16 definiții pentru postelnic postealnic postelnec


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diferite) al postelnicului (1). ♦ (În timpul Regulamentului Organic) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat unui boier de țară (cu atribuții administrative); boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ.

postelnic sm [At: CORESI, L. 56/19 / V: (înv) ~nec, ~tealnic / Pl: ~ici / E: slv постѣльникъ] (Înv) 1 Titlu dat, în orânduirea feudală din țările române, boierului de curte însărcinat, inițial, cu paza camerei de dormit a domnitorului, și care, ulterior, a avut diferite funcții la curtea domnească, de a pregăti audiențele la domn, de om de încredere al domnitorului, de maestru de ceremonii, în Moldova și de pârcălab al ținutului Iași etc. Si: (înv) stratornic. 2 Boier care avea rangul de postelnic (1). 3 (Iuz) Ministru de externe. 4 (Îs) Vel ~ sau mare ~ Șef al postelnicilor (1). 5 (Îs) ~ al doliea sau al treilea Postelnic (1) imediat subordonat marelui postelnic (4). 6 (Îae) Ajutor al marelui postelnic (4). 7 Titlu onorific dat unui boier de țară, subordonat marelui postelnic (4), care uneori avea și unele atribuții administrative. 8 Boier care purta titlul de postelnic (7). 9 (Pex) Dregător la diverse curți domnești sau împărătești, cu funcții asemănătoare cu ale postelnicului (1). 10 Sfetnic domnesc, împărătesc.

POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diverse) al postelnicului (1). ♦ (Mai târziu) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat boierilor care aveau unele atribuții administrative; boier care avea acest titlu. – Din sl. postelĭnikŭ.

POSTÉLNIC, postelnici, s. m. (În organizarea feudală administrativă a țărilor romînești) 1. Unul dintre marii boieri de divan, avînd funcția de mareșal al curții și de îngrijitor al camerei de dormit a domnului, iar în Moldova și pe aceea de pîrcălab al ținutului Iași. Postelnicul de taină al lui Radu-vodă,. dumnealui Ștefan Meșter, îl sfătuise pe domnul său să facă altfel de cum făcuse: SADOVEANU, F. J. 516. Tatăl și toți trei feciorii se-nchinară lui vodă și postelnicul începu a numi pe ceilalți boieri. ODOBESCU, S. A. 92. ♦ (În secolul al XVIII-lea și al XIX-lea) Ministru al afacerilor externe. Domnii aveau fiecare un postelnic pentru relațiunile cu consulii. GHICA, S. X. Trimisul s-a întors bogat răsplătit, aducînd și pentru curtizanul nostru... bilet din partea marelui postelnic. NEGRUZZI, S. I 287. 2. (Și în expr. postelnicul al doilea, postelnicul al treilea etc.) Ajutor al postelnicului (1). 3. Titlu onorific dat în epocile mai noi boierilor fără atribuții speciale. Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de bărbat. NEGRUZZI, S. I 73.

POSTÉLNIC ~ci m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală) Boier de divan care avea în grija sa odaia de dormit a domnitorului și audiențele de la curte. 2) (în sec. XVIII) înalt demnitar care se ocupa de afacerile externe ale țării. /<sl. posteliniku

POSTELNIC s. m. 1. (Mold., ȚR) Titlu dat, în orinduirea feudală din Țările Române, boierului de curte cu anumite însărcinări pe lîngă domnitor; boier care avea acest titlu; uneori și cu determinări de tipul vel, (cel) mare, al doilea. A: Postelnic mare, dvorbitor înaintea domnului și pârcălab de Iași. URECHE. Alexandru Costin poslealnicul. PSEUDO-COSTIN, 1r. Au prinsu pre Mihălachie Ralachie ce fusesă postelnic al doile la Mihai-Vodă. NCL II, 2S8. Pusă boieri după obiceiu ... pe Panaite Morona vel postelnic, pe Cuze vel spătar. NECULCE ; cf, PSEUDO-COSTIN, 28v; GHEORGACHI. B: El încă trimise postelnicul cel mare. ANON. CANTAC. La trecătoarea Dunării carîtă cu un postelnec al doile și cu un buluc-bașa ... Măriia sa vodă trimițîndu. R. GRECEANU. Și au zis să fie postelnec în casă. LET. ȚR, 26v; cf. R. POPESCU. 2. (Mold.) Sfetnic împărătesc. Și mîzdiră pre Vlast, postelnicul împăratului, de să ruga de pace. AP. 1646, 44r. Au fost mai ales dentr-alți postealnici. DOSOFTEI, VS. // C: Mearse postealnicul la călugăriță și zise: „Maică, cheamă-te împăratu (l)”. FL. D (1693). Variante: postelnec (R. GRECEANU; LET. ȚR. 26v). Etimologie: sl. postĕlĭnikŭ. Vezi și postelnicel, postelnicie.

postelnic m. 1. od. mareșalul Curții însărcinat cu paza camerei de dormit a Domnului și care introducea la audiențe, unul din cei șase mari boieri de divan; 2. (Marele), ministrul afacerilor străine, sub Fanarioți; 3. rang onorific de boierie. (Slav. POSTELĬNIKŬ (din POSTELĬA, pat)].

postélnic m. (vsl. postelĭnikŭ, d. postelĭa, pat, postelĭnŭ, de pat, d. po-staviti, a așeza, stati, a sta, a se opri; rus. postélĭnik. V. postată). La vechiĭ țarĭ, supraveghetoru ĭataculuĭ și garderobeĭ, ĭar în Moldova și Țara Românească, unu din ceĭ șase boĭerĭ marĭ de divan care introducea la audiențe (adică mareșal, șambelan), apoĭ ministru de externe. Un rang de boĭerie onorific. – Fem. -easă, pl. ese. V. camerier.

Drăghiciu (Postelnicul Manolache) m. autorul unei Istorii a Moldovei pe timp de cinci sute de ani până în zilele noastre (1857).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

postélnic s. m., pl. postélnici

postélnic s. m., pl. postélnici


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POSTÉLNIC s. (IST.) (înv.) stratornic. (~ul era dregător de curte.)

POSTELNIC s. (IST.) (înv.) stratornic. (~ul era dregător de curte.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

postélnic (postélnici), s. m. – Boier mare în vechea organizare. Era șeful cancelariei de afaceri externe, semna corespondența cu trimișii și agenții din Constantinopol, organiza audiențele, era șeful interpreților și în Mold. era pîrcălab de Iași; căpetenia lipcanilor și a călărașilor, asimilat la gradul de general de Regulamentul Organic. Sl. postelĭnikŭ „cubicular” (Miklosich, Lexicon, 638; Cihac, II, 28), de la postelja „pat”, cf. ngr. ποστέλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 77). – Der. postelniceasă, s. f. (soție de postelnic); postelnicel, s. m. (slujbaș la curte sub comanda postelnicului; din sec. XVIII, desființat); postelnicie, s. f. (funcția de postelnic).

Intrare: postelnic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • postelnic
  • postelnicul
  • postelnicu‑
plural
  • postelnici
  • postelnicii
genitiv-dativ singular
  • postelnic
  • postelnicului
plural
  • postelnici
  • postelnicilor
vocativ singular
plural
postealnic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
postelnec
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)