abdica vi [At: MAIORESCU, D. I, 6 / Pzi: abdic / E: fr abdiquer, lat abdicare] 1 (D. monarhi) A renunța la tron. 2-3 (Pex) A renunța la o acțiune, o activitate (în fața unor greutăți).

abdicá vb. I. intr. 1 A renunța la tron sau la exercitarea puterii supreme (de către un Papă). Dacă Măria Sa voiește să abdice, nu putem ști (EMIN.). 2 fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). Dezmoștenit de toate, la viață abdicînd, Să nu-mi rămînă-n minte decît un singur gînd (EMIN.). • prez.ind. abdíc. / <fr. abdiquer, lat. abdicāre.

*ABDICA (-dic) vb. intr. ⏲ A părăsi o însărcinare; a renunța la tron, la puterea supremă [fr.< lat.].

ABDICA, abdic, vb. I. Intranz. (Despre monarhi) A renunța la tron. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A renunța la ceva.

ABDICA, abdic, vb. I. Intranz. A renunța la tron; fig. a renunța la ceva. – Fr. abdiquer (lat. lit. abdicare).

ABDICA vb. I. intr. A renunța, voluntar sau constrîns, la tron. ♦ (Fig.) A renunța la ceva, a se resemna; a se lăsa de... [< fr. abdiquer, cf. lat. abdicare].

abdica vb. intr. 1. a renunța la tron, la un drept. 2. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna. 3. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate. (< fr. abdiquer, lat. abdicare)

abdica, abdic, vb. I. Intr. A renunța la tron.

A ABDICA abdic intranz. 1) (despre regi) A renunța la tron. 2) fig. (despre persoane) A renunța la ceva (din cauza greutăților apărute). ~ de la principii. /<lat. abdicare, fr. abdiquer

abdicà v. 1. a se lepăda într’un mod solemn de puterea supremă (vorbind de un împărat, rege sau Domn); 2. fig. a renunța la: a abdica libertatea.

*abdic, a -á v. intr. (lat. áb-dico, -dicáre; fr. abdiquer. V. de-, in- și pre-dic). Renunț de voie la o demnitate suverană: a abdica de la tron. – Mai bine ar fi ábdic, după prédic.

abdica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abdic, 2 sg. abdici, 3 abdică; conj. prez. 1 sg. să abdic, 3 să abdice

abdica (a ~) vb., ind. prez. 3 abdică

abdica vb., ind. prez. 1 sg. abdic, 3 sg. și pl. abdică

ABDICA vb. (POL.) (înv.) a se prosti, (înv. fig.) a coborî. (A ~ de la tronul împărăției.)

ABDICA vb. (înv.) a se prosti, (înv. fig.) a coborî. (A ~ de la tronul împărăției.)

A abdica ≠ a înscăuna

ABDICA A abdica de la datorie = A renunța la îndeplinirea datoriilor; a-și încălca îndeplinirea datoriilor: În virtutea lui, libertatea presei devine, în fapt, o datorie publică: presa are anumite obligații față de individul-cetățean, obligații de la care nu poate abdica în numele legilor pieței (profitului) și ale succesului facil (divertismentul). (MIHAI COMAN) Am abdicat de la datorie. Am uitat că avem și datorii morale, captivi în lumea exclusiv materială. (http://www.meritocratia.tv) A abdica de la principiile sale = A face, a determina să renunțe la convingerile, ideile, principiile sale: Spre deosebire de partenerii săi, România voia să sublinieze faptul că cele patru state apărau principiile ce guvernau Europa postbelică și că ele nu vor abdica de la aceste principii în fața presiunilor de tot felul ce se exercitau asupra lor. (MIRCEA MUȘAT, ION ARDELEANU)