4 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROLÓG1, prologi, s. m. (Rar) Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.

PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.

prolog1 sn [At: (a. 1675) GCR. I, 221 / Pl: ~oage / E: slv прологъ] (Bis; înv) 1-2 (Carte care cuprinde) viețile sfinților Si: prologar (1-2). 3 (Pex) Biografie a unui sfânt.

prolog3 [At: CANTEMIR, IST. 376 / Pl: (1-5) ~uri, (rar) ~oage, (6) ~ogi / E: ngr πρόλογος, lat prologus, fr proloque, it prologo] 1 sn (Înv) Discurs, prezentare orală care se rostește la deschiderea unei adunări, la inaugurarea unei activități. 2 sn (Îoc epilog) Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea Si: (nob) pronaos (3). 3 (Spc) Introducere. 4 sn Parte a unei piese antice de teatru care se prezenta înainte de intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 5 sm Actor care recita prologul (4).

PROLÓG1, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.

PROLÓG, prologuri, s. n. Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale, care prezintă evenimentele ce preced acțiunea în desfășurare, sau elemente care-i înlesnesc înțelegerea; p. ext. prefață, introducere. Rosti el însuși pe scenă un prolog. SADOVEANU, E. 64. Prologul pune premisele unei întîmplări anume. CAMIL PETRESCU, T. II 37. Prologul cu care începe cartea intitulată «Ciocoii» este un studiu psihologic. GHICA, S. A. 80. ◊ (În teatrul antic) Parte a unei piese care preceda acțiunea propriu-zisă și în care se expunea subiectul și se cerea spectatorilor bunăvoința de a asculta; (mai ales la romani, m.) actorul care recita această parte a piesei.

PROLÓG s.m. (Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat. prologus, cf. fr. prologue, it. prologo].

PROLÓG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul. 2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – înainte, logos – vorbire].

PROLÓG1 s. m. (la romani) actor care recita prologul2(1) unei piese de teatru. (< lat. prologus, fr. prologue)

PROLÓG2 s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)

PROLÓG2 ~uri n. 1) (în teatrul antic) Parte a unei piese de teatru, care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul piesei. 2) Parte introductivă a unei opere literare sau muzicale; introducere. 3) Comentariu plasat la începutul unei cărți; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prefață. /<fr. prologue, lat. prologus

PROLÓG1 ~gi m. (în teatrul antic) Actor care recită partea introductivă a unei piese de teatru. /<lat. prologus, fr. prologue

prolog n. mică piesă ce precede o operă dramatică.

*prológ n., pl. oage și urĭ (vgr. prólogos, d. pro, înainte, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-. epi- și mono-log). Într’o pĭesă muzicală saŭ teatrală, introducere care prepară restu pĭeseĭ: proloagele luĭ Plaut și Terențiŭ. Într’un romanț, descrierea unor evenimente anterioare evenimentelor care fac parte din opera propriŭ zisă (V. epilog). – Vechĭ (după vsl. prologŭ), biografia unuĭ sfînt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prológ1 (actor) (rar) s. m., pl. prológi

prológ2 (parte introductivă) s. n., pl. prológuri

prológ (actor) s. m., pl. prológi

prológ (parte introductivă) s. n., pl. prológuri

arată toate definițiile

Intrare: prolog
prolog
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: prolog (actor)
prolog (actor) substantiv masculin
substantiv masculin (M14)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prolog
  • prologul
  • prologu‑
plural
  • prologi
  • prologii
genitiv-dativ singular
  • prolog
  • prologului
plural
  • prologi
  • prologilor
vocativ singular
plural
Intrare: prolog (introducere)
prolog (introducere) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prolog
  • prologul
  • prologu‑
plural
  • prologuri
  • prologurile
genitiv-dativ singular
  • prolog
  • prologului
plural
  • prologuri
  • prologurilor
vocativ singular
plural
Intrare: prolog (prologar)
prolog (prologar) substantiv neutru
substantiv neutru (N21)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prolog
  • prologul
  • prologu‑
plural
  • proloage
  • proloagele
genitiv-dativ singular
  • prolog
  • prologului
plural
  • proloage
  • proloagelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)