RÂURA, pers. 3 râurează,^[1] vb. I. 1. Intranz. A curge ca un râu (1). ♦ Fig. (Despre păr) A cădea în jos^[2] (pe spate); a undui. 2. Tranz. (Rar; despre râuri) A străbate un loc (alimentându-l cu apă). 3. Tranz. A împodobi o ie, o cămașă etc. cu râuri (3). [Pr.: râ-u-. – Var. (înv.) râuri vb. IV] – Din râu.

raora v vz roura

răora¹ v vz râura

răora² v vz roura

răura¹ v vz râura¹

răura² v vz roura

râora v vz roura

râura¹ vti [At: MAIOR, IST. 70/9 / P: râ-u~ / V: (înv) rău~, răora, râuri (S: riuri) / S și: riura / Pzi 3: ~rează, râură / E: râuri (pll râu)] 1-2 (D. râuri, ape) A curge (4). 3-4 A da naștere. 5-6 (Înv; subiectul indică un râu) A străbate un loc (alimentându-l cu apă). 7-8 (Rar) A împodobi o ie, o cămașă etc. cu râuri (5).

râura² v vz roura

râuri v vz roura corectat(ă)

râuri v vz râura

roara v vz roura

roora v vz roura

roura [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^v/11 / P: ro-u-ra, (pop) rou-ra / V: (îvp) rău~, (îrg) răora, (înv) roora, râuri, raora, răora, râu~, roăra, ruăra, ruora, ruăra (Pzi: ruțâr) / Pzi: ~rez / E: ml rorare] 1 vi A cădea rouă (1). 2 vi A se acoperi cu rouă (1) Si: a se umezi. 3-4 vrt{a) A (se) stropi cu picături (ca) de rouă (1) Si: a (se) umezi, a {se) uda. 5-6 vtr (Înv; fig) A (se) înviora. 7-8 vtr (Înv; fig) A (se) liniști. 9 vi (Îvp) A cădea o ploaie măruntă și de scurtă durată Si: a bura, a burnița. 11 vtr A (se) stropi cu picături mărunte de ploaie 12-13 vit (Îvp) A picura sau a face să picure, să curgă. 14 vt A lăsa să cadă picătură cu picătură.

ruăra v vz roura

ruâra v vz roura

ruora v vz roura

RÂURA, pers. 3 râurează, vb. I. 1. Intranz. A curge ca un râu (1). ♦ Fig. (Despre păr) A cădea în jos (pe spate); a undui. 2. Tranz. (Rar; despre râuri) A străbate un loc (alimentându-l cu apă). 3. Tranz. A împodobi o ie, o cămașă etc. cu râuri (3). [Pr.: râ-u-. – Var. (înv.) râuri vb. IV] – Din râu.

RÎURA, pers.3 rîurează și rîură, vb. I. 1. Intranz. A curge ca un rîu. Insultele nu-l pleacă [pe poet], să rîure potop. MACEDONSKI, O. I 109. ♦ Fig. A cădea în unde, a undui. P-un nor de aur lunecînd, A zînelor crăiasă Venea cu părul rîurînd, Rîu galben de mătasă. COȘBUC, P. I 66. Era palidă; părul ei cel frumos se desfăcuse și rîura plin de apă pe umerii săi. BOLINTINEANU, O. 427. 2. Tranz. (Rar; despre rîuri) A străbate un loc (alimentîndu-l cu apă). Marginea rîului... care rîurează aici un grup de sate. I. IONESCU, D. 336. ◊ (Poetic) De mult ce plîngi și te frămînți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrămi rîurată. CERNA, P. 94. – Variantă: rîuri (BOLINTINEANU, O. 53) vb. IV.

RÎURI vb. IV v. rîura.

ROURA, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. Fig. A stropi, a umezi, a acoperi cu stropi ca de rouă. [Cugetările] dulci și duioase... fac uneori ca o lacrimă de dor și de îndurare să-i roureze geana. ODOBESCU, S. III 51. Gălbinarea firească a lui Ipolit se făcuse mai grozavă la lumina făcliilor de ceară, și sudoarea roura melancolica lui frunte. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ Refl. Este oare de milă sau de mîndrie lacrima cu care tot ochiul se rourează, urmînd cu gîndul în cale pe viteazul dorobanț romîn? ODOBESCU, S. II 530.

A RÂURA pers. 3 ~ează intranz. rar 1) A curge fără încetare și din abundență, ca un râu. 2) fig. A se asemăna cu valurile unui râu. /Din râu

A ROURA ~ează 1. intranz. A cădea rouă. 2. tranz. A face să se roureze. /<lat. rorare

A SE ROURA pers. 3 se ~ează intranz. A se acoperi cu stropi ca de rouă. /<lat. rorare

râurì v. 1. a curge ca un râu: râură oștirea ca trâmbe pe luncă BOL.: 2. a undula: păru’i blond pe umeri cade râurind BOL.

rourà v. 1. a cădea rouă; 2. fig. a pica, a uda cu picături: din ochii ei rourează lacrimi. [Lat. RORARE].

răoreáză, V. rourează.

răureáză, V. rourează.

rîuréz și -résc v. intr. (d. rîŭ). Curg mult ca rîu: oastea rîura de pe deal, lacrămile-ĭ rîuraŭ pe obraz.

rooreáză, V. rourează.

roureáză v. impers. (d. roŭă, lat. rorare). Pică roŭă. Ploŭă puțin, burează: n’a ploŭat, ci numaĭ a rourat. Fig. Din ochiĭ eĭ rourează lacrămĭ. – Și înr-. Vechĭ a răura, răora, roora, ruora, ruăra (eŭ ruăr). Cp. cu bour, nour.

ruăreáză, rúăr, V. rourează.

ruoreáză, V. rourează.

+râura² (a ~) (a împodobi cu râuri) (rar) (desp. râ-u-) vb., ind. prez. 1 sg. râurez, 3 râurează; conj. prez. 1 sg. să râurez, 3 să râureze

râura¹ (a ~) (a curge, a undui) (rar) (desp. râ-u-) vb., ind. prez. 3 râurează, imperf. 3 pl. râureau; conj. prez. 3 să râureze

roura (a ~) (desp. ro-u-) vb., ind. prez. 3 rourează, imperf. 3 pl. rourau; conj. prez. 3 să roureze

râura (a ~) (rar) (râ-u-) vb., ind. prez. 3 râurează

roura (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 rourează

râura vb. (sil. râ-u-), ind. prez. 3 sg. râurează

roura vb. (sil. ro-u-), ind. prez. 3 sg. rourează

RÂURA vb. v. curge, undui.

ROURA vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)

ROURA vb. v. bura, burnița, pica, picura, țârcâi, țârâi, uda, umezi.

rîura vb. v. CURGE. UNDUI.

roura vb. v. BURA. BURNIȚA. PICA. PICURA. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI. UDA. UMEZI.

ROURA vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)

rourá, v.i. v. răora.

roura, vb. intranz. – v. răora („a stropi cu apă tarlaua”).