POTOLIT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde mocnit, fără vâlvătăi, pe punctul de a se stinge; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.

potolit², ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: ~iți, ~e / E: potoli¹] 1-2 a, av (D. oameni și manifestările lor) (Care este) lipsit de agitație, de nervozitate etc. 3 a (D. oameni și manifestările lor) Care s-a liniștit, s-a calmat Si: calm, domol, liniștit, (pop) ogoit. 4 a (D. oameni și manifestările lor) Așezat. 5 a (D. oameni și manifestările lor) Blând. 6 a (Spc; d. sunete, vorbe, zgomote etc.) Cu intensitate scăzută Si: încet, molcom, slab, stins. 7 a (Spc; d. mers) Lipsit de grabă Si: încet. 8-9 a, av (D. elemente ale naturii) (Care este) fără intensitate, forță, tărie Si: calm, domol, liniștit. 10 a (Spc; d. ape) Care este, a devenit fără valuri mari Si: lin. 11 a (D. foc, lemne, cărbuni etc.) (Care arde) încet, mocnit, fără vâlvătaie. 12-13 a, av (D. foc, lemne, cărbuni etc.) Care este pe punctul să se stingă. 14 a (D. foc, lemne, cărbuni etc.) Stins. 15 a (Rar; îe) A fi cărbune ~ A-și ascunde gândurile, secretele. 16 a (D. lumină) Care și-a pierdut strălucirea Si: difuz, palid, slab, stins. 17 a Lipsit de strălucire Si: difuz, palid, slab, stins. 18 a (Rar; d. culori) Șters.

potolit¹ sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 327/25 / Pl: (rar) ~uri / E: potoli¹] 1-5 (Înv) Potolire (1-5).

POTOLIT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) Încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde fără vâlvătăi; mocnit, stins; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.

POTOLIT, -Ă, potoliți, -te, adj. 1. (Despre ființe și despre manifestările sau acțiunile lor) Liniștit, domol, calm, așezat. Țuțuianu era meșter tîmplar, potolit, plin de bunăvoință. PAS, Z. I 145. Erau călări pe cai vechi și potoliți, care umblau după pasul mulțimii. SADOVEANU, O. VII 130. Și tu, cel spre bătăi aprins, Acum ești potolit și stins! COȘBUC, P. I 147. Un moment se opri la fereastra unei prăvălii de galanterie; apoi, urmă înainte cu pas potolit. CARAGIALE, O. II 299. ◊ Expr. (A fi) cărbune potolit = a nu-și da pe față gîndurile sau secretele, a fi un om ascuns. ◊ (Adverbial) Vorbea potolit, cu multe amănunte. DUMITRIU, B. F. 27. ◊ Cînd mergea, parcă nici nu s-atingea de pămînt, așa de ușor și potolit călca. VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. (Despre foc) Care arde încet, liniștit, mocnit, fără vîlvătăi; (despre lumină) palid, difuz. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită ca de negură. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Flăcări potolite [titlu]. COȘBUC, P. I 227. ◊ (Adverbial) înspre ziuă curtea se mai liniști de oameni și focul însuși ardea mai potolit și sătul, cu pîlpîiri somnoroase. REBREANU, R. II 207. 3. (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. Dar treptat, cu larmă potolită scade Cîntecul acestui tremur de cascade. TOPÎRCEANU, B. 78. Toate acele mii de glasuri se-nalță cu răsunet potolit în tăria nopții. ODOBESCU, S. III 19. ♦ (Rar, despre locuri, drumuri) Neted. Mereu cerceta atent din ochi locurile mai potolite ale șoselei. DUMITRIU, V. L. 112.

potolít, -ă adj. Liniștit, serios: om, caracter potolit.

POTOLI, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din sb. potuliti, bg. potulja.

potăi v vz potoli¹

potoi v vz potoli¹

potola v vz potoli¹

potoli² vt [At: ECONOMIA, 161/14 / Pzi: ~lesc / E: mg pótol] (Trs) 1 A compensa. 2 A înlocui drept compensație. 3 A adăuga. 4 A completa drept compensație.

potoli¹ [At: PSALT. HUR. 53²/15 / V: (reg) ~tăi, ~toi, (înv) ~tolui, (cscj) ~tola / Pzi: ~lesc, (îvr) potol, 2 și: (îvr) potoli, 3 și: (îvr) potoale / E: slv *потолити] 1-2 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde din intensitate, din tărie, din ritm, din gravitate Si: a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) liniști, a (se) tempera, (îvp) a (se) ostoi², (pop) a (se) ogoi³, (îvr) a (se) oteși¹, (reg) a (se) opăci. 3-4 vtr (Pex) (A face să înceteze sau) a înceta un lucru început, o acțiune în desfășurare etc. Si: a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina, (îvp) a (se) ostoi². 5 vt (C. i. deplasarea sau ritmul de deplasare a unei ființe) A face să devină mai puțin repede Si: a încetini. 6 vr (Spc; d. foc sau d. o materie care arde) A scădea în intensitate. 7 vr (Pex; spc; d. foc sau d. o materie care arde) A începe să se stingă. 8 vr (Pex; spc; d. foc sau d. o materie care arde) A se stinge. 9 vt (Trs; Mar) A stinge varul. 10 vt (Reg) A căli fierul. 11 vt (Arg) A mânca. 12-13 vt (Îe) A(-și) ~ foamea (sau setea) A mânca sau a bea puțin, cât să nu-i mai fie foame sau sete.

potolui v vz potoli¹

POTOLI, potolesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina. 2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din scr. potuliti, bg. potulja.

POTOLI, potolesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la senzații sau stări sufletești) A face să scadă în intensitate; a liniști, a calma, a domoli. Jder a poftit apă și și-a potolit setea dintr-un cofăiel. SADOVEANU, F. J. 580. Alină-ți plînsul; potolește-ți dorul. IOSIF, PATR. 81. El și-a potolit necazul – Dar pe doamnă o iubea! Și-ngropînd în coif obrazul Ștefan-vodă-acum plîngea! COȘBUC, P. I 214. Grozav burdihan și nesățios gîtlej, de nu pot să-i potolească setea nici izvoarele pămîntului. CREANGĂ, P. 242. ◊ (Cu privire la persoane) Aprinde tata un felinar și pleacă să-l potolească pe nebun. STANCU, D. 49. (Refl.) N-o turburați... Se potolește ea și pleacă. DELAVRANCEA, O. II 135. ◊ (Cu privire la acțiuni omenești) Cînd își potoleau mersul... răzbăteau pînă la ei murmure de fluier. SADOVEANU, O. I 131. Buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, O. I 373. ♦ A pune capăt, a face să înceteze. Selim-pașa să trimită oștire ca să potolească cît mai în grabă răscoala din Valachia și Moldova. GHICA, S. 109. 2. Refl. (Despre fenomene, acțiuni sau procese în desfășurare) A pierde din intensitate, a scădea, a se micșora, a înceta. De cu noapte vîntul se potolise. BART, S. M. 54. Afară se potolise viscolul. VLAHUȚĂ, la TDRG. M-au trimis la stînă... să șed acolo pînă s-a mai potoli boliștea. CREANGĂ, A. 15. ◊ (Ironic) După aceasta capra și cu iedul au luat o căpiță de fîn și-au aruncat-o peste dînsul, în groapă, ca să se mai potolească focul. CREANGĂ, P. 33. ◊ (Despre sunete, zgomote) Într-un tîrziu cînd larma s-a potolit, a izbutit să-și facă vocea auzită. GALAN, Z. R. 22. Zgomotele din împrejurimi, un răstimp deșteptate, se potoleau. SADOVEANU, O. IV 31.- Prez. ind. și: potol (IOSIF, P. 22, ALECSANDRI, P. P. 335).

A POTOLI ~esc tranz. A face să se potolească. /<sl. potoliti

A SE POTOLI mă ~esc intranz. 1) (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate (până la încetare); a se domoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se liniști. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) A ajunge la o stare de liniște; a recăpăta calmul; a se liniști; a se calma; a se alina; a se astâmpăra. /<sl. potoliti

potolì v. a stâmpăra, a (se) liniști: a potoli foamea, plânsul, mânia. [Bulg. POTULITI].

potolésc v. tr. (vsl. po-toliti, a potoli, a acomoda, de unde vine și pătulésc; rus. u-toliti, a potoli. V. tulesc). Astîmpăr, liniștesc, alin: a potoli focu, durerea, întristarea, plînsu, foamea, setea. V. ogoĭesc, ostoĭesc, calmez.

potoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolesc, 3 sg. potolește, imperf. 1 potoleam; conj. prez. 1 sg. să potolesc, 3 să potolească

potoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolesc, imperf. 3 sg. potolea; conj. prez. 3 să potolească

potoli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potolesc, imperf. 3 sg. potolea; conj. prez. 3 sg. și pl. potolească

POTOLIT s. v. alinare, calmare, domolire, liniștire, potolire, temperare, ușurare.

POTOLIT adj. 1. v. atenuat. 2. v. domolit. 3. v. domol. 4. v. calmat. 5. v. strunit. 6. v. diminuat. 7. v. ușor. 8. v. calm. 9. v. cumpătat. 10. calm, calmat, domolit, liniștit, moderat, ponderat, temperat. (Atitudine ~.) 11. v. încet. 12. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, pașnic, tihnit. (A avut o viață ~.) 13. calm, domol, liniștit, molcom, netulburat, pașnic, tihnit, (înv.) păciuit, destins, dulce. (O atmosferă ~.) 14. v. difuz.

POTOLIT adj. 1. atenuat, calmat, diminuat, domolit, liniștit, redus. (Durere ~.) 2. domolit, încetinit, liniștit. (Fugă ~.) 3. domol, încet, lent, lin, liniștit, măsurat, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~; mișcări ~.) 4. calmat, domolit, îmblînzit, îmbunat, împăcat, liniștit. (Om ~ după o enervare.) 5. domolit, înfrînat, liniștit, strunit. (Un animal ~.) 6. diminuat, domolit, micșorat, redus, scăzut, slăbit. (Forța mult ~ a vîntului.) 7. blînd, calm, domol, lin, liniștit, moderat, molcom, ușor. (Vînt ~; ploaie ~.) 8. calm, domol, liniștit, pașnic, stăpînit, temperat. (Om ~.) 9. astîmpărat, așezat, chibzuit, cuminte, cumințit, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, reținut, rezervat, serios, sobru, stăpînit, temperat. (Om ~.) 10. calm, calmat, domolit, liniștit, moderat, ponderat, temperat. (Atitudine ~.) 11. coborît, domol, încet, lin, molcom, scăzut, scoborît, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glasul ~.) 12. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, pașnic, tihnit. (A avut o tinerețe ~.) 13. calm, domol, liniștit, molcom, netulburat, pașnic, tihnit, (înv.) păciuit, destins, dulce. (O atmosferă ~.) 14. difuz, palid, slab, stins. (O lumină ~.)

potolit s. v. ALINARE. CALMARE. DOMOLIRE. LINIȘTIRE. POTOLIRE. TEMPERARE. UȘURARE.

POTOLI vb. v. compensa, despăgubi, răsplăti.

POTOLI vb. 1. a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stâmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 2. v. alina. 3. v. domoli. 4. v. calma. 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) stăpâni, a (se) tempera. (Te rog să te ~!) 6. v. cuminți. 7. v. liniști. 8. v. tempera. 9. v. atenua. 10. v. înceta. 11. a amuți, a dispărea, a înceta, a se liniști, a muți, a se stinge. (Toate zgomotele s-au ~ în stradă.)

potoli vb. v. COMPENSA. DESPĂGUBI. RĂSPLĂTI.

POTOLI vb. 1. a (se) astîmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stîmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 2. a (se) alina, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) liniști, a (se) tempera, a (se) ușura, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. și reg.) a (se) mîngîia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) răcori. (I-a ~ durerea.) 3. a (se) domoli, a (se) încetini, a (se) liniști, a (se) tempera. (Și-a ~ pașii.) 4. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) îmbuna, a (se) împăca, a (se) liniști, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a reușit să-l ~.) 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) stăpîni, a (se) tempera. (Te rog să te ~!) 6. a (se) astîmpăra, a (se) cuminți, a (se) domoli, a (se) liniști, (înv. și reg. ) a (se) stăvi, (fig.) a (se) înțelepți. (Un plod care nu se mai ~.) 7. a se calma, a se domoli, a se liniști, (fig. ) a se destinde. (Atmosfera din casă s-a mai ~.) 8. a domoli, a stăpîni, a stăvili, a tempera, (fig.) a înfrîna, a zăgăzui. (I-a mai ~ avîntul.) 9. a (se) atenua, a (se) calma, a descrește, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) micșora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, a (se) tempera, (rar) a (se) pacifica, (fig.) a (se) îmblînzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia. (Viteza vîntului s-a mai ~.) 10. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se sfîrși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe. (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia s-a ~.) 11. a amuți, a dispărea, a înceta, a se liniști, a muți, a se stinge. (Toate zgomotele s-au ~ în stradă.)

A se potoli ≠ a se alarma

A (se) potoli ≠ a (se) agita, a (se) întărâta, a (se) intensifica, a (se) stârni

potoli (potolesc, potolit), vb. – 1. A calma, a tempera, a liniști. – 2. A stinge, a reduce. – 3. A stăvili, a domoli, a încetini. – 4. (Refl.) A se stăpîni, a se reține. Sl. potuliti „a pune de acord, a împăca” din toliti „a se potoli” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 426). – Der. potoleală, s. f. (liniștire, calm); potolitor, adj. (liniștitor, calmant); nepotolit, adj. (neliniștit).

potolit, -ă, potoliți, -te, adj. – 1. Stins. 2. Liniștit. – Din potoli.

potoli, potolesc, vb. refl., tranz. – 1. A (se) stinge: „Potoli, tată, pe mama / C-amu-i arde țâțuca” (Papahagi, 1925: 258). 2. A (se) liniști. 3. A (se) cuminți. – Din bg. potulja, scr. potuliti (Șăineanu, Scriban; DEX); din sl. potuliti „a pune de acord, a împăca”, din toliti „a se potoli” (Miklosich, Cihac, cf. DER).

potoli, potolesc v. t., v. i. a mânca.