4 intrări

48 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROLÓG1, prologi, s. m. (Rar) Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.

PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.

prolog1 sn [At: (a. 1675) GCR. I, 221 / Pl: ~oage / E: slv прологъ] (Bis; înv) 1-2 (Carte care cuprinde) viețile sfinților Si: prologar (1-2). 3 (Pex) Biografie a unui sfânt.

prolog3 [At: CANTEMIR, IST. 376 / Pl: (1-5) ~uri, (rar) ~oage, (6) ~ogi / E: ngr πρόλογος, lat prologus, fr proloque, it prologo] 1 sn (Înv) Discurs, prezentare orală care se rostește la deschiderea unei adunări, la inaugurarea unei activități. 2 sn (Îoc epilog) Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea Si: (nob) pronaos (3). 3 (Spc) Introducere. 4 sn Parte a unei piese antice de teatru care se prezenta înainte de intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 5 sm Actor care recita prologul (4).

PROLÓG1, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PROLÓG, prologuri, s. n. Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale, care prezintă evenimentele ce preced acțiunea în desfășurare, sau elemente care-i înlesnesc înțelegerea; p. ext. prefață, introducere. Rosti el însuși pe scenă un prolog. SADOVEANU, E. 64. Prologul pune premisele unei întîmplări anume. CAMIL PETRESCU, T. II 37. Prologul cu care începe cartea intitulată «Ciocoii» este un studiu psihologic. GHICA, S. A. 80. ◊ (În teatrul antic) Parte a unei piese care preceda acțiunea propriu-zisă și în care se expunea subiectul și se cerea spectatorilor bunăvoința de a asculta; (mai ales la romani, m.) actorul care recita această parte a piesei.

PROLÓG s.m. (Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat. prologus, cf. fr. prologue, it. prologo].

PROLÓG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul. 2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – înainte, logos – vorbire].

PROLÓG1 s. m. (la romani) actor care recita prologul2(1) unei piese de teatru. (< lat. prologus, fr. prologue)

PROLÓG2 s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)

PROLÓG2 ~uri n. 1) (în teatrul antic) Parte a unei piese de teatru, care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul piesei. 2) Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale; introducere. 3) Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prefață. /<fr. prologue, lat. prologus

PROLÓG1 ~gi m. (în teatrul antic) Actor care recită partea introductivă a unei piese de teatru. /<lat. prologus, fr. prologue

prolog n. mică piesă ce precede o operă dramatică.

*prológ n., pl. oage și urĭ (vgr. prólogos, d. pro, înainte, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-. epi- și mono-log). Într’o pĭesă muzicală saŭ teatrală, introducere care prepară restu pĭeseĭ: proloagele luĭ Plaut și Terențiŭ. Într’un romanț, descrierea unor evenimente anterioare evenimentelor care fac parte din opera propriŭ zisă (V. epilog). – Vechĭ (după vsl. prologŭ), biografia unuĭ sfînt.

POLÓG1, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din bg., sb. polog.

polog1 [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 329/33 / V: (reg) pal~, ~oc, porl~, prol~ / Pl: ~oage, (rar) ~uri, (îrg, sm) ~ogi / E: bg полог, srb polog] 1 sn Grămadă de fire de păioase sau de iarbă secerate sau cosite, reprezentând de obicei cantitatea care cade dintr-o dată sub seceră sau coasă Si: brazdă. 2 sn Cantitate de iarbă sau păioase care poate fi cuprinsă o dată cu palma deschisă Si: mănunchi, (pop) mână, (reg) otcoș. 3 sn (Reg; pex) Șir de mănunchiuri de păioase cosite sau secerate, legate ori întinse pe câmp pentru uscat. 4 sn (Reg) Fân uscat pe câmp. 5 sn (Reg; mpl) Grămadă din trei până la cinci poloage1 (3) strânse la un loc. 6 sn (Pan) Mulțime de oameni. 7 av (Reg; îe) A sta ~ (sau a zăcea) A sta culcat la pământ. 8 av (Reg; îe) A cădea ~ A cădea grămadă. 9 av (Reg; îe) A pune ~ A doborî la pământ. 10 av (Reg; îae) A omorî. 11 sn Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 12 sn Iarbă sau alte plante de nutreț bune de cosit.

POLÓG1, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din bg., scr. polog.

POLÓG1, poloage, s. n. 1. Cantitate de iarbă cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fîn sau de grîu secerat, înainte de a fi adunat sau legat în snopi. Frînți de mijloc, adunăm poloagele, legăm snopii. Soarele arde. Miriștea frige. STANCU, D. 191. În poiană bătrînul avea fîn în polog și venea să vadă dacă nu-i bun de strîns în căpiți. SADOVEANU, O. V 456. ◊ Expr. A zăcea (a sta, a cădea) polog = a sta răsturnat, culcat la pămînt, grămadă. Grîul cade polog. STANCU, D. 145. Oile-atunci grămădite cad jertfe polog laolaltă. MURNU, I 91. ◊ (Prin analogie) Era un fel de tot ciudat să pregătesc examenul de a doua zi sub pologul acestor flori. GALACTION, O. I 340. Un vînt ușor așternu un alt polog de frunze peste cele căzute de mai înainte. La TDRG. 2. Acțiunea de a întoarce sau de a împrăștia finul cosit. N-a avut vreme să coasă, că a fost la polog. SEVASTOS, N. 44. [Buha] țipă ca muncită de-o sete nespusă pe timpul secetei, vara, mai ales pe timpul pologului. ȘEZ. v 129. 3. Iarbă de coasă, bună de cosit. Înălțimile albastre păreau că se leagănă ușor, că tremură încet ca un polog în care bate o adiere domoală și tainică. SANDU-ALDEA, N. 242. 4. Mulțime, grămadă, ceată. Pologul de tătari se apropie din ce în ce. MARIAN, T. 170.

POLÓG1 ~oáge n. Fâșie de iarbă sau de cereale cosite, având lățimea unei apucături de coasă sau de cositoare; brazdă. ◊ A sta (sau a zace) ~ a sta (sau a zace) la pământ. /<bulg., sb. polog

polog n. 1. brazdă de iarbă cosită (din pologul uscat se fac porcoaie, cari se strâng în căpițe și se clădesc în stoguri sau clăi): din polog snop, din snop claie făcea POP.; 2. mănunchiu de grâu secerat: patru-cinci mănunchie fac un polog. [Serb. POLOG (din slav. POLOGŬ, depozit)].

pológ n., pl. oage (vsl. po-logŭ, lucru depus, depozit, d. po-loĭziti, a depune; bg. sîrb. polog, oŭ pus în cuĭbar ca să atragă găinile la oŭat; rus. pológ, polog la pat, perdea de pat. V. pologesc, pîr-log, pot-log). 1. Ĭarbă cosită cît apucă o dată orĭ de 2-3 coasa orĭ mănuchĭ de cereale secerate: un polog de fîn, din 3-4 poloage se face snop (V. boghineț, porcoĭ, căpiță, claĭe). Fig. A zăcea polog (de ex. ca morțiĭ în războĭ), a zăcea claĭe peste grămadă (V. palancă 1). 2. Perdele la pat, apărătoare de pînză orĭ de tifon pusă la pat ca să nu te piște țînțariĭ (V. comarnic). 3. Mușama cu care se acopere cerealele la arie orĭ marfa depusă ca să n’o strice soarele saŭ ploaĭa: se urcă deasupra grîuluĭ și desfăcu colțurile înodate ale pologuluĭ (Munt. Chir. CL: 1910, 4, 436). V. ceahol, prelată, zablăŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

prolog2 (parte introductivă) s. n., pl. prologuri

prolog1 (actor) (rar) s. m., pl. prologi

prológ (parte introductivă) s. n., pl. prológuri

prológ (actor) s. m., pl. prológi

pológ (cantitate de iarbă, țesătură, acoperitoare) s. n., pl. poloáge

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROLÓG s. (BIS.) (înv.) prologar.

POLÓG s. brazdă, (reg.) otcoș. (Un ~ de iarbă, de grâu.)

POLÓG s. v. baldachin, duium, grămadă, mănunchi, mulțime, oranist, păretar, potop, prelată, puhoi, puzderie, sumedenie, uranisc.

polog s. v. BALDACHIN. DUIUM. GRĂMADĂ. MĂNUNCHI. MULȚIME. ORANIST. PĂRETAR. POTOP. PRELATĂ. PUHOI. PUZDERIE. SUMEDENIE. URANISC.

POLOG s. brazdă, (reg.) otcoș. (Un ~ de iarbă, de grîu.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

prológ (-oáge), s. n. – Viața sfinților. Ngr. πρόλογος, în parte prin intermediul sl. prologŭ. Este dubletul lui proplog (pl. -uri), s. n. (prefață), der. prologa, vb. (a scrie un prolog).

pológ (poloáge), s. n.1. Pală de iarbă; postată. – 2. Mănunchi de fîn sau de grîu uscat căzut la pămînt înainte de a fi cules. – 3. (Pînză de) cort. – 4. Baldachin, draperie de pat. – Megl. pălog. Sl. pologŭ „depozit” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 și 72), de la položiti „a așeza”, cf. bg., sb. polog „cuib”, rus. polog „draperie de pat” și dîrlog, potlog, răzlog, zălog.Der. (îm)pologi, vb. (a cosi fînul; a semăna; refl., a se răsuci, a se îndoi); pologar, s. m. (cosaș); polojenie, s. f. (glumă, anecdotă), din sl. položenije „așezare”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

prológ, proloáge, s.n. (înv.) carte care cuprinde viețile sfinților; prologar; biografia unui sfânt.

prolog, secțiune de sine stătătoare care precede o lucrare muzicală, de obicei o lucrare dramatic-muzicală (operă*) având rol expozitiv sau rezumativ. P. lui Canio din opera Paiațe de Leoncavallo, un arioso*, reprezintă, de ex., introducerea la scena cea mai importantă a acestei opere.

PROLOG (< fr. prologue < lat. prologus < gr. prologos; cf. gr. pro, înainte și logos, vorbire, discurs) Caracteristic îndeosebi teatrului antic, folosit și în drama modernă, prologul constituie partea ce precede conținutul unei opere literare. În tragedia greacă, pînă la Sofocle, prologul preceda intrarea corului și avea funcția ca, prin dialogul dintre personaje, să expună subiectul, cum și evenimentele anterioare acelora care se desfășurau în piesa propriu-zisă. În piesele lui Euripide, prologul este pus pe seama unui singur personaj, care rezuma, dinainte, întreaga piesă, procedeu împrumutat și de latini (Plaut, Terențiu). În teatrul grec și latin, prologul avertiza pe spectatori asupra caracterelor personajelor, a cauzelor acțiunii, a deznodământului. Prologul se întîlnește și în miracolele și misterele medievale (v.), precum și în creația epică, în romane (Ciocoii vechi și noi de N. Filimon; Șoimii de M. Sadoveanu), ca și în unele din creațiile populare versificate, ca balada (v.). Ex. prolog în teatru Directorul, poetul teatrului, actorul comic DIRECTORUL „Voi doi, care de-atîtea ori, în neajuns Și la necaz alăturea mi-ați stat, Să-mi spuneți ce nădejdi legați De-ncumetarea noastră. Dați-mi sfat, Ce-i de făcut prin țările acestea. Mulțimii vrem pe plac să-i fim, Îndeosebi fiindcă ea trăiește Și în același timp ne lasă să trăim Și noi. Țărușii-s puși, e scena gata. Și fiecare-o sărbătoare speră. Iată-i pe toți acuma din sprîncene ridicînd, Cu nerăbdare un spectacol așteptînd. Știu ce-ar dori norodul să asculte: Perplex ca astăzi însă n-am fost niciodat' Cu bunătăți, norodul n-a fost răsfățat, Dar a citit grozav de multe. Cum o aducem, ca mai nou oleacă Să pară totul, plin de tîlc, dar să și placă? E-nvederat că-mi face mare bucurie Să văd mulțimea cum o ia către baracă, Înghesuindu-se și dînd din coate, Să-și taie drum prin poarta-ngustă. E-nvederat că-mi face mare bucurie Să văd că încă-n plină zi, la ora patru, Mulțimea-și face loc spre casierie. Și că se-ncaieră pentr-un bilet pe mîne, Ca-n timp de foamete pentru o pîne. Cu gloata pestriță așa de-a dreptul, Face minuni numai poetul. POETUL O, nu-mi vorbi de-acea mulțime! Privind la ea, mă prinde doar sfială. Mă apără, te rog, de a vedea învălmășeala Ce fără voie ne atrage în vîrtej Mă du, de poți, spre treptele celeste, Acolo unde bucuria pură înflorește. Unde iubirea, prietenia, ca-n poveste, Un rod dau inimii, dumnezeiește. Ah, ceea ce din profunzimi de piept răsare, Cu buza doar sfios și-a murmurat, Ce pare-a izbîndi, e înghițit de-o clipă, De forța ei sălbatică și mare. Și-ades, doar după ce-a răzbit prin ani, Un rod desăvîrșit de vede. Ce strălucește e sortit să țină-o clipă, Dar adevărul niciodată nu se pierde.” (GOETHE, Faust, traducere de L. Blaga)

pológ, s.n. – (reg.) Iarbă cosită și uscată, gata de adunat în claie: „Pentru tine, mândră, hăi, / Am polog din nouă clăi” (Bârlea, 1924, I: 295); „Când îngheață apa-n toc, / El atunci are polog” (Memoria, 2001: 10). – Din bg., srb. polog „cuib” (DEX, MDA) < sl. pologŭ „depozit” (v. DER).

pológ, s.n. – Iarbă cosită și uscată, gata de adunat în claie: „Pentru tine, mândră, hăi, / Am polog din nouă clăi” (Bârlea 1924 I: 295); „Când îngheață apa-n toc, / El atunci are polog” (Memoria 2001: 10). – Din sl. pologŭ „depozit” (DER).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

prológ, prologuri și (înv.) proloage s. n. 1. Partea introductivă a unei opere (literară, muzicală, dramatică etc.); prefață, introducere. 2. (Bis., la pl.) Colecție clasică ortodoxă, care cuprinde fragmente pilduitoare din viețile sfinților și învățături duhovnicești moral-educative; p. restr. biografie a unui sfânt. ◊ Proloagele de la m-rea Neamțu = proloage tipărite în anii 1854-1855 la m-rea Neamț. Au fost reeditate de Mitropolia Olteniei în 1991. – Din sl. prologŭ.

Intrare: prolog (actor)
substantiv masculin (M14)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prolog
  • prologul
  • prologu‑
plural
  • prologi
  • prologii
genitiv-dativ singular
  • prolog
  • prologului
plural
  • prologi
  • prologilor
vocativ singular
  • prologule
plural
  • prologilor
Intrare: prolog (introducere)
prolog2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prolog
  • prologul
  • prologu‑
plural
  • prologuri
  • prologurile
genitiv-dativ singular
  • prolog
  • prologului
plural
  • prologuri
  • prologurilor
vocativ singular
plural
Intrare: prolog (prologar)
prolog3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N21)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prolog
  • prologul
  • prologu‑
plural
  • proloage
  • proloagele
genitiv-dativ singular
  • prolog
  • prologului
plural
  • proloage
  • proloagelor
vocativ singular
plural
Intrare: polog (iarbă)
substantiv neutru (N21)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polog
  • pologul
  • pologu‑
plural
  • poloage
  • poloagele
genitiv-dativ singular
  • polog
  • pologului
plural
  • poloage
  • poloagelor
vocativ singular
plural
palog
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
porlog
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N20)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poloc
  • polocul
  • polocu‑
plural
  • poloace
  • poloacele
genitiv-dativ singular
  • poloc
  • polocului
plural
  • poloace
  • poloacelor
vocativ singular
plural
prolog3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N21)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prolog
  • prologul
  • prologu‑
plural
  • proloage
  • proloagele
genitiv-dativ singular
  • prolog
  • prologului
plural
  • proloage
  • proloagelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

prolog, prologisubstantiv masculin

  • 1. rar Actor care, la romani, recita prologul unei piese de teatru. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

prolog, prologurisubstantiv neutru

  • 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    antonime: epilog
    • format_quote Rosti el însuși pe scenă un prolog. SADOVEANU, E. 64. DLRLC
    • format_quote Prologul pune premisele unei întîmplări anume. CAMIL PETRESCU, T. II 37. DLRLC
    • format_quote Prologul cu care începe cartea intitulată «Ciocoii» este un studiu psihologic. GHICA, S. A. 80. DLRLC
etimologie:

prolog, proloagesubstantiv neutru

polog, poloagesubstantiv neutru

  • 1. popular Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Frînți de mijloc, adunăm poloagele, legăm snopii. Soarele arde. Miriștea frige. STANCU, D. 191. DLRLC
    • format_quote În poiană bătrînul avea fîn în polog și venea să vadă dacă nu-i bun de strîns în căpiți. SADOVEANU, O. V 456. DLRLC
    • format_quote prin analogie Era un fel de tot ciudat să pregătesc examenul de a doua zi sub pologul acestor flori. GALACTION, O. I 340. DLRLC
    • format_quote prin analogie Un vînt ușor așternu un alt polog de frunze peste cele căzute de mai înainte. La TDRG. DLRLC
    • chat_bubble (și) adverbial A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Grîul cade polog. STANCU, D. 145. DLRLC
      • format_quote Oile-atunci grămădite cad jertfe polog laolaltă. MURNU, I 91. DLRLC
  • 2. regional Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). DEX '09 DLRLC
    • format_quote N-a avut vreme să coasă, că a fost la polog. SEVASTOS, N. 44. DLRLC
    • format_quote [Buha] țipă ca muncită de-o sete nespusă pe timpul secetei, vara, mai ales pe timpul pologului. ȘEZ. V 129. DLRLC
  • 3. regional Iarbă bună de cosit. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Înălțimile albastre păreau că se leagănă ușor, că tremură încet ca un polog în care bate o adiere domoală și tainică. SANDU-ALDEA, N. 242. DLRLC
  • 4. Ceată, grămadă, mulțime. DLRLC
    • format_quote Pologul de tătari se apropie din ce în ce. MARIAN, T. 170. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.