opțiuni
  • info
3 intrări
9 definiții

Explicative DEX

PONTATOR1, -OARE, pontatori, -oare, s. m. și f. Persoană care înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă sau calitatea și cantitatea produselor efectuate de aceștia într-un anumit interval de timp. – Ponta1 + suf. -tor.

PONTATOR1, -OARE, pontatori, -oare, s. m. și f. Persoană care înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă sau calitatea și cantitatea produselor efectuate de aceștia într-un anumit interval de timp. – Ponta1 + suf. -tor.

pontator3, ~oare a [At: VÂN. PESC. iulie 1960, 5 / Pl: ~i, ~oare / E: ponta3 + -tor] (D. câini de vânătoare) Care pontează3 (1-2).

PONTATOR, -OARE s.m. și f. 1. Cel care înregistrează prezența muncitorilor la lucru sau cantitatea produselor realizate într-un anumit timp. 2. Cel care pontează la jocul de cărți. [< ponta + -tor, după fr. pointeur].

PONTATOR2, -OARE s. m. f. muncitor însărcinat cu pontajul lucrătorilor pe șantier sau cu înregistrarea cantității produselor realizate într-un anumit timp. (după fr. pointeur)

PONTATOR3, -OARE adj. (despre câini) care pontează3. (< ponta3 + -tor)

PONTATOR1 ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Lucrător care efectuează operații de pontare. /a ponta + suf. ~tor

Ortografice DOOM

pontatoare s. f., g.-d. art. pontatoarei; pl. pontatoare

pontatoare s. f., g.-d. art. pontatoarei; pl. pontatoare

pontatoare s. f., g.-d. art. pontatoarei; pl. pontatoare

Intrare: pontatoare (miză)
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pontatoare
  • pontatoarea
plural
  • pontatoare
  • pontatoarele
genitiv-dativ singular
  • pontatoare
  • pontatoarei
plural
  • pontatoare
  • pontatoarelor
vocativ singular
  • pontatoare
  • pontatoareo
plural
  • pontatoarelor
Intrare: pontatoare (prezență)
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pontatoare
  • pontatoarea
plural
  • pontatoare
  • pontatoarele
genitiv-dativ singular
  • pontatoare
  • pontatoarei
plural
  • pontatoare
  • pontatoarelor
vocativ singular
  • pontatoare
  • pontatoareo
plural
  • pontatoarelor
Intrare: pontator (adj.)
pontator2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pontator
  • pontatorul
  • pontatoru‑
  • pontatoare
  • pontatoarea
plural
  • pontatori
  • pontatorii
  • pontatoare
  • pontatoarele
genitiv-dativ singular
  • pontator
  • pontatorului
  • pontatoare
  • pontatoarei
plural
  • pontatori
  • pontatorilor
  • pontatoare
  • pontatoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pontator, pontatoareadjectiv

etimologie:

pontator, pontatorisubstantiv masculin
pontatoare, pontatoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care pontează bani la jocurile de noroc; pont, pontaș. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: pont pontagiu pontaș
    • format_quote Bancherul avea noroc, grămada de bani creștea dinaintea lui, pontatorii erau fierți. VLAHUȚĂ, O. A. III 170. DLRLC
    • format_quote Începu a lua seama pontatorilor săi și îi văzu că umblau cu furat. NEGRUZZI, S. I 86. DLRLC
etimologie:
  • Ponta + -tor. DEX '09 DN

pontator, pontatorisubstantiv masculin
pontatoare, pontatoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care înregistrează prezența muncitorilor la locul de muncă sau calitatea și cantitatea produselor efectuate de aceștia într-un anumit interval de timp. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Moise, îl întrebă brigadierul, tu ești pontator... Cît zici tu că poate întoarce brigada noastră în toată campania? MIHALE, O. 20. DLRLC
etimologie:
  • Ponta + -tor. DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.