ROURA, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. Fig. A stropi, a umezi, a acoperi cu stropi ca de rouă. [Cugetările] dulci și duioase... fac uneori ca o lacrimă de dor și de îndurare să-i roureze geana. ODOBESCU, S. III 51. Gălbinarea firească a lui Ipolit se făcuse mai grozavă la lumina făcliilor de ceară, și sudoarea roura melancolica lui frunte. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ Refl. Este oare de milă sau de mîndrie lacrima cu care tot ochiul se rourează, urmînd cu gîndul în cale pe viteazul dorobanț romîn? ODOBESCU, S. II 530.