12 definiții pentru fugar (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar.

FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar.

fugar, ~ă [At: NECULCE, LET. II, 272/33 / Pl: ~i, / E: fugi + -ar] 1-2 smf, a (Persoană) care se salvează prin fugă Si: (pop) fugit (1-2), (îrg) fugaș (1-2), (rar) fugător (2-3). 3-4 smf, a (Persoană) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă Si: (pop) fugit (3-4), (îvp) fugarnic (5-6), (îrg) fugaș (5-6), (rar) fugător (4-5). 5-6 sm, a (Îvp) Băjenar. 7-8 smf, a Evadat. 9-10 smf, a Dezertor. 11-12 smf, a Transfug. 13-14 a Fugaci (1-2). 15 sm Cal. 16 a Fugitiv (1). 17 a Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 18 af (Reg; d. oi) Fătătoare. 19 sm (Iht) Obleț (Alburnus alburnus). 20 sm (Orn) Fugău (1) (Tetrao lagopus).

FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj. 1. Care a fugit (pe ascuns) dintr-un loc, pentru a scăpa de o primejdie sau de o constrîngere. Aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Vine... să aresteze pe logodnica... fugară cu altul. CARAGIALE, O. III 16. ◊ (Substantivat) Ofițerul... se uită lung după fugar. STANCU, D. 158. S-a dat jos încetinel și l-a scos pe fugar din ascunzătoare. CARAGIALE, O. III 41. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. 2. Care trece repede, fără a putea fi reținut; trecător, fugitiv. Surîsul tău fugar ca o scînteie Ades mă face să tresar de frică. CAZIMIR, L. U. 88. În alergarea clipei călătoare Atîte-s date ochilor să vadă. Și cîte-mi trec, fugare, pe la poartă, Le cheamă toate sufletu-n ogradă. GOGA, C. P. 6. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. Aruncau doar cîte o privire fugară asupra oamenilor cu paltoane îmblănite. DUMITRIU, B. F. 5. Eu venetic? strigă Tomșa scăpărînd din ochiu-i fugar. SADOVEANU, O. VII 8. Iubirea mea fugară De-abia s-a liniștit. TOPÎRCEANU, B. 35. 3. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă, fugaci. Doi voinici Cu caii sumeți... Cu caii fugari. ȘEZ. III 41. ♦ (Substantivat) Cal. Surugiul își îndesă căciula bine în cap, dădu fugarilor cîteva bice. SADOVEANU, O. III 286. Pașa mai tare zorește: Cu scările-n coapse fugaru-și lovește. COȘBUC, P. I 206. Banul tînăr Mărăcină... De pe malu-i a plecat, Pe-un fugar nencălecat. ALECSANDRI, O. 128.

FUGÁR ~ă (~i, ~e) 1) și substantival Care a fugit de acasă. ◊ A umbla ~ a trăi ascunzându-se mereu. 2) rar Care este de scurtă durată; fugitiv. 3) și substantival (despre cai) Care aleargă iute; bun de fugă. /fugă + suf. ~ar

fugar m. 1. cel ce a fugit, mai ales din oaste; 2. (poetic) cal: fugarul alb de spume AL.

fugár, -ă adj. și s. (Dezertor (soldat, elev, fiŭ) evadat. S. m. Poet. Cursier, fugacĭ, cal: nobilu fugar. – Vechĭ fugaș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fugár adj. m., s. m., pl. fugári; adj. f., s. f. fugáră, pl. fugáre

fugár adj. m., s. m., pl. fugári; f. sg. fugáră, pl. fugáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FUGÁR s., adj. 1. s. v. refugiat. 2. adj. v. fugitiv.

FUGAR s., adj. 1. s. pribeag, refugiat, (înv.) băjenar. (Niște ~ din calea năvălitorilor.) 2. adj. fugitiv, trecător, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.)

Intrare: fugar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fugar
  • fugarul
  • fugaru‑
plural
  • fugari
  • fugarii
genitiv-dativ singular
  • fugar
  • fugarului
plural
  • fugari
  • fugarilor
vocativ singular
  • fugarule
  • fugare
plural
  • fugarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fugar, -ă (persoană) fugară

  • 1. Persoană, ființă care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă.
    exemple
    • Ofițerul... se uită lung după fugar. STANCU, D. 158.
      surse: DLRLC
    • S-a dat jos încetinel și l-a scos pe fugar din ascunzătoare. CARAGIALE, O. III 41.
      surse: DLRLC
    • Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Fugi + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09