13 definiții pentru fugar (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar.

FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar.

fugar, ~ă [At: NECULCE, LET. II, 272/33 / Pl: ~i, / E: fugi + -ar] 1-2 smf, a (Persoană) care se salvează prin fugă Si: (pop) fugit (1-2), (îrg) fugaș (1-2), (rar) fugător (2-3). 3-4 smf, a (Persoană) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă Si: (pop) fugit (3-4), (îvp) fugarnic (5-6), (îrg) fugaș (5-6), (rar) fugător (4-5). 5-6 sm, a (Îvp) Băjenar. 7-8 smf, a Evadat. 9-10 smf, a Dezertor. 11-12 smf, a Transfug. 13-14 a Fugaci (1-2). 15 sm Cal. 16 a Fugitiv (1). 17 a Care nu se oprește mult asupra unui lucru. 18 af (Reg; d. oi) Fătătoare. 19 sm (Iht) Obleț (Alburnus alburnus). 20 sm (Orn) Fugău (1) (Tetrao lagopus).

FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj. 1. Care a fugit (pe ascuns) dintr-un loc, pentru a scăpa de o primejdie sau de o constrîngere. Aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Vine... să aresteze pe logodnica... fugară cu altul. CARAGIALE, O. III 16. ◊ (Substantivat) Ofițerul... se uită lung după fugar. STANCU, D. 158. S-a dat jos încetinel și l-a scos pe fugar din ascunzătoare. CARAGIALE, O. III 41. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. 2. Care trece repede, fără a putea fi reținut; trecător, fugitiv. Surîsul tău fugar ca o scînteie Ades mă face să tresar de frică. CAZIMIR, L. U. 88. În alergarea clipei călătoare Atîte-s date ochilor să vadă. Și cîte-mi trec, fugare, pe la poartă, Le cheamă toate sufletu-n ogradă. GOGA, C. P. 6. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru. Aruncau doar cîte o privire fugară asupra oamenilor cu paltoane îmblănite. DUMITRIU, B. F. 5. Eu venetic? strigă Tomșa scăpărînd din ochiu-i fugar. SADOVEANU, O. VII 8. Iubirea mea fugară De-abia s-a liniștit. TOPÎRCEANU, B. 35. 3. (Despre cai) Bun alergător, iute la fugă, fugaci. Doi voinici Cu caii sumeți... Cu caii fugari. ȘEZ. III 41. ♦ (Substantivat) Cal. Surugiul își îndesă căciula bine în cap, dădu fugarilor cîteva bice. SADOVEANU, O. III 286. Pașa mai tare zorește: Cu scările-n coapse fugaru-și lovește. COȘBUC, P. I 206. Banul tînăr Mărăcină... De pe malu-i a plecat, Pe-un fugar nencălecat. ALECSANDRI, O. 128.

FUGÁR ~ă (~i, ~e) 1) și substantival Care a fugit de acasă. ◊ A umbla ~ a trăi ascunzându-se mereu. 2) rar Care este de scurtă durată; fugitiv. 3) și substantival (despre cai) Care aleargă iute; bun de fugă. /fugă + suf. ~ar

fugar m. 1. cel ce a fugit, mai ales din oaste; 2. (poetic) cal: fugarul alb de spume AL.

fugár, -ă adj. și s. (Dezertor (soldat, elev, fiŭ) evadat. S. m. Poet. Cursier, fugacĭ, cal: nobilu fugar. – Vechĭ fugaș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fugar adj. m., s. m., pl. fugari; adj. f., s. f. fuga, pl. fugare

fugar adj. m., s. m., pl. fugari; adj. f., s. f. fugară, pl. fugare

fugár adj. m., s. m., pl. fugári; f. sg. fugáră, pl. fugáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FUGÁR s., adj. 1. s. v. refugiat. 2. adj. v. fugitiv.

FUGAR s., adj. 1. s. pribeag, refugiat, (înv.) băjenar. (Niște ~ din calea năvălitorilor.) 2. adj. fugitiv, trecător, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.)

Intrare: fugar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fugar
  • fugarul
  • fugaru‑
plural
  • fugari
  • fugarii
genitiv-dativ singular
  • fugar
  • fugarului
plural
  • fugari
  • fugarilor
vocativ singular
  • fugarule
  • fugare
plural
  • fugarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fugar, fugarisubstantiv masculin
fuga, fugaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană, ființă care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ofițerul... se uită lung după fugar. STANCU, D. 158. DLRLC
    • format_quote S-a dat jos încetinel și l-a scos pe fugar din ascunzătoare. CARAGIALE, O. III 41. DLRLC
    • format_quote Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. DLRLC
etimologie:
  • Fugi + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.