căutare avansată
11 definiții pentru „pribeag”   declinări

PRIBEÁG, -Ă, pribegi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o țintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, răzleț. – Din sl. prĕbĕgŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIBEÁG, -Ă, pribegi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o țintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, răzleț. – Din sl. prĕbĕgŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

pribeág adj. m., s. m., pl. pribégi; adj. f., s. f. pribeágă, pl. pribége
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIBEÁG adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. adj. v. răzleț. 3. s. v. refugiat. 4. adj., s. v. exilat. 5. s., adj. v. emigrant. 6. adj., s. străin, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIBEÁG s. v. haiduc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIBEÁG ~eagă (~égi, ~ége) 1) și substantival (despre persoane) Care și-a părăsit locurile natale, rătăcind printre străini. 3) și substantival Care umblă mult și fără rost; vagabond; hoinar. 3) și fig. Care este singur; solitar. /<sl. prĕbĕgu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRIBEÁG, -Ă, pribegi, -e, adj. 1. Rătăcitor din loc în loc, care nu este nicăieri statornicit, așezat. Și de dorul ei lăsat-a doi părinți, și-apoi pribeag Rătăcit-a zi și noapte peste țări. COȘBUC, P. II 138. El vede.. că tot ce-i mai rămîne să facă e să plece pribeag în lume. GHEREA, ST. CR. II 175. Decît catană-n șireag, Mai bine-n codru pribeag. ALECSANDRI, P. P. 294. ◊ F i g. Ostenit din aripi bate, Ca un vis pribeag, un graur. GOGA, P. 64. Și din gură-n gură-acum Umblă doina cea pribeagă. Iară azi o chită toți, De răsună țara-ntreagâ. IOSIF, V. 114. Și nu mă-ntrebi ce plîns nebun Am plîns de-atunci? O, cum s-adun în vorbe-atîta gînd pribeag Și cum să-ncep. COȘBUC, P. I 284. ◊ (Substantivat) Cei doi pribegi se intorceau pe cărare cu donițile și căldările de apă, fîșîind cu opincile prin țărîna aspră. SADOVEANU, P. M. 272. De-ar ocoli cu anii pămînturile toate, Să fugă de el însuși nici un pribeag nu poate. CERNA, P. 69. Primiți la vatra voastră Să hodinească și pribeagul. IOSIF, PATR. 55. 2. Refugiat, băjenar, fugar, emigrant. Domnița Magda și-a purtat lumina ochilor ei prin țări străine și pribeagă a rămas pînă la mormînt. SADOVEANU, O. VII 172. Boierii, care cei mai mulți erau încuscriți cu polonii și cu ungurii, se supărară și, corăspunzîndu-se cu boierii pribegi, hotărîră pieirea lui. NEGRUZZI, C. I 144. ◊ (Substantivat) Sînt Tudor, feciorul lui lonașcu. răspunse mișcat Șoimaru; dintre toți pribegii, eu singur mă întorc înapoi. SADOVEANU, O. VII 61. El cu domnul se-nvrăjbea Și călare pribegea Pe drumul Bugeacului, Scăparea pribeagului. ALECSANDRI, P. P. 179. ◊ (Rar, urmat de determinări care exprimă motivul pribegiei) Pribegi de bir și clacă, Copii fără noroc, Tu-i strîngi în codru noaptea Sub brazi pe lingă foc. COȘBUC, P. I 217. 3. Singur, izolat, răzleț. Prin cîteva spărturi de nori de-abia se zărea cîte o stea pribeagă. La TDRG. Mari pietroaie sure și murgi, unele grămădite la un loc.. altele răsipite prin livezi ca vacile cind pasc pribege. ODOBESCUȘ.m 195. – Variantă: (regional) pribág, -ă (COȘBUC, P. I 48, NEGRUZZI, S. I 57) adj.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

pribeág adj. m., s. m., pl. pribégi; f. sg. pribeágă, pl. pribége
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pribeág (pribeágă), adj.1. Rătăcitor, hoinar. – 2. Dezrădăcinat, exilat. – Var. Mold. pribag. Sl. prĕbĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 40), cf. slov., mag. pribeg, „fugar”. – Der. pribegi, vb. (a rătăci, a emigra); pribegie, s. f. (exil, părăsire voită a locului natal).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

pribeag a. rătăcitor. ║ m. cel ce rătăcește prin străinătăți. [Slav. PRIBĬEGŬ, fugar].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

pribeág, -ă adj., pl. egĭ, ege (vsl. pribĭegŭ, priebĭegŭ, fugar, d, bĭegati, bĭežati, a fugi; rus. pri-bĭegátĭ, a se refugĭa, sîrb. pribegavati; ung. pribég, pribék, fugar, vagabond. V. bejenie). Fugar, rătăcitor: ca o pasăre pribeagă (Al.). Subst. Fugar, emigrant (Vechĭ). – În nord sing. pribag, -ágă. Cp. cu beat, bat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink