pogoară sf vz povară

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre Soare, Lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV] – Cf. pogorî.

coborî [At: PALIA (1581), 45 / V: (îrg) ~rî^[1], (înv) cub~, gob~, pogo~, pugo~ / Pzi: ~or / E: pogor, cf vsl погоръ] 1-2 virt A (se) da jos dintr-un loc mai ridicat Și (vir): a descinde. 3-4 virt A (se) deplasa în jos Si: a descinde. 5-6 virt A ieși (sau a face să iasă) dintr-un vehicul. 7 vt C.i. suprafața pe care se produce acțiunea) A se deplasa în jos. 8 (D. aștri) A apune. 9 (Fig; d. întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa. 10 vir (Fig; îvp) A abdica. 11 vit (D. glas, ton) A trece de la un registru mai înalt sau mai puternic la unui mai jos sau mai puțin puternic. 12 vt (Îe) A ~ ochii (sau privirea) A privi în jos (de rușine, de timiditate etc.). 13 vir (D. lichidul unor aparate de măsură) A-i scădea nivelul. 14 vir (Pex; d. unele aparate de măsură) A scădea nivelul indicat de un lichid. 15 vir (Pex; d. mărimile fizico-chimice indicate de unele aparate de măsură) A se micșora. 16 virt (D. o pedeapsă) A scădea. 17 (Pex; d. marfa, valori) A scădea prețul. 18 virt (D. o pedeapsă) A (se) micșora. 19 vtr (Fig) A (se) înjosi. 20 vir (D. drum) A merge în jos. 21 vir (D. ape) A curge la vale. 22 vir (Pex; d. fluide) A se scurge. 23 vir (D. vehicule care circulă pe apă) A urma cursul apei în aval. 24 vir (D. pasagerii unui vehicul) A merge (o dată cu vehiculul) în jos. 25 vir (Pop) A veni dintr-o regiune mai înaltă. 26 (Pop) A veni dinspre nord. 27 vir (Pex; pop) A veni din altă parte. 28 vir (Pop) A veni pe neașteptate. 29 vir (Pex; pop) A năvăli. 30 vt (Înv) A aduce. 31 vir (Înv) A proveni. 32 vir (Înv; udiz „din”) A-și avea originea. 33 vir (Pop; udiz „la”) A poposi la un hotel, han etc. 34 vt (Îvr) A doborî. 35 vt (Îe) A ~ ștacheta A micșora nivelul pretențiilor sau al realizărilor. corectat(ă)

cuborî v vz coborî

goborî v vz coborî

poghoară sf vz povară

pogorî v vz coborî

pohoară sf vz povară

povară sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 297 / V: (îrg) pohoară, ~voară, (înv) poghoară, (reg) pogoară, ~veară / Pl: ~veri, (îrg) ~vări / E: cf slv подъвора „targă”] 1 Obiect, ființă sau grup de obiecte ori de ființe având o greutate mare și fiind transportate cu un animal de tracțiune, cu un mijoc de transport, pe spinarea omului etc. 2 Greutate pe care o reprezintă aceste obiecte sau ființe. 3 (Pgn) Greutate pe care o are cineva de cărat Si: încărcătură, sarcină. 4 (D. animale; îla) De ~ Care este folosit pentru cărat greutăți mari. 5 (Înv; d. vehicule; îal) Destinat transportului de mărfuri. 6 (Fig) Suferință fizică sau morală Si: apăsare, chin, trudă, zbucium. 7 (Îe) A-și duce ~ra A fi obligat să îndure greutățile vieții de fiecare zi. 8 (Reg; îlv) A-și face ~ A se sătura. 9 (Trs; spc) Greutate la cumpăna fântânii. 10 (Reg) Greutate pe care o simte femeia aflată într-o stare înaintată de graviditate. 11 (Reg) Durere fizică internă manifestată ca o senzație de greutate, de apăsare. 12 (Fig) Lucru, stare, situație etc. care constituie o apăsare, o greutate materială sau morală pentru cineva. 13 (Fig) Obligație, datorie care îngreunează situația cuiva. 14 (Spc) Muncă fizică grea, istovitoare pe care o face cineva. 15 (Spc) Serviciu greu, care impune multe eforturi. 16 (Fig) Sarcină, misiune grea. 17 (Înv) Unitate de măsură pentru greutăți care varia între 100 și 125 de ocale folosită la cântărirea mărfurilor. 18 (Reg; îe) A tăia ~ra A tăia trunchiul de copac după o anumită măsură, atât cât poate fi cărat de boi. 19 (Înv) Sumă de 1000 sau, probabil, greșit, de 10.000 de galbeni. 20 (Olt) Măciniș. 21 (Pes; Olt; determinat prin „de sus” sau „de jos”) Sfoară subțire trecută prin ochiurile de la extremitatea osiei Si: (reg) obor². 22 (Îs) ~ra sacului Sfoară groasă care ține întinse marginile sacului de la sacoviște și care leagă colțurile acesteia de vârfurile crucii. 23 (Reg; îf povoară) Bucată de ață sau de frânghie.

poveară sf vz povară

povoară sf vz povară

COBORÎ, SCOBORÎ (-or) I. vb. tr. A da jos, a lăsa jos dintr’un loc ridicat, a pogorî: cioclii au coborît săcriul în groapă (NEGR.); Ⓕ: ~ glasul, a vorbi mai încet, cu un ton mai jos. II. vb. intr. și refl. 1 A se da jos dintr’un Ioc înalt, ridicat, a se pogorî: și ne coborîm noi și ne tot coborîm cu mare grentate pe niște povîrnîșuri primejdioase (CRG.); din trăsură coboară o damă elegantă (CAR.) ¶ 2 ~ din scaun, a renunța la tron, a abdica: p’aci era să se scoboare din scaunul împărăției (ISP.) ¶ 3 A trage la un hotel, la un han: mă coboram la otelul de Fetersburg, în casele lui Beizadea Petrache Mavrogheni (I.-GH.) ¶ 4 A-și urma drumul spre apus: soarele se scobora încet spre asfințit (VLAH.) ¶ 5 A-și trage originea, a-și avea obîrșia: Românii se coboară din coloniștii romani.

URCA (urc) l. vb. tr. 1 A sui, a duce sus (pe deal, pe un loc ridicat): În brațe-o lua, Pe schele o urca, Pe zid o punea (ALECS.-P.); ~ oile la munte; ~ pe cal ¶ 2 A ridica, a înălța: Piramidele’nvechite Urcă’n cer vîrful lor mare (EMIN.) ¶ 3 A spori, a mări, a ridica: ~ prețul; proprietarul mi-a urcat chiria; i-a urcat leafa (C. SCĂDEA) ¶ 4 A se sui: ascultă, omule, iapa dumitale poate să urce pe drumeacul ăla? (R.-COD.); toată lumea se coborî din trăsuri și urcă dealul pe jos (D.-ZAMF.). II. vb. refl. 1 A se sui, a se cățăra: a se ~ pe deal; Așa sării în grădină... Și pe-o claie de paie ca să mă culc mă urcai (PANN); ca iedera ce se urcă pe copaci și pe pereți (ZNN.); tot sîngele i se urcă în obraz (VLAH.); a se ~ pe cal, a încăleca: mirele dă de un cal și se urcă pe el și fuge și fuge (RET.); a se ~ pe tron, pe scaun, a deveni împărat, rege, domn: împăratul se coborî din scaun și se urcă fiul cel mic cu soția sa (ISP.) ¶¶ C. COBORÎ ¶ 2 A ajunge la un nivel mai ridicat: barometrul, termometrul se urcă ¶ 3 A spori, a crește, a se mări, a se ridica: prețurile s’au urcat ¶¶ C. SCĂDEA ¶ 4 A forma un total: pagubele pricinuite de foc se urcă la mai multe sute de mii de lei; cheltuelile de reparație se urcă la cîteva mii de lei [lat. vulg. *orĭcare< orior].

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul. ◊ Expr. (Tranz.) A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos, în pământ (de rușine, de timiditate etc.). ♦ A (se) deplasa în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, a veni în jos din înălțime. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. ♦ Fig. (Pop.) A renunța la domnie, la tron; a abdica. 2. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață etc.) A se lăsa, a cădea; a sosi. 3. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru, temperatură etc.) A scădea (indicând răcirea timpului, atenuarea sau dispariția febrei etc.). 4. Tranz. A schimba înălțimea glasului, trecând la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas mai puțin intens, mai scăzut. 5. Intranz. și refl. A-și avea originea, a se trage din... 6. Refl. Fig. A se înjosi. [Var.: pogorî vb. IV] – Cf. pogorî.

COBORÎ, cobor, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A se da jos dintr-un Ioc ridicat sau dintr-un vehicul; (uneori determinat pleonastic prin «la vale») a merge în jos, pe o pantă, pe un loc înclinat. Din trăsură, el a coborît cel din urmă. SAHIA, N. 55. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. Arald atunci coboară de pe-al lui cal. EMINESCU, O. I 93. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată, vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1. Fig. Privirile coboară mereu, din platou în platou. BOGZA, C. O. 21. ◊ Tranz. (Cu privire la un drum, la un teren etc.) Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. SADOVEANU, B. 6. Ai avut mare noroc de mine, de n-ai apucat a coborî priponii ista. CREANGĂ, P. 202. Dealuri multe ei suiră, Multe dealuri coborîră. ALECSANDRI, P. P. 165. ♦ Intranz. A zbura în jos, a veni jos din înălțime. În urma tractoarelor, berzele coborau mai puțin sperioase, obișnuite cu zgomotul motoarelor. MIHALE, O. 185. Coborî în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază. EMINESCU, O. I 168. ♦ Intranz. (Despre ape curgătoare) A curge la vale. E Oltul care... neîntrerupt coboară. BOGZA, C. O. 95. ◊ Intranz. (Despre corpuri cerești) A se apropia de asfințit, a apune. Soarele coboară într-o tăcere care neliniștește gîzele. C. PETRESCU, S. 245. Luna se cobora încet, mărindu-se, spre pămînt. EMINESCU, N. 25. ♦ Refl. Fig. (învechit, determinat prin «din scaun», «de pe tron») A renunța la domnie, a abdica. Împăratul se coborî din scaun și se urcă fiul cel mic. ISPIRESCU, L. 40. 2. Tranz. A da pe cineva sau ceva jos de la o înălțime oarecare. Coborîndu-l [pe Hercule din cer], îl puse iarăși în leagăn. ISPIRESCU, U. 19. Coboară din pod un păpușoi și desface grăunțele ce-i trebuiesc. ȘEZ. III 126. ◊ Expr. A coborî ochii (sau privirea) = a privi în jos. Ei! nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. ALECSANDRI, T. 320. ♦ A trage, a apleca, a lăsa în jos. Costea aprinse țigara, coborî fereastra și rămase rezemat de bara de alamă. C. PETRESCU, C. V. 17. Și numai după ce ea plecă de lîngă dînsul, se hotărî să coboare pleoapele peste globurile ochilor care păstrau încă imaginea ei. BART, E. 352. 3. Intranz. Fig. (Despre întuneric, noapte, ceață, vînt etc.) A se lăsa, a cădea. Astăzi, ca și alte dăți. Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. TOPÎRCEANU, B. 23. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vîntul Ca un foșnet lung de apă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Noaptea începu să coboare liniștită. DUNĂREANU, N. 20. 4. Intranz. (Despre coloana de mercur a termometrului, p. ext. despre termometru și temperatură) A scădea. Temperatura a coborît sub 0°. 5. Tranz. (Cu privire la glas sau la ton) A schimba intensitatea sau înălțimea trecînd la un registru mai profund. Oratorul coborî deodată tonul. ◊ Refl. (în glumă) (Ciupici scoate cîteva note grave, voind a imita pe un basso italian) Millo: Destul! De te mai coborai nițel, ajungeai la catul de jos. ALECSANDRI, T. I 290. 6. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și trage obîrșia, a avea originea, a se trage din... Ștefan cel Mare cobora din Mușatini. 7. Refl. Fig. A se înjosi. – Variantă: scoborî (VLAHUȚĂ, O. AL. II 4, CREANGĂ, P. 5) vb. IV.

POGORÎ, pogor, vb. IV. Intranz.^[1] (Învechit și arhaizant) A coborî. Eu cînd mă pogor în pimniță, mă gîndesc la tine, cînd mă culc, mă gîndesc la tine. DELAVRANCEA, O. II 324. ♦ Fig. A se înjosi. Chiar să vrei, Răzașul nu să pogoară la bălaie cu femei. HASDEU, R. V. 55.

POVARĂ, poveri, s. f. 1. Greutate (mare); sarcină, încărcătură. În lumina vînătă se înșira convoiul cu poveri. C. PETRESCU, S. 9. Se clatină, lung țipă subt povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, P. 33. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțiind. COȘBUC, P. I 47. ◊ Fig. Dunărea curgea limpede, albastră, voioasă c-a scăpat de povara sloilor. SANDU-ALDEA, U. P. 24. 2. Trudă, chin. Răbdăm poveri, răbdăm nevoi Și ham de cai și jug de boi: Dar vrem pămînt! COȘBUC, P. I 207. Viața în sclavie este o povară, Iarnă nesjîrșită, fără primăvară. BOLINTINEANU, O. 11. ♦ Obligație; însărcinare grea, serviciu greu. Artemie crezînd – după spusa babei – că preotului o să-i pară grozav de bine că-l scapă de povara a două sate, se apropie vesel și-i întinse mîna. STĂNOIU, C. I. 32. 3. Fig. Suferință morală, apăsare. Nu ameninț, dar îți zic Că prea mare e povara urii ca s-o mai ridic. DAVILA, V. V. 156. Mi-ar prii, pe-o așa iarnă, O-mpietrită amorțire. Să adorm, capul să-mi scutur De povara cugetării. VLAHUȚĂ, O. A. 87. Ia mai bine dacă poți, Chinurile de la toți Și povara inimii Și pustiul lacrimii. PĂUN-PINCIO, P. 43. 4. Veche unitate de măsură de 100-125 ocale, folosită în trecut la calcularea cantității mărfurilor. După ce îmi dai povara de Santal... să vii ca să-ți alegi ce-ți place din lucrurile mele. SADOVEANU, D. P. 158. În drumul Țarigradului... Unde-mi merg poverile, Toate zaherelile. TEODORESCU, P. P. 669. – Variantă: (învechit și popular) povoară, povoare (NEGRUZZI, S. II 187), s. f.

SCOBORÎ vb. IV v. coborî.

A COBORÎ cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORÎ. 2) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a se apropia de asfințit; a asfinți; a apune; a scăpăta. 3) fig. (despre întuneric, liniște etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cădea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scădea în intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai scăzute; a scădea; a descrește. Presiunea atmosferică coboară. Termometrul ~. 6) A fi de o anumită origine; a-și avea obârșia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta într-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din căruță. 2) (forme de relief înalt, scări etc.) A parcurge de sus în jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face să fie mai puțin intens. * ~ ochii (sau privirea) a se uita în jos (de rușine, de sfială etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blândețe. 4) (valori ale unor mărimi) A face să scadă. /cf. pogori

A SE COBORÎ mă cobor intranz. 1) A se deplasa spre un loc mai jos; a se da jos (dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul). 2) (despre păsări, avioane) A se îndrepta în jos; a zbura spre pământ. 3) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate; a se umili; a se înjosi. /cf. pogori

POVARĂ poveri f. 1) Încărcătură grea; greutate mare. ◊ Cal (sau animal) de ~ cal (sau animal) folosit pentru transportarea greutăților. 2) fig. Fapt care apasă greu pe sufletul cuiva. ~a anilor de război. 3) înv. Unitate de măsură a greutății (egală cu greutatea încărcăturii care putea fi dusă de un cal). /cf. sl. poduvora

coborî v. 1. a merge de sus în jos: a se coborî dela munte; 2. a da jos, a pune mai jos; 3. a lăsa jos tonul, a trece dela note acute la note grave: de departe ’n văi coboară tânguiosul glas de clopot EM.; 4. a-și trage origina: Românii se coboară dela Romani. [V. pogorî].

pogorî v. V. coborî. [Slav. POGORI, în jos (dela GORA, munte): lit. la poalele muntelui].

povară f. 1. greutate, ceeace poate transporta o căruță, o corabie; 2. ce poate duce un om, un animal; 3. fig. ceeace apasă moralicește: povara anilor; 4. od. o sumă de 1000 galbeni: zece povoare de aur BĂLC. [Și povoară = slav. POVORA, targă: s’a luat lucrul cărat pentru cărătorul¹].^[1]

povoară f. V. povară.

scoborî v. V. coborî.

cobór, V. scobor.

2) pogór, a -î v. tr. și intr. (vsl. po-gorĭ, în jos, la vale, d. gora, munte. V. podgorie). Rar azĭ. Scobor. – Vechĭ și pugor.

pohoáră, V. povară.

pováră f., pl. erĭ și (vechĭ) ărĭ (vsl. povora, și podŭvora, targă). Vechĭ. O veche măsură de greutate (125 de ocale) numită și tar, tovar și sarcină (Iorga, Negoț. 227). Sumă de o mie de galbenĭ. Azĭ. Greutate, sarcină, încărcătură: povara uneĭ căruțe, unuĭ cal, uneĭ corăbiĭ, (și fig.) a anilor, a bătrînețiĭ. – Și povoară și (vechĭ) pohoară, pl. orĭ și (vechĭ) oare. Și povăr (Prav. Gov. 133) n. fără pl. V. tar și tărhat.

povoáră, V. povară.

coborî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cobor, 3 coboară, imperf. 1 coboram; conj. prez. 1 sg. să cobor, 3 să coboare; imper. 2 sg. afirm. coboară corectat(ă)

pogorî (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă pogor, 3 se pogoară, imperf. 1 sg. mă pogoram; conj. prez. 1 sg. să mă pogor, 3 să se pogoare; imper. 2 sg. afirm. pogoară-te; ger. pogorându-mă

povară s. f., g.-d. art. poverii; pl. poveri

coborî (a ~) vb., ind. prez. 3 coboară, imperf. 3 sg. cobora, perf. s. 3 sg. coborî, 3 pl. coborâră; conj. prez. 3 să coboare; imper. 2 sg. coboară; ger. coborând; part. coborât

pogorî (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 pogoară, imperf. 3 sg. pogora, perf. s. 3 sg. pogorî, 3 pl. pogorâră, m.m.c.p. 3 sg. pogorâse, 3 pl. pogorâseră; conj. prez. 3 să pogoare; ger. pogorând; part. pogorât

povară s. f., g.-d. art. poverii; pl. poveri

coborî vb., ind. prez. 1 sg. cobor, 3 sg. și pl. coboară, imperf. 3 sg. cobora; conj. prez. 3 sg. și pl. coboare; imper. 2 sg. coboară; part. coborât

pogorî vb., ind. prez. 1 sg. pogor, 3 sg. și pl. pogoară, imperf. 3 sg. pogora; conj. prez. 3 sg. și pl. pogoare

povară s. f., g.-d. art. poverii; pl. poveri

cobor, -boară 3 sg. și pl., -borîre inf., -borîtor adj. v.

povară, -veri.

povară (poveri), s. f. – 1. Încărcătură, greutate. – 2. Obligație, datorie supărătoare. – 3. (Înv.) Cantitate de zece mii de monede de aur. Sl. tovarŭ „încărcătură” (Cihac, II, 283; Tiktin; Conev 70), probabil contaminat cu sl. podŭvora „targă” (Candrea; Scriban), cf. sb., cr. tovar „povară”, rus. tovari „marfă” și tovarăș. – Der. povăraș, adj. (de povară); împovăra, vb. (a încărca; a îngreuna); împovărător, adj. (copleșitor).

coborî, cobor v. i. (tox.) a reveni la normal după epuizarea efectelor caracteristice ale drogului consumat.

COBORÎ vb. 1. a scoborî, (înv. și pop.) a scăpăta. (A ~ dealul, treptele, sacul din pod.) 2. a descinde, a (se) scoborî, (înv.) a deștinde. (~ din trăsură.) 3. v. trage. 4. v. lăsa. 5. v. apune. 6. v. apleca. 7. v. descinde. 8. v. scădea. 9. a scădea, a slăbi. (Glasul i-a ~ de tot.)

COBORÎ vb. v. abdica, degrada, dezonora, înjosi, ploconi, umili.

POVARĂ s. 1. greu, greutate, încărcătură, sarcină, (livr.) pondere, (pop.) tărhat, (înv. și reg.) pond, tar, tovar, (Mold.) tăbârcă, (înv.) greață, greime. (Poartă în spate toată ~.) 2. v. greutate.

coborî vb. v. ABDICA. DEGRADA. DEZONORA. ÎNJOSI. PLOCONI. UMILI.

COBORÎ vb. 1. a scoborî, (înv. și pop.) a scăpăta. (A ~ dealul, treaptele, sacul din pod.) 2. a descinde, a (se) scoborî, (înv.) a deștinde. (~ din trăsură.) 3. a lăsa, a trage. (A ~ perdelele.) 4. a cădea, a se lăsa, a scoborî. (~ ceața, noaptea.) 5. a apune, a asfinți, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se scufunda. (Soarele ~ în spatele munților.) 6. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 7. a descinde, a proveni, a se trage. (~ din os de domn.) 8. a scădea. (Temperatura a ~ în mod simțitor.) 9. a scădea, a slăbi. (Glasul i-a ~ de tot.)

POVARĂ s. 1. greu, greutate, încărcătură, sarcină, (livr.) pondere, (pop.) tărhat, (înv. și reg.) pond, tar, tovar, (Mold.) tăbîrcă, (înv.) greață, greime. (Poartă în spate toată ~.) 2. apăsare, greutate, sarcină. (Mijlocul i se frînge sub ~ bagajelor.)

A coborî ≠ a crește, a (se) sui, a se ridica

A (se) coborî ≠ a (se) înălța, a (se) urca, a crește, a se majora, a (se) ridica, a (se) sui

pogorî, pogor, v.i.t., r. – A (se) coborî, a (se) da jos. – Din vsl. po-gorǐ „în jos, la vale” (Scriban).

pogorî, pogor, vb. intranz., refl., tranz. – A (se) coborî, a (se) da jos. – Din vsl. po-gorǐ „în jos, la vale” < gora „munte” (Scriban).