râcă¹ sf [At: M. COSTIN, O. 327 / V: (4-9) rică / Pl: (1-3) râci / E: râcâi¹] 1 (Reg) Gropiță în pământ la unele jocuri de copii. 2 (Reg) Groapă mică prin care sunt delimitate două terenuri de fânaț. 3 (Reg) Partea inferioară a piciorului găinii Si: (reg) râcâitoare (4). 4 (Fam) Ceartă (1). 5 (Îe) A căuta (cuiva) ~ A căuta (cuiva) prilej de ceartă cu orice preț. 6 (Îe) A purta (cuiva) ~ A purta (cuiva) dușmănie. 7 (Îe) A se pune în ~ (cu cineva) A se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. 8 (Îe) A băga ~ A învrăjbi. 9 (Reg) Persoană care provoacă ceartă.