din Ungurași. ■ În Trans. și Moldova (ALR, 1938, h. 173). – Din sl. rakǔ (Scriban, DEX, MDA).

rấcă, s.f. Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (DEX, MDA).

rac, raci, s.m. – 1. (zool.) Crustaceu comestibil cu o pereche de picioare în formă de clește (Astacus fluviatilis). 2. (med.; pop.) Cancer (Faiciuc,1998). ♦ (onom.) Raci, poreclă pentru locuitorii din Ungurași (AER, 2010). – Din sl. rakǔ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

râcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (Scriban, DEX, MDA).

rac, -i, s.m. – (med.) Cancer (Faiciuc 1998). – Din sl. rakǔ, magh. rák.

râcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli”.