2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza.

POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza.

polarizare sf [At: NEGULICI / Pl: ~zări / E: polariza] 1 (Șîs ~ a luminii) Transformare a luminii naturale, prin reflexie, refracție, birefringență etc. 2 Proces fizic prin care unele corpuri sau sisteme dobândesc proprietatea de a avea poli1 (9) electrici sau magnetici. 3 (Pex) Stare a unui sistem care a suferit o polarizare (2) Si: polarizație (3). 4 (Îs) ~ electrică Realizare a asimetriei în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic, atom, moleculă etc., a unui mediu sau a unui corp. 5 (Îs) ~ electrolitică (sau electrochimică) Acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau a unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. 6 (Îs) ~ rotatorie Fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. 7 (Imp) Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție. 8 (Imp; pex) Stare a unui sistem care a suferit o polarizare (7). 9 Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan. 10 (Pex) Stare a unui corp care a suferit o polarizare (9). 11 Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale. 12 (Pex) Mărime vectorială care descrie o polarizare (11). 13 (Lin) Dezvoltare, în direcții opuse, a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 14 (Flz) Formare a unei contradicții în care relația dintre doi termeni prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și, totodată, se presupun reciproc.

POLARIZÁRE, polarizări, s. f. 1. Proces fizic prin care unele corpuri dobîndesc proprietatea de a avea poli; stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. Polarizare electrică. Polarizare magnetică. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare, în două direcții opuse, a sensurilor unui cuvînt, la origine nediferențiate. Printr-un proces de polarizare «tempestas», care la origine însemna «starea timpului», a ajuns să însemne mai tîrziu pe de o parte «timp frumos», iar pe de alta «furtună».

POLARIZÁRE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capătă însușirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizație. ♦ Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. 3. Diferențiere și dezvoltare în direcții deosebite a sensurilor unui cuvânt care avea inițial un singur înțeles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari. [< polariza].

POLARIZÁRE s. f. 1. faptul de a (se) polariza; polarizație. 2. dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, inițial cu un singur înțeles. 3. (fil.) formare a unor termeni opuși, polari. 4. metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixați cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. (< polariza)

POLARIZÁRE ~ări f. 1) v. A POLARIZA și A SE POLARIZA. 2) lingv. Scindare a sensului unui cuvânt în sensuri opuse. /v. a (se) polariza

POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser.

POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturală prin fenomene de reflexie, refracție, birefringență etc. ♦ Intranz. și refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul său. 3. Refl. (Fil.) A da naștere unei polarități (3), a forma extreme opuse care se condiționează reciproc. – Din fr. polariser.

polariza [At: ALEXI, W. / Pzi: ~zez / E: fr polariser] 1 vtf A transforma lumina naturală prin fenomenele de refracție, refrecție, birefrigerență etc. 2-3 vir (D. corpuri sau sisteme) A dobândi proprietatea de a avea poli magnetici sau electrici. 4 vtf A face să dobândească proprietatea de a avea poli magnetici sau electrici. 5-6 vir (D. corpuri sau sisteme) A dobândi proprietatea de a avea caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 7 vtf A aduce un mediu în stare de polaritate (1). 8-9 vtr (Fig) A (se) concentra în jurul cuiva sau a ceva. 10 vr (Pgn) A alcătui extreme opuse care se presupun reciproc.

POLARIZÁ, polarizez, vb. I. Tranz. A produce fenomenul de polarizare. ♦ Fig. A aduna, a strînge în jurul său, a concentra.

POLARIZÁ vb. I. tr. A produce polarizare. ♦ (Fig.) A aduna, a concentra. [< fr. polariser, cf. gr. polos – axă, pivot].

POLARIZÁ vb. 1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizație. ◊ a transforma lumina naturală în lumină polarizată. II. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra. III. refl. a da naștere unei polarități (2). (< fr. polariser)

A SE POLARIZÁ pers. 3 se ~eáză intranz. și fig. fiz. A forma extreme opuse care se condiționează reciproc. Atitudinile s-au ~at. /<fr. polariser, germ. polarisieren

A POLARIZÁ ~éz 1. tranz. 1) A face să se polarizeze. 2) fig. A strânge în jurul său. ~ masele. 2. intranz. A căpăta proprietatea de a avea poli (electrici sau magnetici). /<fr. polariser, germ. polarisieren

* polarizațiúne f. (fr. polarisation). Fiz. Acțiunea de a polariza (o rază luminoasă). Rezultatu acesteĭ acțiunĭ. Planu de polarizațiune, planu determinat de raza incidentă și de cea polarizată. Polarizațiunea uneĭ pile, micșorarea intensitățiĭ curentuluĭ uneĭ pile în urma unor reacțiunĭ chimice interioare. – Și -áție și -áre.

* polarizéz v. tr. (d. polar; fr. polariser). Fiz. Fac ca, pin reflexiune supt un unghĭ anumit saŭ pin refracțiune pin niște mediĭ anumite, o rază luminoasă să nu se maĭ poată reflecta orĭ răsfrînge. Fac să se ducă la unu din poliĭ uneĭ pile electrice.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

polarizare s. f., g.-d. art. polarizării; pl. polarizări

polarizare s. f., g.-d. art. polarizării; pl. polarizări

polarizáre s. f., g.-d. art. polarizării; pl. polarizări

polariza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. polarizez, 3 polarizea; conj. prez. 1 sg. să polarizez, 3 să polarizeze

polariza (a ~) vb., ind. prez. 3 polarizea

polarizá vb., ind. prez. 1 sg. polarizéz, 3 sg. și pl. polarizeáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POLARIZÁRE s. (FIZ.) 1. polarizație. (~ luminii.) 2. polarizare magnetică v. magnetizare.

POLARIZARE s. (FIZ.) polarizație. (~ luminii.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

POLARIZÁRE s. f. (< polarizá, cf. fr. polariser): dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. Astfel, lat. tempestas însemna inițial „starea timpului” (bună sau rea), iar mai târziu și „timp frumos”, și „furtună”; lat. altus însemna și „înalt”, și „adânc” etc. Rămase în limbile romanice, aceste cuvinte și-au păstrat numai unul din cele două sensuri opuse: cel de „furtună” – fr. tempête, it. tempesta, și cel de „înalt” – fr. haut, it. alto, rom. (în)alt. În limba română, verbul a învăța înseamnă și „a da lecții” (cuiva), și „a primi lecții” (de la cineva); a lua, și „a cumpăra”, dar și „a fura” etc.

Intrare: polarizare
polarizare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polarizare
  • polarizarea
plural
  • polarizări
  • polarizările
genitiv-dativ singular
  • polarizări
  • polarizării
plural
  • polarizări
  • polarizărilor
vocativ singular
plural
Intrare: polariza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • polariza
  • polarizare
  • polarizat
  • polarizatu‑
  • polarizând
  • polarizându‑
singular plural
  • polarizea
  • polarizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • polarizez
(să)
  • polarizez
  • polarizam
  • polarizai
  • polarizasem
a II-a (tu)
  • polarizezi
(să)
  • polarizezi
  • polarizai
  • polarizași
  • polarizaseși
a III-a (el, ea)
  • polarizea
(să)
  • polarizeze
  • polariza
  • polariză
  • polarizase
plural I (noi)
  • polarizăm
(să)
  • polarizăm
  • polarizam
  • polarizarăm
  • polarizaserăm
  • polarizasem
a II-a (voi)
  • polarizați
(să)
  • polarizați
  • polarizați
  • polarizarăți
  • polarizaserăți
  • polarizaseți
a III-a (ei, ele)
  • polarizea
(să)
  • polarizeze
  • polarizau
  • polariza
  • polarizaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

polarizare, polarizărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 MDN '00
    sinonime: polarizație
    • 1.1. fizică Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate; stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Polarizare electrică. Polarizare magnetică. DLRLC
      • 1.1.1. Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. DEX '09 DEX '98
      • 1.1.2. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. DEX '09 DEX '98
      • 1.1.3. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. DEX '09 DEX '98
      • 1.1.4. Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • 1.1.4.1. Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan. DN
      • 1.1.5. Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale. DN
        • 1.1.5.1. prin extensiune Mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. DN
    • 1.2. lingvistică Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Printr-un proces de polarizare «tempestas», care la origine însemna «starea timpului», a ajuns să însemne mai târziu pe de o parte «timp frumos», iar pe de alta «furtună». DLRLC
    • 1.3. filosofie Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități. DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.4. Metodă terapeutică prin folosirea curentului electric de foarte joasă amplitudine, trecut prin electrozi fixați cu polul pozitiv pe arcadele orbitale, iar cu cel negativ la nivelul picioarelor. MDN '00
etimologie:
  • vezi polariza DEX '09 DEX '98 DN

polariza, polarizezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.