14 definiții pentru risipitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor.

RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. 2. (Înv.) Care produce ruină; nimicitor, distrugător. – Risipi + suf. -tor.

risipitor, ~oare smf, a [At: N. COSTIN, L. 81 / V: (îvr) răs~, (înv) răsipitoriu, ~riu / Pl: ~i, ~oare / E: risipi + -tor] 1-2 (Persoană) care își risipește averea, bunurile Si: cheltuitor (3). 3-4 (Înv) (Persoană) care produce ruină Si: nimicitor, distrugător (1).

RISIPITÓR, -OÁRE, risipitori, -oare, adj. 1. (În opoziție cu strîngător, econom) Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. Cu cît egumenul este econom, cu atît frate-său e risipitor. NEGRUZZI, S. I 313. ◊ (Adverbial) Nici un romîn nu avea atiția bani și nu trăia atît de risipitor ca el. VORNIC, P. 126. 2. (Învechit) Care produce ruină; distrugător, nimicitor. Țara slăbită de atîtea nevoi ale războaielor, ale domnilor tirani și risipitori de țară. BĂLCESCU, O. II 143.

RISIPITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival. Care risipește; cheltuitor. /a risipi + suf. ~tor

risipitór, -oáre adj. Cheltuitor fără socoteală, prodig.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre

risipitór adj. m., pl. risipitóri; f. sg. și pl. risipitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RISIPITÓR adj. v. devastator, dezastruos, distructiv, distrugător, nimicitor, pustiitor, ruinător.

RISIPITÓR adj., s. v. cheltuitor.

RISIPITOR adj., s. cheltuitor, (livr.) prodig, (rar) risipelnic, (Transilv. și Maram.) prădător, (înv.) cheltuielnic, istrăvitor, împrăștietor, (fam. fig.) spart. (Om ~.)

risipitor adj. v. DEVASTATOR. DEZASTRUOS. DISTRUCTIV. DISTRUGĂTOR. NIMICITOR. PUSTIITOR. RUINĂTOR.

Risipitor ≠ avar, econom, strângător


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A FI RISIPITOR a arunca (cu) banii pe fereastră, (d. alcoolici) a-și bea banii, a mânca banii cu lingura, a sparge (bani), a spânzura banii, a toca.

Intrare: risipitor
risipitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • risipitor
  • risipitorul
  • risipitoru‑
  • risipitoare
  • risipitoarea
plural
  • risipitori
  • risipitorii
  • risipitoare
  • risipitoarele
genitiv-dativ singular
  • risipitor
  • risipitorului
  • risipitoare
  • risipitoarei
plural
  • risipitori
  • risipitorilor
  • risipitoare
  • risipitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)