opțiuni
  • info

2 intrări

18 definiții

din care

Explicative DEX

PRODIG, -Ă, prodigi, -ge, adj. (Livr.) Risipitor, cheltuitor; (excesiv de) generos. – Din fr. prodigue, lat. prodigus.

prodig, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~igi, ~ige / E: fr prodique] 1 (Liv; d. oameni) Risipitor. 2 (D. bacșișuri) Excesiv de mare.

prodigiu sn [At: NEGULICI / Pl: ~gii / E: fr prodige, lat prodigium] (Îdt) 1 Lucru, fapt ieșit cu totul din comun. 2 Epitet pentru o persoană cu calități ieșite cu totul din comun.

PRODIG, -Ă, prodigi, -ge, adj. (Livr.) Risipitor, cheltuitor. – Din fr. prodigue, lat. prodigus.

PRODIG, -Ă adj. (Franțuzism) Risipitor, cheltuitor fără socoteală. (Adverbial; fig.) Risipise prodig toate favorurile asupra unui singur individ. C. PETRESCU, O. P. 15. ♦ (Impropriu; despre un dar, un bacșiș) Neobișnuit de mare, care întrece măsura. Plăti chelnerului și zvîrli un bacșiș prodig. C. PETRESCU, O. P. I 34.

PRODIG, -Ă adj. (Liv.) Risipitor, cheltuitor. [< fr. prodigue, cf. lat. prodigus].

PRODIGIU s.n. (Rar) 1. Eveniment extraordinar, cu caracter magic sau supranatural; minune, miracol. 2. Persoană extraordinară prin talentul, prin virtuțile sau viciile sale. [< lat. prodigium, fr. prodige].

PRODIG, -Ă adj. risipitor, cheltuitor. (< fr. prodigue, lat. prodigus)

PRODIGIU s. n. 1. eveniment extraordinar, cu caracter magic sau supranatural; minune, miracol. 2. persoană extraordinară prin talentul, virtuțile sau viciile sale. (< lat. prodigium, fr. prodige)

prodigiu n. 1. minune; 2. fig. persoană extraordinară prin știință, prin meritul ei.

*pródig, -ă adj. (lat. pród-igus, d. prod-ígere, a împinge înainte, a cheltui, compus al luĭ ágere. V. agit). Risipitor, cheltuitor fără socoteală: pródigiĭ pot fi pușĭ supt un consiliŭ judiciar. V. avar.

*prodígiŭ n. (lat. prodigium). Miracul, minune. Fig. Persoană extraordinară pin calitățile eĭ: acest muzicant e un prodigiŭ.

Ortografice DOOM

prodig (livr.) adj. m., pl. prodigi; f. prodigă, pl. prodige

prodig (livr.) adj. m., pl. prodigi; f. prodigă, pl. prodige

prodig adj. m., pl. prodigi; f. sg. prodigă, pl. prodige

prodigiu s. n., pl. prodigii

Sinonime

PRODIG adj., s. v. cheltuitor, risipitor.

prodig adj., s. v. CHELTUITOR. RISIPITOR.

Intrare: prodig
prodig adjectiv
adjectiv (A11)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prodig
  • prodigul
  • prodigu‑
  • prodigă
  • prodiga
plural
  • prodigi
  • prodigii
  • prodige
  • prodigele
genitiv-dativ singular
  • prodig
  • prodigului
  • prodige
  • prodigei
plural
  • prodigi
  • prodigilor
  • prodige
  • prodigelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: prodigiu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prodigiu
  • prodigiul
  • prodigiu‑
plural
  • prodigii
  • prodigiile
genitiv-dativ singular
  • prodigiu
  • prodigiului
plural
  • prodigii
  • prodigiilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

prodig, prodigăadjectiv

  • 1. livresc Cheltuitor, risipitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00
    sinonime: cheltuitor risipitor
    • format_quote (și) adverbial figurat Risipise prodig toate favorurile asupra unui singur individ. C. PETRESCU, O. P. 15. DLRLC
    • 1.1. (Excesiv de) generos. DEX '09
      sinonime: generos
    • 1.2. impropriu (Despre un dar, un bacșiș) Neobișnuit de mare, care întrece măsura. DLRLC
      • format_quote Plăti chelnerului și zvîrli un bacșiș prodig. C. PETRESCU, O. P. I 34. DLRLC
etimologie:

prodigiu, prodigiisubstantiv neutru

rar
  • 1. Eveniment extraordinar, cu caracter magic sau supranatural. DN
    sinonime: minune miracol
  • 2. Persoană extraordinară prin talentul, prin virtuțile sau viciile sale. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.