postelnic sm [At: CORESI, L. 56/19 / V: (înv) ~nec, ~tealnic / Pl: ~ici / E: slv постѣльникъ] (Înv) 1 Titlu dat, în orânduirea feudală din țările române, boierului de curte însărcinat, inițial, cu paza camerei de dormit a domnitorului, și care, ulterior, a avut diferite funcții la curtea domnească, de a pregăti audiențele la domn, de om de încredere al domnitorului, de maestru de ceremonii, în Moldova și de pârcălab al ținutului Iași etc. Si: (înv) stratornic. 2 Boier care avea rangul de postelnic (1). 3 (Iuz) Ministru de externe. 4 (Îs) Vel ~ sau mare ~ Șef al postelnicilor (1). 5 (Îs) ~ al doliea sau al treilea Postelnic (1) imediat subordonat marelui postelnic (4). 6 (Îae) Ajutor al marelui postelnic (4). 7 Titlu onorific dat unui boier de țară, subordonat marelui postelnic (4), care uneori avea și unele atribuții administrative. 8 Boier care purta titlul de postelnic (7). 9 (Pex) Dregător la diverse curți domnești sau împărătești, cu funcții asemănătoare cu ale postelnicului (1). 10 Sfetnic domnesc, împărătesc.