11 definiții pentru prodig


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRODÍG, -Ă, prodigi, -ge, adj. (Livr.) Risipitor, cheltuitor; (excesiv de) generos. – Din fr. prodigue, lat. prodigus.

prodig, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~igi, ~ige / E: fr prodique] 1 (Liv; d. oameni) Risipitor. 2 (D. bacșișuri) Excesiv de mare.

PRODÍG, -Ă, prodigi, -ge, adj. (Livr.) Risipitor, cheltuitor. – Din fr. prodigue, lat. prodigus.

PRODÍG, -Ă adj. (Franțuzism) Risipitor, cheltuitor fără socoteală. (Adverbial; fig.) Risipise prodig toate favorurile asupra unui singur individ. C. PETRESCU, O. P. 15. ♦ (Impropriu; despre un dar, un bacșiș) Neobișnuit de mare, care întrece măsura. Plăti chelnerului și zvîrli un bacșiș prodig. C. PETRESCU, O. P. I 34.

PRODÍG, -Ă adj. (Liv.) Risipitor, cheltuitor. [< fr. prodigue, cf. lat. prodigus].

PRODÍG, -Ă adj. risipitor, cheltuitor. (< fr. prodigue, lat. prodigus)

*pródig, -ă adj. (lat. pród-igus, d. prod-ígere, a împinge înainte, a cheltui, compus al luĭ ágere. V. agit). Risipitor, cheltuitor fără socoteală: pródigiĭ pot fi pușĭ supt un consiliŭ judiciar. V. avar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prodíg (livr.) adj. m., pl. prodígi; f. prodígă, pl. prodíge

prodíg adj. m., pl. prodígi; f. sg. prodígă, pl. prodíge


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRODÍG adj., s. v. cheltuitor, risipitor.

prodig adj., s. v. CHELTUITOR. RISIPITOR.

Intrare: prodig
prodig adjectiv
adjectiv (A11)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prodig
  • prodigul
  • prodigu‑
  • prodi
  • prodiga
plural
  • prodigi
  • prodigii
  • prodige
  • prodigele
genitiv-dativ singular
  • prodig
  • prodigului
  • prodige
  • prodigei
plural
  • prodigi
  • prodigilor
  • prodige
  • prodigelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)