RĂPOSAT², -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa.

răposat², ~ă [At: TETRAEV. (1574), 214 / V: (înv) ~păo~, ~păus~, ~ous~, rep~ / Pl: ~ați, ~e / E: răposa] 1 a (Înv) Netulburat. 2 a (Înv) Odihnit. 3 a (Fig) Care produce liniște sufletească Si: liniștitor, odihnitor. 4-5 smf, a (Persoană) care nu se mai află în viață Si: decedat, defunct (1-2), mort.

răposat¹ sn [At: PĂSCULESCU, L. P. 225 / Pl: ? / E: răposa] (Rar) Răposare (2).

RĂPOSAT², -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort, defunct, decedat. – V. răposa.

RĂPOSAT², -Ă, răposați, -te, adj. (Astăzi rar) Care nu se mai află în viață; mort, defunct, decedat. Îți trimit «Fulga sau Ideal și Real» al răposatului meu amic Gr. Grandea. Citește-o. CARAGIALE, O. VII 175. N-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 14. Eu... am trăit șeptesprezece ani cu răposatul soțu-meu. ALECSANDRI, T. I 43. ◊ (Substantivat, subînțelegîndu-se mai ales soțul sau soția vorbitorului) Îi erau dragi lui stelele toate și-l învățase răposatul Isaia ciobanul cum le cheamă mai pe fiecare. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 104. Așa am trăit eu cu răposatul, fără să ne zicem nici dă-te mai încolo. BASSARABESCU, S. N. 86. Soția a doua este tot așa de tînără și de frumoasă cum era odinioară răposata. CARAGIALE, O. II 22.

RĂPOSAT¹ s. n. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. Mi-e frică de răposat. PĂSCULESCU, L. P. 225.

răposat a. și m. mort: răposatul întru fericire.

răposát, -ă adj. și s. (lat. repausatus. V. răposez și apusat). Defunct, decedat, mort: răposatu împărat. Răposatu dumnealuĭ, expresiune respectuoasă populară despre un mort (adese-orĭ ironic): Săracu răposatu dumnealuĭ: așa ĭ-a fost cuvințelu pînă ĭ-a ĭeșit suflețelu!

răpaosa v vz răposa

răpausa v vz răposa

răpăosa v vz răposa

răpăosat, ~ă a vz răposat²

răpăusa v vz răposa

răpăusat, ~ă a vz răposat²

răpoasa v vz răposa

răpoosa v vz răposa

răporsa v vz răposa

răposa [At: PSALT. 104 / V: (îrg) ~păusa, rep~, (înv) ~pausa (Pzi: răpaus), ~păo~, ~poasa (Pzi: răpaos), ~oosa, ~ousa, (reg) ~orsa / Pzi: ~sez / E: ml repausare] 1-2 vri (Înv) A se odihni (după o muncă) după un drum etc.) 3 vt (Înv) A oferi cuiva odihnă. 4 vt (Pex) A găzdui pe cineva. 5 vt (Înv) A avea liniște, tihnă (din partea cuiva). 6 vi (Asr; mai ales în limbajul bisericesc; udp „în” „întru”, „către” „pe” etc.) A muri. 7 vt (Înv) A da cuiva odihnă veșnică Si: a odihni. 8 vi (D. duh, suflet) A se îndrepta asupra cuiva. 9 vi (D. duh, suflet) A se coborî (1). 10 vr (Îvr) A se sprijini.

răpousa v vz răposa

răpousat, ~ă a vz răposat²

reposa v vz răposa

reposat, ~ă a vz răposat

RĂPOSA, răposez, vb. I. Intranz. (Astăzi rar) A înceta din viață, a muri. [Bătrînul] a răposat la vreo optzeci de ani. PAS, Z. I 158. Dar cînd a răposat? – Acu chiar, a răposat în brațele mele. ALECSANDRI, T. 1646. ◊ Fig. Comitetul de propagandă a răposat ieri, și iată cum. BĂLCESCU, la GHICA, A. 565.

A RĂPOSA ~ez intranz. (despre persoane) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a se sfârsi; a muri; a deceda; a sucomba. /<lat. repausare

răposà v. a muri. [Lat. REPAUSARE].

2) răpáus, -áos, a -á, V. răposez.

răposéz v. tr. (lat. re-pausare, a se odihni de tot; it. riposare, a se odihni, a fi îngropat; fr. reposer, sp. reposar, pg. repouser. V. răpaus). Vechĭ. Las să se odihnească, odihnesc. V. intr. Mă odihnesc (și refl. a să răpăosa, ca a se repauza). Azĭ (și vechĭ). Mor, ĭes din vĭață: a răposat! – Vechĭ și -păosa, -păusa, -poosa și -pousa. Prez. ĭeŭ răpaos și răpaus.

răposat¹ adj. m., s. m., pl. răposați; adj. f., s. f. răposată, pl. răposate

răposat² (rar) s. n.

răposat² (rar) s. n.

*răposat¹ adj. m., s. m., pl. răposați; adj. f., s. f. răposată, pl. răposate

răposat s. n.

răposat.

răposa (a ~) vb., ind. prez. 3 răposează, imperf. 3 pl. răposau; conj. prez. 3 să răposeze (rar la unele persoane și timpuri, mai frecv. la perf. compus, part.)

răposa (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposează

răposa vb., ind. prez. 1 sg. răposez, 3 sg. și pl. răposează; conj. prez. 3 sg. și pl. răposeze

răposa (răposez, răposat), vb. – 1. (Înv.) A se odihni. – 2. A muri, a deceda. – Var. înv. răpăosa. Mr. răpăsedzu, răpăsare, megl. răpos, răpusari. Lat. rĕpausāre (Tiktin; REW 7218), cf. it. riposare, prov. repausar, fr. reposer, sp. reposar. – Der. răposat, s. m. (defunct); apusat, s. m. (defunct), probabil prin contaminare cu apus (după Drăganu, Dacor., III, 726, dintr-un lat. *appausātus).

Răposatu’ s. pr. (iron.) poreclă dată postum dictatorului Nicolae Ceaușeșcu.

RĂPOSAT adj., s. v. mort.

RĂPOSAT adj., s. decedat, defunct, dispărut, mort, (livr.) repauzat, (în limbajul bisericesc, pop. și eufemistic) pierdut, (înv. și pop.) pierit, (înv.) pristăvit, săvîrșit. (~ era un om matur.)

RĂPOSA vb. v. dormi, odihni, repauza.

RĂPOSA vb. v. muri.

RĂPOSA vb. a deceda, a dispărea, a se duce, a muri, a pieri, a se prăpădi, a (se) sfîrși, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam.) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli.

răposa vb. v. DORMI. ODIHNI. REPAUZA.

Răposat ≠ viu

A răposa ≠ a (se) naște

răposa, pers. 3 sg. răposează, vb. I (înv.) 1. a se odihni. 2. a muri, a deceda. 3. a coborî, a se opri. 4. a se rezema.

răpăusa, vb. tranz. – (reg.; înv.) A muri, a răposa: „Dară mulț ș-o răpăusat / Șî pă loc i-o îngropat” (Papahagi, 1925: 215; Săpânța). – Var. a lui răposa (< lat. repausare „a se odihni de tot”) (Tiktin, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).