POSTELNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ.

POSTELNICIE s. f. 1. Demnitatea sau funcția de postelnic; perioadă de timp în care cineva exercita această funcție. 2. Instituție condusă de un postelnic (1); (în timpul Regulamentului Organic) Ministerul Afacerilor Externe; clădirea în care se afla această instituție. – Postelnic + suf. -ie.

postealnic sm vz postelnic

postelnec sm vz postelnic

postelnic sm [At: CORESI, L. 56/19 / V: (înv) ~nec, ~tealnic / Pl: ~ici / E: slv постѣльникъ] (Înv) 1 Titlu dat, în orânduirea feudală din țările române, boierului de curte însărcinat, inițial, cu paza camerei de dormit a domnitorului, și care, ulterior, a avut diferite funcții la curtea domnească, de a pregăti audiențele la domn, de om de încredere al domnitorului, de maestru de ceremonii, în Moldova și de pârcălab al ținutului Iași etc. Si: (înv) stratornic. 2 Boier care avea rangul de postelnic (1). 3 (Iuz) Ministru de externe. 4 (Îs) Vel ~ sau mare ~ Șef al postelnicilor (1). 5 (Îs) ~ al doliea sau al treilea Postelnic (1) imediat subordonat marelui postelnic (4). 6 (Îae) Ajutor al marelui postelnic (4). 7 Titlu onorific dat unui boier de țară, subordonat marelui postelnic (4), care uneori avea și unele atribuții administrative. 8 Boier care purta titlul de postelnic (7). 9 (Pex) Dregător la diverse curți domnești sau împărătești, cu funcții asemănătoare cu ale postelnicului (1). 10 Sfetnic domnesc, împărătesc.

postelnicie sf [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI, 325 / Pl: ~ii / E: postelnic + -ie] 1 Funcție de postelnic (1). 2 Rang de postelnic (1). 3 Perioadă de timp în care cineva exercita funcția de postelnic (1). 4 Instituție administrativă care se afla sub conducerea postelnicului (1). 5 (Iuz) Minister de Externe. 6 Clădire în care se afla postelnicia (4).

POSTELNIC, postelnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diverse) al postelnicului (1). ♦ (Mai târziu) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat boierilor care aveau unele atribuții administrative; boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ.

POSTELNICIE s. f. 1. Demnitatea sau funcția de postelnic; perioadă de timp în care cineva exercita această funcție. 2. Instituție condusă de un postelnic (1); (mai târziu) Ministerul Afacerilor Externe; clădirea în care se afla această instituție. – Postelnic + suf. -ie.

POSTELNIC, postelnici, s. m. (În organizarea feudală administrativă a țărilor romînești) 1. Unul dintre marii boieri de divan, avînd funcția de mareșal al curții și de îngrijitor al camerei de dormit a domnului, iar în Moldova și pe aceea de pîrcălab al ținutului Iași. Postelnicul de taină al lui Radu-vodă,. dumnealui Ștefan Meșter, îl sfătuise pe domnul său să facă altfel de cum făcuse: SADOVEANU, F. J. 516. Tatăl și toți trei feciorii se-nchinară lui vodă și postelnicul începu a numi pe ceilalți boieri. ODOBESCU, S. A. 92. ♦ (În secolul al XVIII-lea și al XIX-lea) Ministru al afacerilor externe. Domnii aveau fiecare un postelnic pentru relațiunile cu consulii. GHICA, S. X. Trimisul s-a întors bogat răsplătit, aducînd și pentru curtizanul nostru... bilet din partea marelui postelnic. NEGRUZZI, S. I 287. 2. (Și în expr. postelnicul al doilea, postelnicul al treilea etc.) Ajutor al postelnicului (1). 3. Titlu onorific dat în epocile mai noi boierilor fără atribuții speciale. Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat. NEGRUZZI, S. I 73.

POSTELNICIE s. f. (învechit) 1. Demnitatea sau dregătoria de postelnic. 2. Instituție administrativă condusă de un postelnic; ministerul afacerilor externe. Boierii preferau să fie... mai multe visterii, mai multe postelnicii. HASDEU, I. V. 98. La anul 1842 [Grigore] Alexandrescu a fost numit impiegat la postelnicie, la masa jălbilor. GHICA, S. A. 131.

POSTELNIC ~ci m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Boier de divan care avea în grija sa odaia de dormit a domnitorului și audiențele de la curte. 2) (în sec. XVIII) înalt demnitar care se ocupa de afacerile externe ale țării. /<sl. posteliniku

POSTELNICIE f. ist. 1) Funcție de postelnic. 2) Durata de exercitare a acestei funcții. 3) Sediul postelnicului. /postelnic + suf. ~ie

Drăghiciu (Postelnicul Manolache) m. autorul unei Istorii a Moldovei pe timp de cinci sute de ani până în zilele noastre (1857).

postelnic m. 1. od. mareșalul Curții însărcinat cu paza camerei de dormit a Domnului și care introducea la audiențe, unul din cei șase mari boieri de divan; 2. (Marele), ministrul afacerilor străine, sub Fanarioți; 3. rang onorific de boierie. (Slav. POSTELĬNIKŬ (din POSTELĬA, pat)].

postelnicie f. 1. demnitate de postelnic; 2. ministerul de externe: calemgiu la postelnicie FIL.

postélnic m. (vsl. postelĭnikŭ, d. postelĭa, pat, postelĭnŭ, de pat, d. po-staviti, a așeza, stati, a sta, a se opri; rus. postélĭnik. V. postată). La vechiĭ țarĭ, supraveghetoru ĭataculuĭ și garderobeĭ, ĭar în Moldova și Țara Românească, unu din ceĭ șase boĭerĭ marĭ de divan care introducea la audiențe (adică mareșal, șambelan), apoĭ ministru de externe. Un rang de boĭerie onorific. – Fem. -easă, pl. ese. V. camerier.

postelnicíe f. (d. postelnic). Vechĭ. Demnitatea de postelnic. Ministru de externe.

postelnic s. m., pl. postelnici

postelnicie s. f., art. postelnicia, g.-d. postelnicii, art. postelniciei

postelnic s. m., pl. postelnici

postelnicie s. f., art. postelnicia, g.-d. postelnicii, art. postelniciei

postelnic s. m., pl. postelnici

postelnicie s. f., art. postelnicia, g.-d. postelnicii, art. postelniciei

postelnic (postelnici), s. m. – Boier mare în vechea organizare. Era șeful cancelariei de afaceri externe, semna corespondența cu trimișii și agenții din Constantinopol, organiza audiențele, era șeful interpreților și în Mold. era pîrcălab de Iași; căpetenia lipcanilor și a călărașilor, asimilat la gradul de general de Regulamentul Organic. Sl. postelĭnikŭ „cubicular” (Miklosich, Lexicon, 638; Cihac, II, 28), de la postelja „pat”, cf. ngr. ποστέλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 77). – Der. postelniceasă, s. f. (soție de postelnic); postelnicel, s. m. (slujbaș la curte sub comanda postelnicului; din sec. XVIII, desființat); postelnicie, s. f. (funcția de postelnic).

POSTELNIC s. (IST.) (înv.) stratornic. (~ul era dregător de curte.)

POSTELNIC s. (IST.) (înv.) stratornic. (~ul era dregător de curte.)

POSTELNEC s. m. v. postelnic.

POSTELNIC s. m. 1. (Mold., ȚR) Titlu dat, în orinduirea feudală din Țările Române, boierului de curte cu anumite însărcinări pe lîngă domnitor; boier care avea acest titlu; uneori și cu determinări de tipul vel, (cel) mare, al doilea. A: Postelnic mare, dvorbitor înaintea domnului și pârcălab de Iași. URECHE. Alexandru Costin poslealnicul. PSEUDO-COSTIN, 1^r. Au prinsu pre Mihălachie Ralachie ce fusesă postelnic al doile la Mihai-Vodă. NCL II, 2S8. Pusă boieri după obiceiu ... pe Panaite Morona vel postelnic, pe Cuze vel spătar. NECULCE ; cf, PSEUDO-COSTIN, 28^v; GHEORGACHI. B: El încă trimise postelnicul cel mare. ANON. CANTAC. La trecătoarea Dunării carîtă cu un postelnec al doile și cu un buluc-bașa ... Măriia sa vodă trimițîndu. R. GRECEANU. Și au zis să fie postelnec în casă. LET. ȚR, 26^v; cf. R. POPESCU. 2. (Mold.) Sfetnic împărătesc. Și mîzdiră pre Vlast, postelnicul împăratului, de să ruga de pace. AP. 1646, 44^r. Au fost mai ales dentr-alți postealnici. DOSOFTEI, VS. // C: Mearse postealnicul la călugăriță și zise: „Maică, cheamă-te împăratu (l)”. FL. D (1693). Variante: postelnec (R. GRECEANU; LET. ȚR. 26^v). Etimologie: sl. postĕlĭnikŭ. Vezi și postelnicel, postelnicie.

POSTELNICIE s.f. (Mold.) 1. Funcția sau rangul de postelnic; perioadă de timp în care cineva exercită această funcție. M. COSTIN. 2. Instituția aflată sub conducerea postelnicului; clădire în care se află această instituție. După băutul cafealii, să scoală întîi mitropolitul și face plecare către Domn, apoi arhiereii și boierii și ies din spătărie, ori în divan, ori în postelnicie. GHEORGACHI. Etimologie: postelnic + suf. -ie. Vezi și postelnic, postelnicel.