roura [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^v/11 / P: ro-u-ra, (pop) rou-ra / V: (îvp) rău~, (îrg) răora, (înv) roora, râuri, raora, răora, râu~, roăra, ruăra, ruora, ruăra (Pzi: ruțâr) / Pzi: ~rez / E: ml rorare] 1 vi A cădea rouă (1). 2 vi A se acoperi cu rouă (1) Si: a se umezi. 3-4 vrt{a) A (se) stropi cu picături (ca) de rouă (1) Si: a (se) umezi, a {se) uda. 5-6 vtr (Înv; fig) A (se) înviora. 7-8 vtr (Înv; fig) A (se) liniști. 9 vi (Îvp) A cădea o ploaie măruntă și de scurtă durată Si: a bura, a burnița. 11 vtr A (se) stropi cu picături mărunte de ploaie 12-13 vit (Îvp) A picura sau a face să picure, să curgă. 14 vt A lăsa să cadă picătură cu picătură.

ROURA, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. Fig. A stropi, a umezi, a acoperi cu stropi ca de rouă. [Cugetările] dulci și duioase... fac uneori ca o lacrimă de dor și de îndurare să-i roureze geana. ODOBESCU, S. III 51. Gălbinarea firească a lui Ipolit se făcuse mai grozavă la lumina făcliilor de ceară, și sudoarea roura melancolica lui frunte. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ Refl. Este oare de milă sau de mîndrie lacrima cu care tot ochiul se rourează, urmînd cu gîndul în cale pe viteazul dorobanț romîn? ODOBESCU, S. II 530.

A ROURA ~ează 1. intranz. A cădea rouă. 2. tranz. A face să se roureze. /<lat. rorare

A SE ROURA pers. 3 se ~ează intranz. A se acoperi cu stropi ca de rouă. /<lat. rorare

rourà v. 1. a cădea rouă; 2. fig. a pica, a uda cu picături: din ochii ei rourează lacrimi. [Lat. RORARE].

raora v vz roura

răora² v vz roura

răura² v vz roura

râora v vz roura

râura² v vz roura

râuri v vz roura corectat(ă)

roara v vz roura

roora v vz roura

ruăra v vz roura

ruâra v vz roura

ruora v vz roura

răoreáză, V. rourează.

răureáză, V. rourează.

rooreáză, V. rourează.

roureáză v. impers. (d. roŭă, lat. rorare). Pică roŭă. Ploŭă puțin, burează: n’a ploŭat, ci numaĭ a rourat. Fig. Din ochiĭ eĭ rourează lacrămĭ. – Și înr-. Vechĭ a răura, răora, roora, ruora, ruăra (eŭ ruăr). Cp. cu bour, nour.

ruăreáză, rúăr, V. rourează.

ruoreáză, V. rourează.

roura (a ~) (desp. ro-u-) vb., ind. prez. 3 rourează, imperf. 3 pl. rourau; conj. prez. 3 să roureze

roura (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 rourează

roura vb. (sil. ro-u-), ind. prez. 3 sg. rourează

ROURA vb. v. bura, burnița, pica, picura, țârcâi, țârâi, uda, umezi.

ROURA vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)

roura vb. v. BURA. BURNIȚA. PICA. PICURA. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI. UDA. UMEZI.

ROURA vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)

rourá, v.i. v. răora.

roura, vb. intranz. – v. răora („a stropi cu apă tarlaua”).