POLARIZAȚIE, polarizații, s. f. Stare a unui corp care prezintă proprietatea de polaritate. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = totalitatea fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

polarizație sf [At: NEGULICI / V: (rar) ~iune (S și: ~isa~) / Pl: ~ii / E: fr polarisation] 1 (Fzl; îvr) Inversiune sau schimbare a unei funcții fiziologice sub influența unui factor fizic. 2 Stare a unui corp, sistem fizic care are polaritate (1). 3 Polarizare (3). 4 (Îs) ~ electrică Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici, plus și minus. 5 (Șîs ~ia luminii) Stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație. 6 (Îas) Totalitate a fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. 7 (Îs) ~ cromatică Ansamblu al figurilor de interferență, viu colorate, obținute prin cercetarea cristalelor birefringente în lumină polarizată (2), cu ajutorul unui polariscop. 8 Mărime vectorială care caracterizează polarizația (2).

POLARIZAȚIE, polarizații, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezintă proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute la cercetarea în lumină polarizată a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

POLARIZAȚIE, polarizații, s. f. Polarizare.

POLARIZAȚIE s.f. (Fiz.) Polarizare. [Gen. -iei, var. polarizațiune s.f. / cf. fr. polarisation].

POLARIZAȚIE s. f. stare a unui corp care prezintă polaritate (1); polarizare. ◊ stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. ♦ ă luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. (< fr. polarisation)

POLARIZAȚIE ~i f. 1) v. A POLARIZA și A SE POLARIZA. 2) Stare a unui corp înzestrat cu polaritate. /<fr. polarisation

polarizațiune sf vz polarizație

POLARIZAȚIUNE s.f. v. polarizație.

* polarizațiúne f. (fr. polarisation). Fiz. Acțiunea de a polariza (o rază luminoasă). Rezultatu acesteĭ acțiunĭ. Planu de polarizațiune, planu determinat de raza incidentă și de cea polarizată. Polarizațiunea uneĭ pile, micșorarea intensitățiĭ curentuluĭ uneĭ pile în urma unor reacțiunĭ chimice interioare. – Și -áție și -áre.

polarizație (desp. -ți-e) s. f., art. polarizația (desp. -ți-a), g.-d. art. polarizației; pl. polarizații, art. polarizațiile (desp. -ți-i-)

polarizație (-ți-e) s. f., art. polarizația (-ți-a), g.-d. art. polarizației; pl. polarizații, art. polarizațiile (-ți-i-)

polarizație s. f. (sil. -ți-e), art. polarizația (sil. -ți-a), g.-d. art. polarizației; pl. polarizații, art. polarizațiile (sil. -ți-i-)

POLARIZAȚIE s. v. polarizare.

POLARIZAȚIE s. (FIZ.) polarizare. (~ luminii.)