29 de definiții pentru introducere întroducere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

introducere sf [At: (a. 1849) URICARIUL XIII, 378 / V: în~ / Pl: ~ri / E: introduce] 1 Determinare a pătrunderii unui obiect undeva Si: introducție (1). 2 Înglobare în ceva Si: introducție (2). 3-4 Intrare undeva (cu forța sau) pe furiș Si: introducție (3-4). 5-6 Determinare a (primirii sau) a invitării unei persoane de către cineva Si: introducție (5-6). 7 Determinare a primirii cuiva într-o organizație, instituție etc. Si: introdus1 (7), introducție (7). 8 Ajutare a cuiva să se inițieze într-un domeniu de activitate Si: introducție (8). 9 Punere în practică Si: introducție (9). 10 Instituire a unui obicei Si: introducție (10). 11 Punere la locul potrivit Si: introducție (11). 12 Adăugare. 13 Efectuare. 14 (Ccr) Capitol sau parte de început a unei opere (literare) în care sunt prezentate personajele, intențiile autorului, noțiunile fundamentale etc. Si: introducție (12), prefață, (înv) precuvântare. 15 Parte de început a unei compoziții artistice, scrisori etc. Si: introducție (13). 16 (Muz) Frază muzicală mai scurtă sau mai lungă care precedă o piesă Si: introducție (14). 17 (Muz) Uvertură. 18 Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare dintr-un anumit domeniu Si: introducție (15). 19 (Iuz) Intrare în vigoare a unei legi.

INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practică. 2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei; introducție. ♦ Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe. – V. introduce.

INTRODÚCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vîrîre. Introducerea unui buletin în urnă. ♦ Includere, inserare, înglobare. Introducerea unui pasaj într-o lucrare.Introducerea științelor sociale în învățămîntul superior de stat a contribuit în mare măsură la educarea marxist-leninistă a cadrelor de intelectuali și a tinerilor specialiști. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 5. 2. Punere în vigoare, în practică; instituire, consolidare (în viața socială). Introducerea măsurilor de protecție a muncii.A fi campion al introducerii agrotehnicii la arături, însămînțări și alte lucrări agricole este sarcina de cinste a fiecărui comunist de la sate. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2919. 3. Capitol de la începutul unei cărți, cuprinzînd generalități sau lucruri pe care trebuie să le cunoască cititorul, spre a putea înțelege conținutul lucrării. Introducerea la Gramatica limbii romîne. ♦ Partea de la început, introductivă, a unei scrisori, compoziții etc. 4. Lucrare de bază care cuprinde noțiunile elementare și pregătitoare ale unei discipline științifice. Introducere în filozofie.

INTRODÚCERE s.f. 1. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. ♦ Parte de început, parte introductivă (a unei opere etc.). ♦ Partea de la început a unei piese muzicale, scrisă într-o mișcare aparte și având un caracter deosebit; denumirea primei părți a suitei. 2. Studiul pregătitor asupra noțiunilor elementare ale unei științe. [< introduce].

INTRODÚCERE s. f. 1. acțiunea de a (se) introduce. 2. parte introductivă (a unei opere etc.) ◊ (muz.) secțiune cu caracter introductiv și tempo aparte a unei forme ciclice (sonată, cvartet, simfonie etc.). ◊ parte de început în unele oratorii. 3. studiul pregătitor asupra noțiunilor elementare ale unei științe. (< introduce)

INTRODÚCERE ~i f. 1) v. A INTRODUCE. 2) Lucrare care cuprinde noțiunile elementare ale unei discipline științifice. ~ în chimia organică. ~ în psihologie. 3) Prefață explicativă; intrare în materie. 4) Partea de la început a unei compoziții muzicale. /v. a introduce

introduce [At: MARCOVICI, C. 5/12 / V: (înv) în~ / Pzi: ~duc / E: lat introducere] 1 vt A face ca ceva sau cineva să intre undeva Si: a băga, a vârî. 2 vt A îngloba. 3-4 vr A intra undeva (cu forța sau) pe furiș. 5-6 vt A face ca o persoană să fie (primită sau) invitată de către cineva. 7 vt A face ca cineva să fie admis într-o organizație, instituție etc. 8 vt A ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate. 9 vt A pune în practică. 10 vt A institui un obicei. 11 vt A adăuga. 12 vt A pune la locul potrivit. 13 vt A efectua. 14-15 vtr A(-și) face loc.

întroduce v vz introduce

întroducere sf vz introducere

INTRODÚCE, introdúc, vb. III. Tranz. 1. A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrundă în ceva, undeva; a băga, a vârî. ♦ A include, a adăuga, a îngloba. ♦ Refl. A intra undeva (cu forța sau pe furiș). 2. A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc. ♦ A ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate. 3. A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.). [Perf. s. introdusei, part. introdus] – Din lat. introducere. Cf. fr. introduire.

INTRODÚCE, introdúc, vb. III. Tranz. 1. A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrundă în ceva, undeva; a băga, a vârî. ♦ A include, a adăuga, a îngloba. ♦ Refl. A intra undeva (cu forța sau pe furiș). 2. A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc. ♦ A ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate. 3. A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.). [Perf. s. introdusei, part. introdus] – Din lat. introducere. Cf. fr. introduire.

INTRODÚCE, introdúc, vb. III. Tranz. 1. A face să intre, să pătrundă în ceva, a băga, a vîrî. ◊ Fig. Introduce iarăși bucuria în bietul bordei. NEGRUZZI, S. I 253. ♦ Refl. A intra (cu forța sau pe furiș). Ei se introduceau ziua și noaptea prin locuințele oamenilor și puneau mîna pe ce găseau. GHICA, S. 30. ◊ Fig. Muzica nu lăsa urîtul să se introducă în castelul său. NEGRUZZI, S. I 110. ♦ A include, a adăuga. A introduce în povestire elemente lirice. A introduce o clauză nouă în contract. 2. A face să fie primit de cineva. Șeful de cabinet... a cerut să fiu introdus cît de repede [la ministru]. CAMIL PETRESCU, U. N. 73. ♦ A face să fie admis (în componența unei organizații, asociații, societăți etc.). L-a introdus în cercul nostru literar. 3. A ajuta pe cineva să se obișnuiască, să se familiarizeze cu ceva; a iniția pe cineva într-un domeniu de activitate. A introduce pe studenți în studiul filologiei. 4. A institui, a înrădăcina, a face uzual, a pune în practică, a stabili, a consolida (în viața socială). O dată cu victoria revoluției socialiste, ideologia socialistă este introdusă în conștiința milioanelor de oameni. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 34. Am hotărît să introduc în provinție obiceiurile din Ieș. ALECSANDRI, T. I 178. Ei introduseră între dînșii cele dintîi cunoștințe de agricultură. BÎLCESCU, O. II 12. – Forme gramaticale: perf. s. introdusei, part. introdus. – Variantă: întrodúce (IBRĂILEANU, SP. CR. 133) vb. III.

ÎNTRODÚCE vb. III v. introduce.

INTRODÚCE vb. III. tr. 1. A băga, a vârî (undeva, în ceva). ♦ A include, a îngloba. ♦ refl. A intra. 2. A face să fie primit de cineva. 3. A iniția, a călăuzi, a da cunoștințele inițiale într-un anumit domeniu. 4. A institui, a stabili, a consolida (un obicei, o practică etc.). [P.i. introdúc, perf. s. -dusei, part. -dus, var. întroduce vb. III. / < lat. introducere < intro – înăuntru, ducere – a duce].

ÎNTRODÚCE vb. III. v. introduce.

INTRODÚCE vb. I. tr. 1. a băga, a include, a îngloba. 2. a face să fie primit de cineva. 3. a iniția, a da cunoștințele inițiale într-un anumit domeniu. 4. a institui, a stabili. II. refl. a intra. (< lat. introducere, după fr. introduire)

A INTRODÚCE introdúc tranz. 1) A face să intre înăuntru; a vârî; a băga. 2) (date, citate, precizări etc.) A adăuga într-un text scris; a include. 3) (persoane) A ajuta să se inițieze (într-o problemă, într-o activitate). 4) (persoane) A face să fie primit (într-o organizație, în casa cuiva etc.). 5) (metode, obiceiuri etc.) A face să fie adoptat. [Sil. in-tro-] /<lat. introducere, fr. introduire

introduce v. 1. a băga undeva; 2. a stabili: a introduce un obiceiu; 3. a pătrunde, a se adopta.

*introdúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. intro-dúco, -dúcere, d. intro, în ăuntru [cu mișcare], și dúcere, a duce). Bag, vîr, fac să intre: a introduce o sondă într’o rană, un prieten într’o societate. Fig. Fac să se adopte, să se ĭa: a introduce o modă, un obiceĭ. V. refl. Intru, pătrund, mă strecor: hoțiĭ s’aŭ introdus în casă spărgînd zidu, (fig.) e greŭ să împedecĭ să se introducă abuzurile.

*introducțiúne f. (lat. intro-dúctio, -ónis. V. de-ducțiune). Acțiunea de saŭ de a se introduce. Ceĭa ce servește ca preparațiune unuĭ studiŭ, uneĭ opere științifice orĭ artistice pentru a-l introduce (a-l deprinde) pe cetitor saŭ pe ascultător, cuvinte preliminare, preludiŭ: geografia e o introducțiune a istoriiĭ. Scrisoare de introducțiune, aceĭa care-țĭ ușurează accesu pe lîngă o persoană căreĭa e adresată. Jur. Introducțiune de instanță, formalitățĭ necesare aduceriĭ uneĭ afacerĭ înaintea uneĭ jurisdicțiunĭ. – Și -dúcție, dar ob. -dúcere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

introdúcere s. f., g.-d. art. introdúcerii; pl. introdúceri

introdúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. introdúc, 1 pl. introdúcem, 2 pl. introdúceți; imper. 2 sg. introdú, neg. nu introdúce; part. introdús


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTRODÚCERE s. 1. v. băgare. 2. băgare, băgat, punere, vârâre, vârât. (~ vinului în sticle.) 3. băgare, băgat, trecere, vârâre, vârât. (~ aței prin urechea acului.) 4. băgare, intrare, vârâre, vârât. (~ lui prin spărtura zidului.) 5. v. înglobare. 6. (livr.) implementare. (~ a unei noi tehnologii în fabricarea...) 7. v. inițiere. 8. v. instituire. 9. preambul, preliminarii (pl.). (Fără nici o ~, a atacat problema.) 10. v. prefață.

INTRODUCERE s. 1. băgare, băgat, vîrîre, vîrît. (~ cheii în broască.) 2. băgare, băgat, punere, vîrîre, vîrît. (~ vinului în sticle.) 3. băgare, băgat, trecere, vîrîre, vîrît. (~ aței prin urechea acului.) 4. băgare, intrare, vîrîre, vîrît. (~ lui prin spărtura zidului.) 5. includere, integrare, încorporare, înglobare. (~ a ceva în masa unei substanțe.) 6. călăuzire, inițiere. (~ cuiva într-o profesiune.) 7. instituire, stabilire. (~ unei noi reglementări.) 8. preambul, preliminarii (pl.). (Fără nici o ~ a atacat problema.) 9. prefață, cuvînt introductiv, cuvînt înainte, (livr.) preambul, (înv.) introducție, precuvîntare, predoslovie, preludiu, procuvîntare, (grecism înv.) proimion. (~ la un studiu.)

Introducere ≠ final, încheiere, sfârșit

INTRODÚCE vb. 1. v. băga. 2. a băga, a pune, a vârî. (~ vinul în damigeană.) 3. a băga, a trece, a vârî. (~ ața prin urechea acului.) 4. a se băga, a intra, a se vârî. (S-a ~ în spărtura din zid.) 5. v. îngloba. 6. (livr.) a implementa. (A ~ o nouă tehnologie.) 7. v. iniția. 8. v. institui.

INTRODUCE vb. 1. a băga, a vîrî. (~ mîna în apă, cheia în broască.) 2. a băga, a pune, a vîrî. (~ vinul în damigeană.) 3. a băga, a trece, a vîrî. (~ ața prin urechea acului.) 4. a se băga, a intra, a se vîrî. (S-a ~ în spărtura din zid.) 5. a include, a integra, a încorpora, a îngloba. (A ~ ceva în masa unei substanțe.) 6. a călăuzi, a iniția. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 7. a institui, a stabili. (~ o anumită practică.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

introducere 1. (în muzica instrumentală) Secțiune cu caracter introductiv și tempo (2) de obicei lent care precede Allegro(2)-ul inițial (uneori și pe cel final*) al unei forme ciclice* [sonată*, cvartet (2), simfonie* etc.]. Pare să derive din grave*-le inițial al suitei* și sonatei preclasice. Dimensiunile i. sunt foarte flexibile: de la câteva măsuri* până la o adevărată mișcare închegată, cu una sau mai multe idei muzicale (ex. Simf. a VII-a de Beethoven). De obicei i. contrastează prin tempo și caracter cu Allegro-ul pe care-l precede. Dincolo de acest contrast însă, se simte cum treptat compozitorii caută să lege structural i. de restul lucrării, de la subtile (și uneori greu perceptibile) schițări ale elementelor tematice până la afirmarea explicită a ideii de bază a unei simfonii ciclice* (Ceaikovski, Franck, Enescu). 2. Parte prin care încep unele oratorii*, ce nu poate fi asimilată unei uverturi (ex. Creațiunea de Haydn). În muzica de operă*, se întâlnesc i. ce urmează imediat după uvertură (Norma de Bellini, Ifigenia în Taurida de Gluck). În genere însă, termenul este folosit liber, putând desemna chiar preludiul (3) lucrării (ex. Faust de Gounod).

Intrare: introducere
introducere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • introducere
  • introducerea
plural
  • introduceri
  • introducerile
genitiv-dativ singular
  • introduceri
  • introducerii
plural
  • introduceri
  • introducerilor
vocativ singular
plural
întroducere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întroducere
  • ‑ntroducere
  • întroducerea
  • ‑ntroducerea
plural
  • întroduceri
  • ‑ntroduceri
  • întroducerile
  • ‑ntroducerile
genitiv-dativ singular
  • întroduceri
  • ‑ntroduceri
  • întroducerii
  • ‑ntroducerii
plural
  • întroduceri
  • ‑ntroduceri
  • întroducerilor
  • ‑ntroducerilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

introducere întroducere

  • 1. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN antonime: final sfârșit (s.n.) încheiere
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Introducerea unui buletin în urnă.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Punere în practică.
        exemple
        • Introducerea unui pasaj într-o lucrare.
          surse: DLRLC
        • Introducerea științelor sociale în învățămîntul superior de stat a contribuit în mare măsură la educarea marxist-leninistă a cadrelor de intelectuali și a tinerilor specialiști. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 5.
          surse: DLRLC
        • Introducerea măsurilor de protecție a muncii.
          surse: DLRLC
        • A fi campion al introducerii agrotehnicii la arături, însămînțări și alte lucrări agricole este sarcina de cinste a fiecărui comunist de la sate. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2919.
          surse: DLRLC
    • 1.2. Capitol al unei lucrări sau parte de la începutul ei, în care se prezintă, în linii generale, intențiile acesteia, elementele sau noțiunile fundamentale necesare înțelegerii ei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: introducție un exemplu
      exemple
      • Introducerea la Gramatica limbii române.
        surse: DLRLC
      • 1.2.1. Partea de la început a unei compoziții (artistice), a unei scrisori etc.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
        • 1.2.1.1. Denumirea primei părți a suitei.
          surse: DN
        • 1.2.1.2. Parte de început în unele oratorii.
          surse: MDN '00
    • 1.3. Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare sau pregătitoare ale unui domeniu de cunoștințe.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Introducere în filosofie.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi introduce
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

introduce introducere introdus întroduce întroducere întrodus

  • 1. A face ca cineva sau ceva să intre, să pătrundă în ceva, undeva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: băga vârî un exemplu
    exemple
    • figurat Introduce iarăși bucuria în bietul bordei. NEGRUZZI, S. I 253.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • A introduce în povestire elemente lirice. A introduce o clauză nouă în contract.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A intra undeva (cu forța sau pe furiș).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: intra (vb.) 2 exemple
      exemple
      • Ei se introduceau ziua și noaptea prin locuințele oamenilor și puneau mîna pe ce găseau. GHICA, S. 30.
        surse: DLRLC
      • figurat Muzica nu lăsa urîtul să se introducă în castelul său. NEGRUZZI, S. I 110.
        surse: DLRLC
  • 2. A face ca o persoană să fie primită de cineva sau să fie admisă într-o organizație, într-o asociație etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Șeful de cabinet... a cerut să fiu introdus cît de repede [la ministru]. CAMIL PETRESCU, U. N. 73.
      surse: DLRLC
    • L-a introdus în cercul nostru literar.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A ajuta pe cineva să se inițieze într-un domeniu de activitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: călăuzi iniția un exemplu
      exemple
      • A introduce pe studenți în studiul filologiei.
        surse: DLRLC
  • 3. A pune în practică; a institui, a stabili (un obicei, o practică etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: consolida institui stabili înrădăcina 3 exemple
    exemple
    • O dată cu victoria revoluției socialiste, ideologia socialistă este introdusă în conștiința milioanelor de oameni. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 34.
      surse: DLRLC
    • Am hotărît să introduc în provinție obiceiurile din Ieș. ALECSANDRI, T. I 178.
      surse: DLRLC
    • Ei introduseră între dînșii cele dintîi cunoștințe de agricultură. BĂLCESCU, O. II 12.
      surse: DLRLC

etimologie: