RĂPOSAT², -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort. – V. răposa.

răposat², ~ă [At: TETRAEV. (1574), 214 / V: (înv) ~păo~, ~păus~, ~ous~, rep~ / Pl: ~ați, ~e / E: răposa] 1 a (Înv) Netulburat. 2 a (Înv) Odihnit. 3 a (Fig) Care produce liniște sufletească Si: liniștitor, odihnitor. 4-5 smf, a (Persoană) care nu se mai află în viață Si: decedat, defunct (1-2), mort.

răposat¹ sn [At: PĂSCULESCU, L. P. 225 / Pl: ? / E: răposa] (Rar) Răposare (2).

RĂPOSAT², -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort, defunct, decedat. – V. răposa.

RĂPOSAT², -Ă, răposați, -te, adj. (Astăzi rar) Care nu se mai află în viață; mort, defunct, decedat. Îți trimit «Fulga sau Ideal și Real» al răposatului meu amic Gr. Grandea. Citește-o. CARAGIALE, O. VII 175. N-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 14. Eu... am trăit șeptesprezece ani cu răposatul soțu-meu. ALECSANDRI, T. I 43. ◊ (Substantivat, subînțelegîndu-se mai ales soțul sau soția vorbitorului) Îi erau dragi lui stelele toate și-l învățase răposatul Isaia ciobanul cum le cheamă mai pe fiecare. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 104. Așa am trăit eu cu răposatul, fără să ne zicem nici dă-te mai încolo. BASSARABESCU, S. N. 86. Soția a doua este tot așa de tînără și de frumoasă cum era odinioară răposata. CARAGIALE, O. II 22.

RĂPOSAT¹ s. n. (Rar) Faptul de a răposa; moarte. Mi-e frică de răposat. PĂSCULESCU, L. P. 225.

răposat a. și m. mort: răposatul întru fericire.

răposát, -ă adj. și s. (lat. repausatus. V. răposez și apusat). Defunct, decedat, mort: răposatu împărat. Răposatu dumnealuĭ, expresiune respectuoasă populară despre un mort (adese-orĭ ironic): Săracu răposatu dumnealuĭ: așa ĭ-a fost cuvințelu pînă ĭ-a ĭeșit suflețelu!

răpaosa v vz răposa

răpausa v vz răposa

răpăosa v vz răposa

răpăosat, ~ă a vz răposat²

răpăusa v vz răposa

răpăusat, ~ă a vz răposat²

răpoasa v vz răposa

răpoosa v vz răposa

răporsa v vz răposa

răposa [At: PSALT. 104 / V: (îrg) ~păusa, rep~, (înv) ~pausa (Pzi: răpaus), ~păo~, ~poasa (Pzi: răpaos), ~oosa, ~ousa, (reg) ~orsa / Pzi: ~sez / E: ml repausare] 1-2 vri (Înv) A se odihni (după o muncă) după un drum etc.) 3 vt (Înv) A oferi cuiva odihnă. 4 vt (Pex) A găzdui pe cineva. 5 vt (Înv) A avea liniște, tihnă (din partea cuiva). 6 vi (Asr; mai ales în limbajul bisericesc; udp „în” „întru”, „către” „pe” etc.) A muri. 7 vt (Înv) A da cuiva odihnă veșnică Si: a odihni. 8 vi (D. duh, suflet) A se îndrepta asupra cuiva. 9 vi (D. duh, suflet) A se coborî (1). 10 vr (Îvr) A se sprijini.

răpousa v vz răposa

răpousat, ~ă a vz răposat²

reposa v vz răposa

reposat, ~ă a vz răposat

RĂPOSA, răposez, vb. I. Intranz. (Astăzi rar) A înceta din viață, a muri. [Bătrînul] a răposat la vreo optzeci de ani. PAS, Z. I 158. Dar cînd a răposat? – Acu chiar, a răposat în brațele mele. ALECSANDRI, T. 1646. ◊ Fig. Comitetul de propagandă a răposat ieri, și iată cum. BĂLCESCU, la GHICA, A. 565.

A RĂPOSA ~ez intranz. (despre persoane) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a se sfârsi; a muri; a deceda; a sucomba. /<lat. repausare

răposà v. a muri. [Lat. REPAUSARE].

2) răpáus, -áos, a -á, V. răposez.

răposéz v. tr. (lat. re-pausare, a se odihni de tot; it. riposare, a se odihni, a fi îngropat; fr. reposer, sp. reposar, pg. repouser. V. răpaus). Vechĭ. Las să se odihnească, odihnesc. V. intr. Mă odihnesc (și refl. a să răpăosa, ca a se repauza). Azĭ (și vechĭ). Mor, ĭes din vĭață: a răposat! – Vechĭ și -păosa, -păusa, -poosa și -pousa. Prez. ĭeŭ răpaos și răpaus.

răposat¹ adj. m., s. m., pl. răposați; adj. f., s. f. răposată, pl. răposate

răposat² (rar) s. n.

răposat² (rar) s. n.

*răposat¹ adj. m., s. m., pl. răposați; adj. f., s. f. răposată, pl. răposate

răposat s. n.

răposat.

răposa (a ~) vb., ind. prez. 3 răposează, imperf. 3 pl. răposau; conj. prez. 3 să răposeze (rar la unele persoane și timpuri, mai frecv. la perf. compus, part.)

răposa (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 răposează

răposa vb., ind. prez. 1 sg. răposez, 3 sg. și pl. răposează; conj. prez. 3 sg. și pl. răposeze

RĂPOSAT adj., s. v. mort.

RĂPOSAT adj., s. decedat, defunct, dispărut, mort, (livr.) repauzat, (în limbajul bisericesc, pop. și eufemistic) pierdut, (înv. și pop.) pierit, (înv.) pristăvit, săvîrșit. (~ era un om matur.)

Răposat ≠ viu

RĂPOSA vb. v. muri.

RĂPOSA vb. v. dormi, odihni, repauza.

RĂPOSA vb. a deceda, a dispărea, a se duce, a muri, a pieri, a se prăpădi, a (se) sfîrși, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a se pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam.) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli.

răposa vb. v. DORMI. ODIHNI. REPAUZA.

A răposa ≠ a (se) naște

răposa (răposez, răposat), vb. – 1. (Înv.) A se odihni. – 2. A muri, a deceda. – Var. înv. răpăosa. Mr. răpăsedzu, răpăsare, megl. răpos, răpusari. Lat. rĕpausāre (Tiktin; REW 7218), cf. it. riposare, prov. repausar, fr. reposer, sp. reposar. – Der. răposat, s. m. (defunct); apusat, s. m. (defunct), probabil prin contaminare cu apus (după Drăganu, Dacor., III, 726, dintr-un lat. *appausātus).

răposa, pers. 3 sg. răposează, vb. I (înv.) 1. a se odihni. 2. a muri, a deceda. 3. a coborî, a se opri. 4. a se rezema.

răpăusa, vb. tranz. – (reg.; înv.) A muri, a răposa: „Dară mulț ș-o răpăusat / Șî pă loc i-o îngropat” (Papahagi, 1925: 215; Săpânța). – Var. a lui răposa (< lat. repausare „a se odihni de tot”) (Tiktin, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

Răposatu’ s. pr. (iron.) poreclă dată postum dictatorului Nicolae Ceaușeșcu.