5 definiții pentru prodigiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRODÍGIU s.n. (Rar) 1. Eveniment extraordinar, cu caracter magic sau supranatural; minune, miracol. 2. Persoană extraordinară prin talentul, prin virtuțile sau viciile sale. [< lat. prodigium, fr. prodige].

PRODÍGIU s. n. 1. eveniment extraordinar, cu caracter magic sau supranatural; minune, miracol. 2. persoană extraordinară prin talentul, virtuțile sau viciile sale. (< lat. prodigium, fr. prodige)

prodigiu n. 1. minune; 2. fig. persoană extraordinară prin știință, prin meritul ei.

*prodígiŭ n. (lat. prodigium). Miracul, minune. Fig. Persoană extraordinară pin calitățile eĭ: acest muzicant e un prodigiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prodígiu s. n., pl. prodígii

Intrare: prodigiu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prodigiu
  • prodigiul
  • prodigiu‑
plural
  • prodigii
  • prodigiile
genitiv-dativ singular
  • prodigiu
  • prodigiului
plural
  • prodigii
  • prodigiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)