21 de definiții pentru minune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

minune sf [At: PSALT. 202 / V: (înv) ~uine, (reg) men~, ~nie / Pl: ~ni, (rar) ~nuri / E: ml *mirio, -onis] 1 Fapt extraordinar, fenomen supranatural atribuit forței divine Si: miracol, (înv) ciudă, ciudesă, divă. 2 (Pex) Lucru ieșit din comun, inexplicabil Si: ciudățenie, minunăție (1). 3 (Îlav) (Ca) prin ~ Pe neașteptate. 4 (Îe) E ~ (sau ce ~) E de mirare (că...) 5 Minunăție (2). 6 (Pgn) Lucru excepțional. 7 (Îs) Cele șapte ~ni (ale lumii, sau, rar, din lume) Șapte monumente antice, majoritatea dispărute azi, impresionante prin dimensiuni și prin realizare tehnică și artistică. 8 Persoană considerată întruchipare a perfecțiunii, a frumuseții. 9 (Buc, Mar; prin antiteză) Lucru deosebit de rău Si: pacoste. 10 (Reg; art.) Drac. 11 (Asr) Mirare (1). 12-13 (Îljv) De ~ (În mod) admirabil. 14-15 (Îljv) Cu ~ (În chip) uimitor. 16 (Înv; îlav) A ~ În mod surprinzător. 17 (Reg; îlav) D-a ~ Din curiozitate Si: numai așa, (fam) ca chestie. 18-19 (Reg; îe) A fi (sau a face) de ~ (sau de ~a lumii) (A fi sau) a face pe cineva de râs. 20 (Reg; îe) A se duce – A se duce vestea. 21 (Înv) Admirație.

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. și adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Pretins fenomen supranatural care în credințele mistice e atribuit intervenției unei forțe divine; miracol. Parcă aștepta ca acolo, pe dealul din zare... să se întîmple o minune. DUMITRIU, P. E. 58. Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face. ALEXANDRESCU, P. 130. Taina s-o istorisim, Minunea s-o povestim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate, ca și cum s-ar fi întîmplat o minune. Un oraș nou răsare ca prin minune pe apă, alături de cel vechi de pe uscat. BART, E. 330. Atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului! CREANGĂ, P. 307. 2. Lucru uimitor, neobișnuit, extraordinar, care umple de mirare; minunăție, ciudățenie. Văzînd și această mare minune, fuga la stăpînă-sa și-i spune că femeia cea de ieri are acum o vîrtelniță de aur, care deapănă singură. CREANGĂ, P. 98. Nu simțiți că-n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? EMINESCU, O. I 157. Fă în viață o minune Hotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. ALECSANDRI, P. I 211. Cele șapte minuni ale lumii = nume dat unor monumente din vechime cunoscute și admirate de lumea întreagă pentru măreția lor. Voi ați văzut... Una din cele șapte minuni, milenarul zid chinezesc. BOUREANU, S. P. 10. A opta minune a lumii, se spune (de obicei ironic) despre un lucru care provoacă admirație sau uimire. ◊ Expr. A face minuni = a) (determinat prin «de vitejie», «de bravură» etc.) a face ceva uimitor, greu de îndeplinit, a se distinge prin fapte strălucite. L-am văzut cu ochii mei făcînd minuni de vitejie. ALECSANDRI, T. II 14. Romînii făcuseră minuni de vitejie și dovediseră cît de puternică este nația cea mai mică cînd se luptă pentru libertatea sa. BĂLCESCU, O. I 194; b) a produce un efect foarte bun. Medicamentul acesta face minuni. Mare minune (sau minune mare), exclamație care exprimă uimire, admirație etc. Și atunci, minune mare! numai iaca au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264. Mare minune!... Da bine, cum de vă găsiți amîndoi în catrințe? ALECSANDRI, T. I 269. Mare minuni să... = m-aș mira să..., sînt aproape sigur că nu... Mare minune să vină el acum. (Rar) De-a (sau regional d-a) minune = iacă numai așa, ca o încercare, să vedem ce-o să se întîmple. D-a minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză. ISPIRESCU, L. 46. A se face de minune = a ieși din comun; a se face de rîs, a produce uimire. 3. Lucru foarte frumos, încîntător, care produce admirație. Noi știm că-n lume-i o putere Ce schimbă oameni și destin Dezvăluind privirii noastre Minunea vremilor ce vin. FRUNZĂ, Z. 45. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții și, la lumina zilei, se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Șorț cu flori, minune mare. COȘBUC, P. I 103. ◊ (Repetat la genitiv, cu valoare de superlativ) Împăratul nu mai putu de bucurie cînd văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. ISPIRESCU, E. 38. ◊ De minune = a) (loc. adv.) foarte bine, foarte tare, admirabil. Toate au avut preț și s-au vîndut de minune. GALACTION, O. I 261. Privirea, gesturile, toată ființa ei aveau un aer ștrengăresc, care-o prindea de minune. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. Îi picase lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. CREANGĂ, P. 109. Vîntul bate de minune! ODOBESCU, S. I 87; b) (loc. adj.) foarte frumos. Păsărică, spune, spune Cea poveste de minune! ALECSANDRI, P. II 176. Tu atît de negru, el atît de alb: era un contrast de minune. NEGRUZZI, S. I 40. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» atribuie acestora însușiri superlative) Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat, și pe dînsa ca pe o minune de soție. NEGRUZZI, S. I 73.

MINÚNE ~i f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minunăție; miracol. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile care provoacă admirație; minunăție; miracol. 3) Persoană cu calități (fizice sau morale) ieșite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis

minune f. 1. act al puterii divine în afară de legile naturei: minunile Maicii Domnului; 2. lucru extraordinar: un om cu două capete e o minune; 3. lucru ce cauzează mirare: cele șapte minuni ale lumii antice; 4. persoană demnă de admirațiune: e o minune de frumusețe; de minune, foarte, prea bine: frumoasă de minune, scrie de minune. [Derivat din mira (= mirune)].

minúne f. (din *mirune, lat. mirio, -ónis, om foarte urît, prost care se miră de toate. Cp. cu genune, sănun). Miracul, faptă supranaturală (contrară legilor naturiĭ): Scriptura îĭ atribue luĭ Hristos multe minunĭ. Efect a căruĭ cauză nu e înțeleasă: minunile naturiĭ. Lucru executat cu mare artă saŭ greutate: turnu Eiffel e o minune ca și cele șapte din vechime. Făcător de minunĭ, făcător de miracule, vorbind de sfințĭ. A face minunĭ, 1. a face miracule, 2. a uĭmi lumea pin talent orĭ prostie: acest dobitoc face minunĭ cu pretențiunile luĭ. Mare minune, curios lucru: Unde-s baniĭ? – Aŭ dispărut. Mare minune! De minune, admirabil, foarte: e frumoasă de minune, cîntă de minune.

copíl-minúne s. m. Copil cu calități deosebite (de obicei artistice) ◊ „Cariera câinilor-vedetă este încă și mai scurtă decât cea a copiilor-minune. Săpt. 1 X 71 p. 12; v. și Cont. 15 I 71 p. 4 (din copil + minune, după fr. enfant prodige [formația aceasta se folosea la începutul anilor ’40 în legătură în special cu actrița copil Shirley Temple]; H. Mirska în SMFC I 172, FC I 32)

oálă-minúne s. f. (gosp.) ◊ „Printre ustensilele moderne cu care tehnica a înzestrat căminele noastre se află și oala de fiert sub presiune. Un veritabil «vas-minune», care reduce considerabil durata preparării mâncărurilor [...] Altminteri, «oala-minune» își pierde atribuțiile moderne, devenind oală banală ca toate oalele.” Sc. 7 IV 78 p. 2 (din oală + minune, după germ. Wundertopf)

vas-minúne s. n. 1978 (gosp.) Vas de bucătărie a cărui construcție permite prepararea rapidă a mâncărurilor, prin fierbere sub presiune v. oală-minune (din vas + minune, după oală-minune)

Minuni ale Lumii (Cele șapte) f. pl. operele cele mai remarcabile ale antichității cari au excitat admirațiune mai mult decât celelalte, și anume: Piramidele Egiptului, Grădinile suspendate din Babilon, Farul din Alexandria, Jupiter Olimpianul de Phidias, Colosul dela Rhodos, Mormântul lui Mausol și Templul Dianei din Ephez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni

minúne s. f., g.-d. art. minúnii; pl. minúni

*oálă-minúne s. f., g.-d. art. oálei-minúne; pl. oále-minúne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MINÚNE s. 1. v. miracol. 2. v. frumusețe.

MINÚNE s. v. minunare, stupefiere, surprindere, uimire, uluială, uluire.

MINUNE s. 1. miracol, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (S-a întîmplat parcă o ~.) 2. frumusețe, minunăție, splendoare, (pop. și fam.) mîndrețe, (Transilv.) mîndrenie, (prin Ban.) mîndrulenie. (O ~ de fată.)

minune s. v. MINUNARE. STUPEFIERE. SURPRINDERE. UIMIRE. ULUIALĂ. ULUIRE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

minúne (minúni), s. f. – Miracol, minunăție. Origine îndoielnică. Se consideră der. din lat. mirāri, prin intermediul unei forme *miriōnem (Candrea-Dens., 1138; Candrea; Spitzer, BL, XIV, 48); dar această formă nu a fost confirmată de nici un alt rezultat rom. și nici un e sigur că rezultatul rom. ar fi corect. După Pușcariu 1094, din a mira, prin intermediul unei der. *mirune. Crețu 348 se gîndea la lat. mirabilia, imposibil din punct de vedere fonetic, și Koerting 6205 la *mirabilionem. Poate deverbal din *miruna, der. expresiv de la mira, ca clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). Der. minuna, vb. (a se mira; refl., a se uimi, a fi uluit); minunat, adj. (miraculos; de mirare, grozav); minunăție, s. f. (miracol, minune).

Intrare: minune
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minune
  • minunea
plural
  • minuni
  • minunile
genitiv-dativ singular
  • minuni
  • minunii
plural
  • minuni
  • minunilor
vocativ singular
plural

minune

  • 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: miracole 3 exemple
    exemple
    • Parcă aștepta ca acolo, pe dealul din zare... să se întîmple o minune. DUMITRIU, P. F. 58.
      surse: DLRLC
    • Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face. ALEXANDRESCU, P. 130.
      surse: DLRLC
    • Taina s-o istorisim, Minunea s-o povestim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate.
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Un oraș nou răsare ca prin minune pe apă, alături de cel vechi de pe uscat. BART, E. 330.
        surse: DLRLC
      • Atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului! CREANGĂ, P. 307.
        surse: DLRLC
  • 2. prin generalizare Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciudățenie minunăție 3 exemple
    exemple
    • Văzînd și această mare minune, fuga la stăpînă-sa și-i spune că femeia cea de ieri are acum o vîrtelniță de aur, care deapănă singură. CREANGĂ, P. 98.
      surse: DLRLC
    • Nu simțiți că-n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? EMINESCU, O. I 157.
      surse: DLRLC
    • Fă în viață o minune Hotărîndu-te a-mi spune Adevăr neprelucrat. ALECSANDRI, P. I 211.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Cele șapte minuni ale lumii = șapte dintre operele celebre ale Antichității.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Voi ați văzut... Una din cele șapte minuni, milenarul zid chinezesc. BOUREANU, S. P. 10.
        surse: DLRLC
      • 2.1.1. A opta minune a lumii, se spune (de obicei ironic) despre un lucru care provoacă admirație sau uimire.
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A face minuni = (determinat prin «de vitejie», «de bravură» etc.) a face ceva uimitor, greu de îndeplinit, a se distinge prin fapte strălucite.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • L-am văzut cu ochii mei făcînd minuni de vitejie. ALECSANDRI, T. II 14.
        surse: DLRLC
      • Romînii făcuseră minuni de vitejie și dovediseră cît de puternică este nația cea mai mică cînd se luptă pentru libertatea sa. BĂLCESCU, O. I 194.
        surse: DLRLC
    • 2.3. expresie A face minuni = a produce un efect foarte bun.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Medicamentul acesta face minuni.
        surse: DLRLC
    • 2.4. expresie Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Și atunci, minune mare! numai iaca au și început a curge furnicele cu droaia, cîtă pulbere și spuză, cîtă frunză și iarbă. CREANGĂ, P. 264.
        surse: DLRLC
      • Mare minune!... Da bine, cum de vă găsiți amîndoi în catrințe? ALECSANDRI, T. I 269.
        surse: DLRLC
    • 2.5. expresie Mare minune să... = m-aș mira să...
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Mare minune să vină el acum.
        surse: DLRLC
    • 2.6. expresie rar De-a (sau regional d-a) minune = iacă numai așa, ca o încercare, să vedem ce-o să se întâmple.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • D-a minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză. ISPIRESCU, L. 46.
        surse: DLRLC
    • 2.7. expresie Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Împăratul nu mai putu de bucurie cînd văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. ISPIRESCU, E. 38.
        surse: DLRLC
    • 2.8. expresie familiar A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: minunăție diminutive: minunică 3 exemple
    exemple
    • Noi știm că-n lume-i o putere Ce schimbă oameni și destin Dezvăluind privirii noastre Minunea vremilor ce vin. FRUNZĂ, Z. 45.
      surse: DLRLC
    • Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții și, la lumina zilei, se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42.
      surse: DLRLC
    • Șorț cu flori, minune mare. COȘBUC, P. I 103.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Toate au avut preț și s-au vîndut de minune. GALACTION, O. I 261.
        surse: DLRLC
      • Privirea, gesturile, toată ființa ei aveau un aer ștrengăresc, care-o prindea de minune. VLAHUȚĂ, O. A. III 34.
        surse: DLRLC
      • Îi picase lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. CREANGĂ, P. 109.
        surse: DLRLC
      • Vîntul bate de minune! ODOBESCU, S. I 87.
        surse: DLRLC
      • Păsărică, spune, spune Cea poveste de minune! ALECSANDRI, P. II 176.
        surse: DLRLC
      • Tu atît de negru, el atît de alb: era un contrast de minune. NEGRUZZI, S. I 40.
        surse: DLRLC
    • 3.2. Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat, și pe dînsa ca pe o minune de soție. NEGRUZZI, S. I 73.
        surse: DLRLC

etimologie: