pot sn [At: C. PETRESCU, Î. I, 289 / Pl: ~uri / E: fr pot] Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți.

POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mize, într-o tură a unui joc de noroc (în special la cărți). Poftim! plus potul, și mie treizeci, rigi cu valeți, servit! C. PETRESCU, S. 107.

POT² s. n. sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți. (< fr. pot)

POT¹ s. n. vas de pământ, porțelan sau metal de uz casnic; oală. (< fr. pot)

POT ~uri n. Sumă obținută la jocul de cărți din mizele adunate în cadrul unui tur. /<fr. pot

pot și (vest) pocĭ, putut, a puteá v. tr. (lat. pop. *póteo, *pŏtére îld. possum, posse, perf. pótui; it. posso, potère, vfr. poeir, nfr. pouvoir, sp. pg. poder. – Pot și pocĭ, poțĭ, poate, putem, putețĭ, pot; putem; putuĭ; putusem; să poată; putînd). Am posibilitate, îs în stare, am forța de, am mijlocu de: munca poate multe, te poțĭ duce, poțĭ să te ducĭ. Am influență, am trecere: a putea (subînț. face) mult pe lîngă cineva, a nu putea nimic. Am voĭe, mĭ-e permis: eŭ pot intra, dar tu nu. E în zadar, nimănuĭ nu-ĭ pasă: poțĭ striga cît vreĭ, poate să (= lasă să) protesteze mult și bine: e în zadar! Nu mă pot, 1. nu maĭ sînt în stare; 2. nu maĭ am nicĭ o putere, îs topit, cad, mor: nu maĭ pot de doru patriiĭ, de osteneală, de frig, de frică; 3. nu-mĭ pasă, îmĭ bat joc (iron.): Of! Nu maĭ pot de amenințările luĭ! A nu maĭ putea de bucurie, a fi foarte vesel. A se putea v. refl. 1. A fi posibil: se poate să vie, se poate întîmpla să vie. (V. poate), 2. a fi permis: Se poate? Se poate să intru? Asta nu se poate. Exclamativ: Se poate una ca asta? e posibil acest lucru?! Prov. Cine poate, oase roade, cine are ocaziune orĭ posibilitate, profită de ĭa.

PUTEA, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse).

potea³ v vz putea

poț sn vz puț² corectat(ă)

putea vt [At: COD. VOR. 88/8 / V: (reg) potea / Pzi: pot, (îvp) poci, (pop) 2 poci, (reg) 3 poa, (înv) 4 putum / E: ml *potere] 1 vt(a) (Cu valoare de semiauxiliar de mod) A avea forța fizică, morală, intelectuală de a înfăptui ceva. 2 vt (Pfm; îe) Cât (sau ce) îi poate capul (sau pielea, mâna etc.) sau ce poate osul (cuiva) Cât sau ce este în stare să facă cineva. 3 vt (Pfm; îae) Câtă rezistență are cineva când face ceva. 4 vt (Pfm; îe) A nu (mai) ~ de... A fi cuprins de un sentiment, de o senzație extrem de puternică sau insuportabilă. 5 vt (Pfm; îe) De nu mai pot (sau nu mai poți, nu mai poate etc.) ori nu mai pot (sau nu mai poți, poate etc.) de... (Sunt sau ești, este etc.) foarte mult, intens etc., extrem de... 6 vt (Pfm; îe) A nu mai ~ după... A-i plăcea foarte mult. 7 vt (Pfm; îae) A ține foarte mult la cineva. 8 vt (Pfm; îae) A regreta foarte mult ceva care nu mai este. 9 vt (Pfm; îe) A nu (mai) ~ fără... A avea absolută nevoie de... 10 vt (Pfm; îlav) Cât (sau ce) poate (sau pot, ~em) Din răsputeri. 11 vt (Pfm; îlav) Cum poate (sau ~tu, ~em etc.) În limita posibilităților cuiva. 12 vt (Fam; îe) A nu mai ~ (de...)! A nu se sinchisi de cineva, ceva. 13 vt (Înv; îe) Cum mai poți? Ce mai faci? 14 vt (Rar) A avea influență asupra cuiva. 15 vt (Îvr) A învinge. 16 vt(a) A avea posibilitatea, mijloacele, ocazia de a înfăptui ceva. 17 vt A exista posibilitatea sau probabilitatea de a se întâmpla ceva. 18 vrim (Îlav) Cât se poate (de... sau mai...) ori (cum) nu se poate mai... sau (pop) de nu se mai poate În cel mai înalt grad. 19 vrim (Îal) Din cale-afară. 20 vrim (Îe) Se prea poate Este foarte posibil. 21 vr (Reg; îe) A i se ~ A se supăra. 22 vt (Înv; îlav) Poate fi (că... sau de...) Probabil că... 23 vt (Pop; îlav) Peste poate Cu neputință. 24 vt (Pop; îal) Foarte mult. 25 vt (Pop; îlav) Fără doar și poate Cu siguranță. 26 vt A avea dreptul de a face ceva. 27 vt (Spc) A avea permisiunea conform legii de a face ceva. 28 vt A avea motive întemeiate. 29 vt A fi indicat să... 30 vt (Pex) A se cuveni să...

puț² sn [At: CORESI, EV. 151 / V: (îvr) poț / Pl: ~uri / E: ml puteus] 1 Fântână. 2 (Îs) ~ colector Cavitate în care se adună apele captate prin drumuri, drintr-un strat de apă freatică. 3 (Rar; îs) ~ artezian Fântână arteziană. 4 (Îs) ~ absorbant Groapă făcută până la un strat de pământ permeabil, prin care se introduc în sol, în cantități mici, apele uzate din canale, după o curățire prealabilă de corpurile în suspensie pe care le conțin. 5 (Îe) A căra apă la ~ A întreprinde acțiuni zadarnice. 6 (Pfm; îe) A cădea (sau a sări) din lac în ~ A da de un rău mai mare, fugind de alt rău. 7-8 (Rar; îe; îlav) (A se simți) ca câinele în ~ (A se simți) prost. 9 (Rar; îe) A cădea ca pisica în ~ A ajunge într-un loc sau într-o situație care nu ți se potrivește sau în care nu te-ai fi așteptat să ajungi. 10 (Reg; îs) ~ părăsit Persoană care consumă băuturi alcoolice fără să se îmbete. 11 (Reg) Joc de copii care constă din construirea, din coceni de porumb suprapuși, a unui puț² (1). 12 Gaură cilindrică forată în scoarța pământului pentru exploatarea unui zăcământ de petrol. 13 (Pex) Sondă. 14 Spărtură în mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală, făcută pentru extracție, aeraj sau pătrunderea personalului în mină. 15 (Pan) Locaș al unei nave în care se depozitează lanțurile ancorelor. 16 (Mun; Dob) Groapă în pământ pentru păstrarea cerealelor. 17 (Reg) Zgomot care se face la golirea lichidului din ulcior. 18 (Ast; reg; art) Pegas.

puț¹ i [At: CV 1950, nr. 11-12, 40 / E: ger putz] (Buc) Strigăt cu care se asmut câinii asupra cuiva.

FURCĂ (pl. -ci) sf. 1 🚜 Unealtă alcătuită dintr’o prăjină de lemn tare terminată prin doi sau trei craci ascuțiți și încovoiați, numiți „coarne”; cu ajutorul ei se strînge fînul, se întorc sau se cară snopii, etc. (🖼 2237) ¶ 2 pr. anal. Nume dat la diferite lucruri ce prezintă doi craci ca și furca; furca puțului, stîlpul, între cracii de sus ai căruia oscilează cumpăna puțului (👉 PUȚ): lîngă un puț părăsit, cu ghizdurile desfăcute și cu furca strîmbă LUNG.; furca scrînciobului, stîlpul orizontal de care e fixat scrînciobul; furca carului, numită și „pisc” sau „gruiu”, partea carului, fixată de osie, care leagă inima de proțap; 🫀 furca pieptului, extremitatea inferioară a sternului: fratele îi trase un pumn strașnic în furca pieptului CAR. ¶ 3 💒 Fie-care din stîlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești ¶ 4 Par cu două crăcane în partea de sus ce se împlîntă în pămînt la construirea unui pătul sau pentru alte scopuri ¶ 5 🐑 O crestătură ce se face la urechile oilor, numită și „furculiță” ¶ 6 pl. Spînzurătoare: într’acel loc ce au furat dobitocul acolo să-l spînzure în furci PRV. -MB. ¶ 7 🏛 Furcile caudine 👉 CAUDIN ¶ 8 Băț, la capătul căruia se leagă caierul (de cînepă, de in, de lînă) spre a fi tors (🖼 2238-2244); a da de ~, a da de făcut, de împlinit lucruri grele, istovitoare; a (mai) avea de ~, a avea încă unele lucruri grele de făcut, unele greutăți de învins; a bate ~, a bate sdravăn; a ținea ~, a ținea morțiș ¶ 9 Șezătoare, unde se toarce cu furca: cîntau cu toatele cînd erau la ~ ISP.; familiar: vorbe de ~, vorbe de clacă [lat. furca].

NON POSSUMUS (lat.) = Nu putem. Cînd e vorba de un refuz hotărât.

SI JEUNESSE SAVAIT, SI VIEILLESSE POUVAIT (fr.) = Dacă tinerii ar ști și bătrînii ar putea.

VOULOIR, C’EST POUVOIR (fr.) = A voi e a putea. Arată puterea voinții.

PUTEA, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte, din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ♦ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (= posse).

PUTEA, pot, vb. II. Tranz. (Urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea puterea (fizică sau morală) de a face ceva, a fi capabil, a se simți în stare să înfăptuiască un lucru. Pesemne inima le spunea că spinul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc; Dacă numai asupră-mi tu poți s-aduci vrun bine, Eu rîd d-a mea durere și o disprețuiesc. ALEXANDRESCU, P. 79. De-aici pînă-n satul meu, Ard două lumini de seu; Ziua plouă, noaptea ninge Și tot nu le poate stinge. Făr’ inima mea cînd plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. ◊ (Al doilea verb e subînțeles) Ce nu poate un tînăr la douăzeci de ani, cînd s-așterne cu dragoste și cu entuziasm să facă ceva? VLAHUȚĂ, O. AL. II 21. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Și ce pot sfaturile mele, cînd lacrimile d-tale nu folosesc? NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Absol. Străinul parcă se gătea Să plece, și-ar fi vrut Să fugă dac-ar fi putut. COȘBUC, P. I 228. Nu putem, măria-ta, că sîntem morți de foame. ALECSANDRI, T. I 397. Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic! De-ai putea la bătrînețe Cum puteai la tinerețe! id. P. P. 73. Ce e mic ca oul și poate ca boul? (Cîntarul). ♦ (Precedînd un verb reflexiv, se intercalează uneori între pronume și verb) Ilie însă nu se putu răbda să nu-i strige. REBREANU, I. 33. ◊ Expr. Cît îi poate cuiva capul (sau mîna, osul, pielea, cojocul) sau ce-i poate cuiva capul (mîna etc.) = de cît e capabil cineva, ce e în stare să facă cineva. Luați seama: jandarmii! Ne-au ajuns din urmă. Acuma să vedem ce ne poate pielea, DAVIDOGLU, O. 128. Numai Chirică băietul știa ce zace în inima lor și cît le poate capul. CREANGĂ, P. 167. A nu mai putea (de...) = a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică. Împăratul, carele știa că umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie cînd îi văzu măcelăriți. ISPIRESCU, L. 256. Cînd mama nu mai putea de obosită și se lăsa cîte oleacă ziua să se odihnească, noi băieții tocmai atunci ridicam casa în slavă. CREANGĂ, A. 37. Ia-mă, bădiță, călare, Că nu mai pot de picioare. ALECSANDRI, P. P. 17. A nu (mai) putea fără... = a avea absolută nevoie de..., a nu se putea lipsi de... Era mai mult decît duhovnicul, că fără de dînsul nu puteau mănăstirile. CREANGĂ, P. 112. A nu mai putea după... = a ține foarte mult la, a se da în vînt după... Nu mai poți după povești și basme, copiii se joacă și tu pîndești vorba cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264. (Familiar) A nu mai putea = a nu-i păsa, a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva). 2. A avea posibilitatea, mijloacele necesare pentru a realiza un lucru, a fi în situația de a înfăptui ceva, a-i fi cuiva cu putință să realizeze ceva. Știu bine că n-am să pot scăpa ușor de d-ta. CREANGĂ, P. 203. Dar mă rog... pe duduca Luluța nu știți unde-aș putea-o găsi? ALECSANDRI, T. I 223. ◊ Absol. De-am avut, de n-am avut, Am trăit cum am putut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil să i se întîmple cuiva ceva. Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204. Ca să fiu drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele... ODOBESCU, S. III 11. Pînă, maică, ți-oi veni, Grîul tot o putrezi; Pînă ți-oi veni la poartă, Poți, măicuță, să fii moartă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. ◊ Expr. Ce (sau cînd, unde) poate să fie? = ce (sau cînd, unde) să fie asta? Și cum s-a sculat, a și început a căuta cu de-amăruntul prin așternut, să vadă ce poate să fie? CREANGĂ, P. 264. ◊ Refl. impers. Cum se poate, le zise el, să stea omul trei zile la poarta mea și să nu meargă nimeni să-l cerceteze? ISPIRESCU, L. 44. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. Cu burete nu se poate bate cui în perete. (Cu pron. refl. postpus, mai ales în întrebări retorice) Da bine, cucoană. poate-se ca broaștele să mănînce mălaiul? ISPIRESCU, L. 180. O cheamă Adalgița... Poate-se mai frumos nume? NEGRUZZI, S. I. 76. (Expr.) Se prea poate = e foarte posibil. De nu se mai poate (sau cît se poate, cum nu se poate mai mult) = din cale-afară, foarte, la culme, la maximum. Un băiet ochios, sprîncenat și frumușel, de nu se mai poate! CREANGĂ, P. 75. Era în Iași un tînăr boierinaș, frumos și bun la inimă, dar desfrînat cît se poate, pentru că-i erau dragi cărțile, vinul și femeile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu valoare adverbială) E posibil, probabil; e cu putință. Ia, poate să am vreo treisprezece ani. CREANGĂ, P. 148. ◊ (Urmat de o subordonată subiectivă introdusă prin conj. «că») Iar dac-a fi adevărat, ce zice lumea: că pentru feți-frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-or fi trăind și astăzi. EMINESCU, N. 30. Poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. NEGRUZZI, S. I 139. N-ai văzut pe dragul meu? – Poate că l-oi fi văzut, Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ Loc. adv. Peste poate = peste putință, cu neputință. Fără doar și poate = sigur, precis, indiscutabil. 4. A avea voia, permisiunea, dreptul de a face ceva. Copilită cu părinți, Nu sili să te măriți, Măritatu-i lucru mare, Nime nu-l poate stricare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. ◊ (Exprimă o nuanță concesivă-condițională) N-aibi grijă, stăpîne, poți să te duci și pe la nuntă că am făcut ce știu eu și nime n-are să te cunoască. CREANGĂ, P. 171. Om ca badea nu se vede... Așa mîndru și frumos; Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19. ◊ Expr. Poți să nu mă (mai) întrebi = e mai bine să nu mă (mai) întrebi. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi. EMINESCU, O. I 141. ◊ Refl. impers. A fi permis, îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive să facă, să spună, să creadă ceva. Cine să fiu mătușă? Ia. o fată săracă, fără mamă și fără tată, pot zice. CREANGĂ, P. 288. Eu mă duc, mîndră, ca mîne, Inima la tin’ rămîne... De-i vedea că înverzește, Poți să tragi a mea nădejde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. 6. A se cădea, a fi potrivit, convenabil. Nu mă pot duce în sat ori la tîrg în zdrențele pe care le port. SADOVEANU, P. M. 44. 7. (Mold., în expr.) De-a putere-a fi = cum s-ar zice, se poate spune; într-adevăr, de fapt, cum se cade, în toată puterea cuvîntului; doar. Cum de el, om bătrîn și moșneag de-a putere-a fi, și să-l cuprindă așa focul cînd aude o turluitură de fluier! SBIERA, P. 9. Birze Ivane, du-te; nu ți-i oprită calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastră. CREANGĂ, P. 312. Toți sătenii, d-a putere-a fi, o cunoșteau. CONTEMPORANUL, V_I 97.- Prez. ind. și: (popular) pers. 1 sg. poci (DUMITRIU, B. F. 29, TEODORESCU, P. P. 312, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29), pers. 2 sg. (rar) poci (PAS, L. I 140).

PUȚ, puțuri, s. n. 1. Fîntînă. Carul se opri lîngă puț și argatul dejugă boii să-i adape. SANDU-ALDEA, U. P. 98. Un puț cu furcă, adică o groapă adîncă de unde se scoate apă cu burduful. ODOBESCU, S. III 16. O cumpănă se-nalță aproape de un puț. ALECSANDRI, P. A. 128. ◊ Expr. A căra apă la puț v. apă. A cădea (sau a sări, a da) din lac în puț... v. lac. Dracul nu face biserici, nici puțuri (pe) la răspîntii = de la omul rău, numai la rău să te aștepți. Puț absorbant = groapă săpată în locuri lipsite de canalizare, pentru a permite scurgerea apelor pînă la un strat permeabil care să le absoarbă. Puț artezian v. artezian. Puț orb v. orb. 2. Săpătură, de obicei verticală, într-o mină, care leagă zăcămîntul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la accesul personalului. După ce, în primele timpuri, au scos numai cărbunii de la suprafață... oamenii au născocit puțurile. BOGZA, V. J. 54. ♦ (De obicei determinat prin «de petrol») Gaură săpată în pămînt pentru extragerea petrolului.

A SE PUTEA pers. 3 se poate tranz. 1) A exista posibilitatea; a fi posibil. ◊ Se prea poate e posibil. Peste poate imposibil. De nu se mai poate peste măsură; la culme. 2) A exista permisiunea; a fi îngăduit. Se poate să intru? /<lat. potere

A PUTEA pot tranz. (urmat, de obicei, de un verb la conjuntiv sau la infinitiv) 1) A se simți în stare; a fi capabil sau apt. ◊ A nu mai ~ de... a) a fi cuprins de un sentiment sau de o senzație puternică; b) a nu-i păsa de... A nu (mai) ~ fără (cineva sau ceva) a avea neapărat nevoie de (cineva sau de ceva). 2) A fi în drept; a avea tot temeiul. Pot confirma. Tribunalul poate executa sentința. 3) v. A SE PUTEA. ◊ Poate că e cu putință; e posibil. Fără doar și poate fără nici o discuție; în mod sigur. /<lat. potere

PUȚ ~uri n. 1) Groapă adâncă (cu pereții pietruiți sau betonați), săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă, pentru alimentarea cu apă potabilă; fântână. 2) Săpătură într-o mină care servește drept cale de transport pentru mineri și materiale și ca mijloc de aerisire. 3) Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. /<lat. puteus

puteà v. 1. a avea puterea de a lucra sau de a face ceva, a fi în stare: putem merge; 2. a avea influență: el poate mult pe lângă dânsul; 3. (absolut și negativ) a nu mai putea suporta: nu mai pot de căldură; 4. (ironic) a nu se teme: nu mai pot de tine; 5. a fi cu putință: se poate. [Lat. *POTERE (din POTUI)].

puț n. 1. groapă săpată în pământ spre a scoate apă; 2. orice groapă: puțuri de păcură. [Lat. PUTEUS].

pocĭ, eŭ pocĭ, V. pot.

puț n., pl. urĭ (lat. pŭtĕus, it. pozzo, pv. potz, fr. puits, sp. pozo, pg. poco). Vest. Fîntînă, groapă săpată drept în jos în pămînt ca să scoțĭ apă; groapă foarte adîncă de scos păcură saŭ de cercetat pămîntu. A cădea din lac în puț, a cădea dintr’o nenorocire într’alta maĭ mare.

pot (sumă de bani) s. n., pl. poturi

pot (sumă de bani) s. n., pl. poturi

pot s. n., pl. poturi

pot (v. putea)

pot, poți 2, poată 3 conj., putând ger.

+doar și poate (fără ~) loc. adv.

putea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, 3 sg. poate; conj. prez. 1 sg. să pot, 3 să poată; ger. putând; part. putut (nefolosit la imper.)

puț s. n., pl. puțuri

putea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putui, 1 pl. puturăm; conj. prez. 3 să poată; ger. putând; part. putut

puț s. n., pl. puțuri

putea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putui, 1 pl. puturăm; conj. prez. 3 sg. și pl. poată; ger. putând; part. putut

puț s. n., pl. puțuri

putea (ind. prez. 1 sg. pot)

pot (poturi), s. n. – Sumă, miză care se pontează la un joc de cărți. Fr. pot „vas, oală”.

putea (pot, putut), vb. – 1. A fi în stare. – 2. (Refl.) A fi posibil. – 3. (Cu negația nu mai). A muri de, a arde în, a crăpa; ironic, a nu-i păsa de nimic. – Mr. pot, putut, puteare, megl., istr. pot. Lat. *pŏtēre, forma vulgară analogică a lui posse (Diez, Gramm., I, 331; Pușcariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl. potare, it. potere, prov., cat., sp., port. poder, v. fr. pooir (› fr. pouvoir). Pentru conjug., cf. Lombard, Cah. S. Pușcariu, II, 147-50. Der. poate, adv. (probabil, eventual), în loc de se poate, cf. calabr. pozza; putere, s. f. (tărie; forță, vigoare; stăpînire, conducere; înv., armată, forță militară; înv., mulțime; înv., minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din cele trei autorități ale statului; putere executivă, guvern; stat suveran; mijloc, inimă; partea centrală a trunchiului) ale cărui ultime sensuri se explică prin localizarea ideei de putere în inimă și prin echivalență cu ea, cf. sp. corazón „parte centrală”; de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai); puteri (var. împuteri), vb. (înv., a întări, a fortifica); putință, s. f. (posibilitate, facultate; mijloc), din lat. pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -ință, ca stăruință, adeverință etc.; putirință (var. puterință), s. f. (putere, posibilitate), formație glumeață și familiară, rezultată din contaminarea lui putere cu putință; neputință, s. f. (impotență, incapacitate; imposibilitate); putincios, adj. (înv., puternic; înv., demn de, vrednic de; posibil); neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil); puternic, adj. (tare, robust, potent; prepotent); neputernic, adj. (înv., debil, incapabil); preaputernic, adj. (atotputernic); atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru Dumnezeu; puternici, vb. (înv., a-și exercita puterea); puternicie, s. f. (forță, tărie); atotputernicie, s. f. (omnipotență); puternice, s. f. pl. (duhuri rele); împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica); împuternicire, s. f. (mandat; procură); împuternicit, s. m. (delegat; plenipotențiar); răsputea, vb. (a face ceva cu toată puterea); răsputere, s. f. (toată forța). – Din rom. provin bg. puteren (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. putere, puternica (Miklosich, Bulg., 131; Miklosich, Fremdw., 121), rut. puter(j)a, rus. puternyi, adj., puteruvaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409).

puț (puțuri), s. n. – Fîntînă. – Mr. puț, istr. put. Lat. pŭteus (Pușcariu 1415; Candrea-Dens., 1490; REW 6877), cf. it. pozzo (sard. puzzu), prov. pous, fr. puits, cat. pou, sp. pozo, port. poço, alb. pus (Philippide, II, 652). – Der. puțar, s. m. (fîntînar; muncitor la o sondă de țiței), pe care REW 6873 îl derivă direct din lat. putearius.

AUFRICHTIG ZU SEIN KANN ICH VERSPRECHEN, UNPARTEISCH ZU SEIN ABER NICHT (germ.) pot făgădui că voi fi sincer, nu însă și imparțial. – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.

DE NIHILO FERI NIL POSSE (lat.) din nimic nu se poate face nimic – Lucrețiu, „De rerum natura”, 2, 287.

DE OMNI RE SCIBILI ET DE QUIBUSDAM ALIIS (lat.) despre tot ceea ce se poate ști și despre alte câteva – De omni re scibili era deviza ambițioasă a eruditului italian Pico della Mirandola. Cineva, probabil Voltaire, a adăugat cu maliție ironicul et de quibusdam aliis.

DER MOHR HAT SEINE ARBEIT GETAN; DER MOHR KANN GEHEN (germ.) maurul și-a îndeplinit misiunea; maurul poate să plece – Schiller, „Fiesco”, act. III, scena 4. Astăzi, formulă glumeață, de retragere, atunci când simți că nu mai este nevoie de prezența sau de serviciile tale.

ET SEMEL EMISSUM VOLAT IRREVOCABILE VERBUM (lat.) un cuvânt o dată spus zboară fără să-l mai poți aduce înapoi – Horațiu, „Epistulae”, 1, 6, 31.

FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.

MAN WIRD NIE BETROGEN, MAN BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.

NIL ACTUM CREDENS, CUM QUID SUPERESSET AGENDUM (lat.) nimic (nu poate fi) considerat încheiat, câtă vreme mai rămâne ceva de făcut – Lucan, „Pharsalia”, II, 657.

NON OMNIA POSSUMUS OMNES (lat.) nu toți putem toate – Vergiliu, „Bucolica”, VIII, 63. Omul nu este universal.

POL POT (pe numele adevărat Saloth Sar) (1925-1998), om politic cambodgian. Secretar general al Partidului Comunist Khmer (din 1962), a fost liderul mișcării khmerilor roșii. Prim-min. al Kapuchiei Democrate (1976-1979); a instaurat un regim totalitar și a condus operațiunile militare în timpul războiului civil (1970-1975), fiind principalul responsabil pentru atrocitățile comise împotriva cambodgienilor (peste 2 mil. de victime). După invadarea țării de către vietnamezi (ian. 1979), a continuat să dirijeze forțele armate al khmerilor roșii, retrăgându-se spre granița cambodgiană-thailandeză și ducând un război de gherilă împotriva autorităților (până în 1985).

PUDOR DOCERI NON POTEST, NASCI POTEST (lat.) pudoarea nu se poate învăța, ea este înnăscută – Publilius Syrus, „Sententiae”, 580.

S ODNOI STORONÎ, NELZEA NE SOZNATSEA, S DRUGOI STORONÎ NELZEA NE PRIZNATSEA (C OДHOЙ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE COЗHATЬCЯ, C ДPYГOИ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE ПPИЗHATЬCЯ) (rus.) pe de o parte, nu pot să nu recunosc, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc – Saltîkov-Șcedrin, „Pohoroni”. Caracterizarea atitudinii duplicitare și a lipsei de principii în viața publică.

VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.

WHEN A TRUE GENIUS APPEARS IN THE WORLD, YOU MAY KNOW HIM BY THIS SIGN THAT THE DUNCES ARE IN ALL CONFEDERACY AGAINST HIM (engl.) când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui – J. Swift, „Thoughts on various subjects”.

*POT- 1. Potea, mold., 1630 (BCI IY 165). 2. Potan, Pavăl, 1624 (Sur XVI). 3. Cf. Potoica, Nicola, neg. 1732 (AO XX 111).

pot s. invar. (tox.) hașiș.

a avea poci expr. (glum.) a putea, a fi în stare

a cădea din lac în puț expr. a avea parte de o neplăcere încercând să evite o alta mai mică.

a nu mai putea (de cineva sau ceva) expr. a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva).

a ști ce-i poate pielea (cuiva) expr. a cunoaște foarte bine profilul moral al cuiva.

din lac în puț expr. dintr-o situație critică într-alta și mai critică; din rău în mai rău.

zbura pe aici, dar nu l-am putut prinde expr. (iron.) folosită ca replică la întrebarea cuiva care caută ceva sau pe cineva.

POATE adv. 1. posibil, probabil. (~ să vin.) 2. pesemne, probabil, (pop.) pasămite, (reg.) samite. (~ nu știe ce să facă.) 3. cumva, eventual, (înv.) cândai. (Aveți ~ o țigară?) 4. doar. (Așteaptă ~ o face vreo greșeală.) 5. (interogativ) oare?, (astăzi rar) au?, (înv. și pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ți-am dat ce-ai vrut?)

PUTEA vb. 1. a se cădea, a se cuveni. (Se ~ să stăm cu brațele în sân?) 2. a merge. (Așa nu se mai ~!)

PUȚ s. 1. v. fântână. 2. v. sondă. 3. (reg.) șaht. (~ de mină.)

PUȚUL s. art. v. pegas.

POATE adv. 1. posibil, probabil. (~ să vin.) 2. pesemne, probabil, (pop.) pasămite, (reg.) samite. (~ nu știe ce să facă.) 3. cumva, eventual, (înv.) cîndai. (Aveți ~ o țigară?) 4. doar. (Așteaptă ~ o face vreo greșeală.) 5. oare?, (astăzi rar) au?, (înv. și pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ți-am dat ce-ai vrut?)

PUTEA vb. 1. a se cădea, a se cuveni. (Se ~ să stăm cu brațele în sîn?) 2. a merge. (Așa nu se mai ~!)

PUȚ s. 1. apă, fîntînă, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 2. sondă. (~ de petrol.) 3. (reg.) șaht. (~ de mină.)

puțul s. art. v. PEGAS.

Felix qui potuit rerum cognoscere causas (lat. „Fericit e acela care a putut cunoaște cauzele lucrurilor”) – Nicicînd ca în zilele noastre acest vers al lui Vergiliu din poemul Georgicele (II, 489) nu și-a găsit mai frecvente ocazii de a fi aplicat. Poetul cîntă mințile pătrunzătoare care, prin cunoașterea sau descoperirea tainelor naturii, „calcă în picioare teama” – cum spune în continuare Vergiliu -, disprețuiesc soarta și sfidează chiar moartea și toate fenomenele care înspăimintă pe cei neștiutori și stăpîniți de superstiții. Numai că la vremea cînd a fost scris acest poem (30 î.e.n.) și chiar secole întregi după aceea, se spunea Felix qui potuit… cu un fel de invidie și ca o aspirație, pe cînd în zilele noastre cuvintele acestea pot fi citate ca un omagiu adus prometeilor contemporani, care smulg naturii, unul după altul, mari și nenumărate secrete. LIT.

Non omnia possumus omnes (lat. „Nu toți putem de toate”). Vergiliu (Egloga a VIII-a, vers 63, mai precis: sfîrșitul acestui vers). Sensul este că nu putem ști toate și încă la fel de bine. De pildă: Michelangelo nu era nici pe departe atît de mare ca pictor, arhitect și poet, pe cît era ca sculptor, fiindcă non omnia possumus omnes. Scriitorul englez Walter Scott a folosit într-un roman al său expresia cu scopul obținerii unui efect comic: „Non omnia possumus omnes, cum a zis într-o zi avocatul Crossmyroof, cînd a fost chemat în două locuri o dată”. LIT.

Non possumus (lat. „Nu putem”) – formulă care echivalează cu un imposibil categoric, solemn și fără apel. E răspunsul dat de Petru și Ioan unor înalți preoți care au încercat să oprească răspîndirea evangheliei, – răspuns consemnat în „Faptele apostolilor” (IV, 20) de unde acest non possumus a și fost luat (bineînțeles după traducerea latină a scripturii). Mai tîrziu a devenit o formulă de refuz a papilor. Iar în vremea noastră, îmbrăcînd semnificația laică, același non possumus înseamnă o interdicție de neclintit, o împotrivire peste care într-adevăr nu se mai poate trece, deoarece pune un caz de conștiință ce nu admite nici un fel de tranzacții. BIB.

Si jeunesse savait, si vieillesse pouvait! (fr. „Dacă tinerețea ar ști, dacă bătrînețea ar putea!”) – proverb inspirat din dialogul Despre bătrînețe (De senectute) al lui Cicero. El imaginează o convorbire a cenzorului Cato, în vîrstă de 88 ani, cu Scipio Africanul și cu prietenul său Lelius. Rînd pe rînd, Cato respinge criticile ce se aduc bătrînilor, susținînd că experiența, înțelepciunea și seninătatea lor sînt cel puțin egale cu vigoarea și elanul tinereții. Ceea ce afirmă și zicalele noastre: „Dă-mi Doamne, puterea tînărului și mintea bătrînului!” – „Cel tînăr cu puterea și cel bătrîn cu povața” (I. Zanne, Proverbele Românilor, pag. 554). LIT.

Ultra posse nemo obligatur (lat. „Nimeni nu-i obligat la mai mult decît poate”) – principiu al lui Celsus Iuventius (cel tînăr), renumit jurisconsult de pe vremea împăratului Traian. La latini a rămas maximă de drept. Francezii l-au adoptat ca proverb: à l’impossible nul n’est tenu. ȘT.

We know what we are, but know not what we may be (engl. „Noi știm ce sîntem, dar nu știm ce putem fi”) – Shakespeare, Hamlet (act. IV, sc. 5) – frază cu aluzii subtile, pe care Ofelia o adresează regelui, socotindu-l părtaș la uciderea tatălui ei. Se citează în sensul că omul nu știe niciodată ce-l așteaptă, ce poate ajunge. LIT.

puț! interj. (reg.) strigăt cu care se asmut câinii asupra cuiva.