7 intrări

school Articole pe această temă:

44 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola.

poa sf [At: CORESI, TETR. 18 / V: (reg) po / Pl: ~le / E: slv пола] 1 (Mpl) Parte de jos a unui veșmânt femeiesc, a unei cămăși țărănești sau a unor obiecte de îmbrăcăminte încheiate în față. 2 Tivitură în partea de jos a unor obiecte de îmbrăcăminte. 3 (Pop) Parte de la talie în jos, de obicei mai largă și detașabilă, a unei cămăși purtate de femeile de la țară. 4 (Pop; pex) Fustă țărănească. 5 (Îlav; în legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.) La ~la (sau ~ele) cuiva Înaintea cuiva. 6 (În legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.; îal) La voia, la bunul plac al cuiva. 7 (În legătură cu verbe ca „a depune”, „a închina”, „a veni”, „a cădea” etc.; îal) Sub autoritatea cuiva. 8 (Îe) A-și da ~lele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) ~lele în cap (sau, reg, în dinți) A nu mai ține socoteală de minima decență. 9 (Îae) A depăși orice limită a bunei-cuviințe. 10 (Îac) A da pe față un caracter josnic, imoral. 11 (Îe) A-l trage (pe cineva) copiii de ~le A avea mulți copii. 12 (Îae) A fi copleșit, strâmtorat de greutăți familiale. 13 (D. copii mici; îe) A se ține de ~la (sau ~lele) mamei A se prinde de hainele mamei. 14 (Fig; d. copii mici; îae) A sta necontenit în preajma, sub ocrotirea mamei. 15 (Îae) A urmări cu insistență pe cineva. 16 (Fig; îae) A nu da pace cuiva. 17 (Fam; d. femei; îae) A ține pe cineva legat de (sau ~la) ~lele ei A dispune de un bărbat după bunul plac. 18 (Fam; d. femei; îae) A nu lăsa bărbatului prea multă libertate de acțiune. 19 (Îe) A săruta ~la (sau ~lele) (cuiva) A săruta, conform unui obicei ieșit din uz, partea de jos a hainei unui suveran, a unui cleric sau a unei personalități, în semn de supunere și respect. 20 (Fig; pex; îae) A se prosterna în fața cuiva. 21 (Înv; îe) A purta ~le A avea fire de femeie. 22 (Înv; îae) A fi slab din fire, influențabil. 23 (Înv; îe) A fi vrednic de ~la cuiva A fi pe măsura cuiva. 24 (Înv; îe) A-și aprinde ~lele A se supăra foarte tare Si: a se înfuria, a se mânia. 25 (Îs) (Plăcintă cu) ~le (sau ~lele)-n brâu Plăcintă cu brânză făcută dintr-o foaie de aluat pătrată, ale cărei colțuri se aduc peste umplutură, formând un fel de plic. 26 (Trs) Tiv la o țesătură. 27 (Reg) Bor la pălărie. 28 Parte de îmbrăcăminte, din față, care acoperă corpul de la brâu până la genunchi, împreună cu partea corpului corespunzătoare, la o persoană, mai ales la o femeie, când stă jos. 29 (Prc) Parte din față a unei fuste, a unui șort etc. ridicată din mână sau prinsă în brâu, pentru a ține sau a transporta anumite lucruri împreună cu aceste lucruri. 30 (Îlav) Cu ~la În cantitate mare Si: mult. 31 (Înv; îe) A fi în ~la cuiva A depinde de cineva. 32 (Înv; îae) A fi la bunul plac, la cheremul cuiva. 33 (Înv; îe) A-și lua capul în ~ A porni orbește la fugă. 34 (Înv; îae) A se preface că nu vede sau nu aude nimic. 35 (Rar; îlv) A duce pe cineva în ~ A ocroti. 36 (Rar; îal) A favoriza. 37 Cantitate de lucruri care pot fi duse într-o poală (28). 38 (Înv; în concepțiile religioase creștine; șîs ~la lui Avram, ~la lui Dumnezeu) Loc plin de fericire în care trăiesc creștinii credincioși după moarte Si: rai. 39 (Mpl) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește în partea de jos o icoană sau cu care se acoperă analogul, masa din altar etc. 40 (Îvr) Perdea. 41 Parte marginală a unei piei, care a acoperit abdomenul și picioarele animalului. 42 (Pan; urmat de determinări în genitiv) Margine a unei păduri sau, rar, a unei plantații, situată, de obicei, mai la vale. 43 (Urmat de detemiinări în genitiv) Parte a cerului mărginită de linia orizontului Si: orizont, zare. 44 (Îoc vârf; mpl; urmat de determinări în genitiv) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte: munte, deal, pisc etc. Si: picior Vz vază. 45 Parte de jos, de obicei masivă și mai ieșită în afară, a unei clădiri, a unui zid Si: bază, temelie. 46 Parte de jos a coroanei unui copac. 47 (Reg) Totalitate a frunzelor de la baza tulpinii unei plante. 48 (Urmat de determinări în genitiv) Margine inferioară a versanților unui acoperiș Si: jgheab. 49 (Reg; îcs) Pe sub ~le de dugheană Dans popular executat de perechi de dansatori care se prind de capetele unei basmale și se învârtesc, din când în când, pe sub ea. 50 (Reg; îacs) Melodie după care se execută acest dans. 51 (Reg) Parte de jos a unei șire sau a unui stog de grâu, puțin bombată spre a împiedica scurgerea apei la baza lor. 52 (Reg) Parte a clăii de fân rămasă după ce s-a luat din ea partea de sus. 53 (Reg) Parte din mijloc, mai umflată, a clăii de fân. 54 (Reg) Latură a unei șire de grâu, ridicată ca un perete. 55 (Reg) Bucată de tablă de mărimea unei țigle, de diferite culori, care servește la acoperit casele. 56 (Reg) Pridvor scund la unele case țărănești. 57 (Îrg; lpl cu valoare de sg; șîs ~roșie, ~le femeiești) Menstruație. 58 (Med; îrg; îs) ~ albă sau ~le albe Leucoree. 59 (Bot; reg) Buberic (Scrophularia nodosa). 60 (Îc) ~la sfintei (sau ~la-sântei) Marii sau ~la-Sântei-Mării, ~la-Sântă-Măriei, reg, ~la-Sântă-Măririi Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină înaltă, dreaptă, cu frunze mici, aromate și flori albe dispuse în verticile de 10-20 de flori (Nepeta nuda). 61 (Bot; reg; îae) Cătușnică (Nepeta cataria). 62 (Reg; îac) Plantă din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și cu florile violace (Nepeta pannonica). 63 (Bot; reg; îae; șîc ~a-Maicii-Precestă, ~a-Maicii-Precista, ~la-Maichii-Precistii) Granat (Chrysanthemum parthenium). 64 (Bot; reg; îac) Talpa-lupului (Chaiturus marubiastrum). 65 (Bot; Trs; îac) Priboi1 (Geranium macrorrhizum). 66 (Bot; pop; îac) Roiniță2 (Melissa officinalis). 67 (Bot; reg; îac) Rechie1 (Reseda lutea). 68 (Orn; reg; îac) Scatiu (Carduelis spinus). 69 (Îc) ~la-Maicii-Precestă (sau ~la-Maicii-Precista) ori ~la-Maichii-Precistii Mic arbust ornamental din familia labiatelor, cu frunze pețiolate și flori albastre (Plectranthus fructisosus). 70 (Bot; reg; îac) Urzicuță (Coleus blumei). 71 (Bot; Trs; îac) Sunătoare (Hypericum perforatum). 72 (Bot; reg; îac) Peliniță (Artermisia annua). 73 (Bot; reg; îc) ~la- Maicii-Domnului Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina hamaecyparissus). 74 (Bot; reg; îac; șîc ~la rândunicii, ~la-rândunicăi) Volbură (Convolvulus arvensis). 75 (Bot; reg; îc) ~-albă Trifoi alb (Trifolium repens). 76 (Bot; reg; îc) ~la-vulpei Dalac (Paris quadrifolia). 77 (Îc) ~-de-fată-mare Plantă nedefinită mai îndeaproape.

POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de dânsa; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală albă = leucoree. – Din sl. pola.

POÁLĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos, mai largă, a unui veșmînt femeiesc, a unei cămăși țărănești sau a unei haine care se încheie în față (v. pulpană). Poalele capotului au prins a foșni și Filip s-a pomenii înconjurat de-o vorbărie repezită. GALAN, B. I 54. Moșneagul se trase mai deoparte, își spălă mîinile și le șterse de poala cămeșii. HOGAȘ, M. N. 68. Cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. i 47. Cu poala sumanului Turna-n chelna carului. TEODORESCU, P. P. 151 ◊ Fig. Dădea soarele în desară. Sub mal începea să crească poala serii. GALACTION, O. I 62. Toi mai jos apoi se lasă Poala norilor pe munte. TOPÎRCEANU, 23. Luna plină de o lumină moale Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. ALECSANDRI, P. III 275. ◊ Expr. (Glumeț) Poale lungi și minte scurtă, se spunea despre unele femei considerate că ar fi lipsite de judecată. Ian auzi-o cum rîde cînd ii vorbesc de revoluție! Ș-apoi pas de nu zi: poale lungi, minte scurtă. ALECSANDRI, T. I 62. A se ține de poalele (sau poala) mamei = (despre copii) a se prinde de hainele mamei, a sta în preajma, sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de dînsa. O sumedenie de femei, cu copii mici în brațe și cu alții mai măricei ținîndu-li-se de poale, se apropie de grupul nostru. STANCU, U.R.S.S. 165. A trage (pe cineva) de poale = a-l trage de haine pentru a-l face atent asupra unui fapt; fig. a se ține scai de cineva, plictisindu-l cu rugăminți, cu cereri. Un prieten îl trăgea îndărăt de poala hainei. PETRESCU, C. V. 59. A te trage copiii de poale = a avea copii mici, a avea greutăți familiare. Mai îngăduiește puțin, tartarule, că nu te trag copiii de poale. CREANGĂ, P. 56. (Familiar, despre o femeie) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele)... = a ține (pe cineva) foarte aproape de sine, a nu-i lăsa prea multă libertate de acțiune. L-a fi fărmecat și-l ține legat de poalele ei. ALECSANDRI, T. I 421. (Familiar) A-și da poalele peste cap = a pierde orice simț moral, a avea comportări imorale, a-și da pe față adevărata fire josnică. De cînd a plecat prințesa, dumnealui – iartă-mi vorba, și-a dat poalele peste cap. GALAN, Z. R. 310. A veni (sau a cădea) la poalele (cuiva), a depune ceva la poalele (cuiva) = a se ploconi (cu dragoste, respect, smerenie sau umilință) înaintea cuiva, a aduce cuiva un prinos, o ofrandă (ca dovadă de dragoste sau în semn de umilință). Să vie aici, la poalele slăvitei măriri, să arate dacă nu s-ar prinde el să dea învățătura cea deplină măriei-sale Ferid. SADOVEANU, D. P. 17. A venit un rege palid și coroana sa antică Grea de glorii și putere l-a ei poale-ar fi depus. EMINESCU, O. I 52. A săruta poala (cuiva) = a săruta partea de jos a hainei (unui suveran, unui mare demnitar, prelat etc.) potrivit unui obicei azi ieșit din uz. Apropiindu-se de Alexandru-vodă, se închinară pînă la pămînt, fără a-i săruta poala după obicei. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (Fig.) Dunărea bătrînă... îți sărută poala și îți aduce avuții din ținuturile de unde soarele răsare. RUSSO, O. 22. ◊ Plăcinte cu poalele-n brîu (sau poale-n brîu) v. brîu. ♦ (Popular, la pl.) Fustă. Fata de gazdă mare Vinde-o vacă și-și ia poale. MARIAN, la CADE. 2. (Mai ales popular) Partea de jos și din față a unei haine (mai ales a unei fuste, a unui șorț), adusă în sus și ținută cu mîna sau prinsă în brîu, pentru a putea aduna ori duce în ea anumite lucruri. O fetiță. trecu peste lăptoc, ducînd în poală grăunțe. SADOVEANU, O. II 56. Frunză verde foi de fragă, Haide, maică, haide dragă, Cu poala plină de zloți Și mă scoate dacă poți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ◊ (Rar) la pl.) împărăteasa... culese în poale o mulțime de lăcrămioare. EMINESCU, N. 28. ◊ Fig. Noapte bună, soare sfînt. Mîne pînă-n zori te scoală, Adă flori de-argint în poală Și le-așterne pe pămînt! COȘBUC, P. I 157. Vine de la munte iarna la cîmpie, Scuturînd din poale-i zile de urgie. ALECSANDRI, P. A. 134. ♦ Cantitate de lucruri care se pot duce în felulț arătat mai sus. Moș Iordan coboară și ia o poală de fîn. PĂUN-PINCIO, P. 99. Pornește desculță prin rouă, de culege o poală de somnoroasă. CREANGĂ, P. 214. 3. Partea corpului cuprinsă între brîu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană (în special la o femeie) cînd șade. Rumănă, cu ochii buni, cu mînile încrucișate în poală, zîmbește și nu știe ce să mă întrebe. SADOVEANU, O. II 302. Strivit atunci de-nfiorare, M-am ghemuit la tata-n poală. GOGA, C. P. 56. Bunica avea o poală fermecată, și un glas și un: fus care mă furau pe nesimțite și adormeam fericit sub privirile și zîmbetul ei. DELAVRANCEA, V. V. 204. 4. Fig. Partea de jos a unei ridicături de pămînt; locul unde începe un deal, un munte. Ținutul nostru, la poalele muntelui, era liniștit. SADOVEANU, O. VI 365. Sub poalele dealului se deslușeau cete de turci cu ilice albastre, cu fesuri roșii în cap. SANDU-ALDEA, U. P. 45. Umbrele se luptau cu lumina și se ridicau pe poalele dealurilor. ALECSANDRI, O. P. 283. ♦ Loc (umbrit) de unde începe o pădure, (de obicei așezată pe o înălțime); marginea unei păduri. Era albă poala pădurii. Albe fînațurile prăvălatice. Ninsoarea prinsese, în livadă, mere roșii uitate neculese în pomi. SADOVEANU, F. J. 685. [Opri] trăsura în dreptul unui pîlc de verdeață, umbrit de poala pădurii. MIRONESCU, S. A. 140. Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi. EMINESCU, O. I 93. ♦ Partea de jos a unor lucruri care au extensiune în înălțime. Bojbăi cu mîna într-un loc, sub poala stogului, scoase o sticlă și-o vîrî în buzunarul sumanului. MIRONESCU, S. A. 46. Drept în mijlocul ogrăzii, d-a stînga bisericii lui Mircea, se aflau casele domnești, clădire pătrată, mare... cu ziduri late în poale. ODOBESCU, S. I 126. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireagului, Chiar la poala steagului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. În colțul dinspre asfințit al caselor, un nuc bătrîn își lăsa poala pînă pe acoperiș; ploaia și vîntul fîșîiau în frunzele lui. SADOVEANU, O. IV 449. II. 1. (Bot.) Compuse: poala-rîndunicii (sau poala-Maicii-Domnului) = volbură; poala-sîntei-Mării (sau poala-Sîntă-Măriei) = plantă erbacee din familia labia- telor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici aromate (Nepeta nuda). Se simțeau în locuri umbroase miresmele ascuțite de la mintă și poala-sîntă-Măriei. SADOVEANU, E. 119. 2. (Popular, numai în expr.) Poală-albă = leucoree.

POÁLĂ ~e f. 1) Partea de la talie în jos a unui obiect de îmbrăcăminte. * A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atenția cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugăminți. A ține (pe cineva) lângă (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multă libertate. A se ține de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai lângă mama. ~ albă scurgere vaginală de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adâncitură formată prin ridicarea părții de jos a unei rochii, fuste sau a unui șorț (în care se pot pune diferite obiecte). ◊ Plăcintă (cu) ~e (sau ~ele-n brâu) v. PLĂCINTĂ. ~a-rândunicii plantă agățătoare cu flori albe sau roz care au formă de pâlnie; volbură. 3) Cantitate de obiecte cât pot încăpea într-o astfel de adâncitură. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brâu și genunchi (împreună cu îmbrăcămintea) la o persoană care șade. 5) Partea de jos a unei ridicături. ~ele dealului.~ele pădurii marginea unei păduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

poală f. 1. spațiu dintre pântece și genuchi când șade omul: a ținea copilul în poală; 2. partea inferioară a unei haine, pulpană: poalele mantalei, rochii, cămășii; 3. pânză de mătase brodată pe care se pun icoanele: poale pentru sfânta masă; poala Maichii Preciste (Poala- sântă-Măriei), plantă aromatică și prielnică albinelor (Nepeta nuda); 4. partea de jos a unui munte: poalele Carpaților. [Slav. POLA, margine].

poálă (oa dift.) f., pl. e (vsl. pola, jumătate, margine, sîn, polŭ lature, mal, sex, jumătate; polĭana, cîmp, parte de pămînt; bg. polá, poală de haĭnă saŭ de munte; polĭ, cîmp, sîrb. póla, jumătate, poală; rut. rus. polà, poală. V. poĭană, polcă, poliță 1, poloboc, pospolită). Partea de jos a uneĭ haĭne fîlfîitoare, maĭ ales la femeĭ: femeĭa ținea copilu’n poală, noroĭu îĭ stropise poalele rochiiĭ, poalele halatuluĭ Jidanuluĭ fîlfîĭaŭ în vînt. Față de masă pentru sfînta masă din altar saŭ pînză de drapat o icoană. Cantitatea de lucrurĭ ținute în poală: o poală de zarzăre. Partea de jos a unuĭ munte: la poalele munților. A umbla par’că aĭ oŭă’n poală, a călca cu mare precauțiune. Poala Maĭciĭ Domnuluĭ, volbură. Poala Sfinteĭ Mariĭ, numele maĭ multor plante: 1. granatu (V. granat), 2. o plantă erbacee labiată cu miros urît, (népeta núda). Poală albă, leŭcoree. V. pulpană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

poálă s. f., g.-d. art. poálei; pl. poále

poálă s. f., g.-d. art. poálei; pl. poále

!poála-rândunícii (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-rândunícii

!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi

!poála-Máicii-Dómnului (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Máicii-Dómnului

poálă-álbă (boală) (pop.) s. f.

poále-n-brấu (plăcintă) s. f. pl.

arată toate definițiile

Intrare: poală
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poa
  • poala
plural
  • poale
  • poalele
genitiv-dativ singular
  • poale
  • poalei
plural
  • poale
  • poalelor
vocativ singular
plural
polă
sufix (I7-S)
  • po
Intrare: poala-Maicii-Domnului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poala-Maicii-Domnului
plural
genitiv-dativ singular
  • poalei-Maicii-Domnului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: poala-Maicii-Precista
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poala-Maicii-Precista
plural
genitiv-dativ singular
  • poalei-Maicii-Precista
plural
vocativ singular
plural
Intrare: poala-rândunicii
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poala-rândunicii
plural
genitiv-dativ singular
  • poalei-rândunicii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: poala-Sfintei-Marii
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poala-Sfintei-Marii
plural
genitiv-dativ singular
  • poalei-Sfintei-Marii
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poala-Sfintei-Mării
plural
genitiv-dativ singular
  • poalei-Sfintei-Mării
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poala-Sântei-Mării
plural
genitiv-dativ singular
  • poalei-Sântei-Mării
plural
vocativ singular
plural
Intrare: poală-albă
substantiv feminin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poală-albă
  • poala-albă
plural
genitiv-dativ singular
  • poale-albe
  • poalei-albe
plural
vocativ singular
plural
Intrare: poale-n-brâu
substantiv feminin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • poale-n-brâu
  • poalele-n-brâu
genitiv-dativ singular
plural
  • poale-n-brâu
  • poalelor-n-brâu
vocativ singular
plural

poală polă

  • 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (popular) fustă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fustă attach_file 8 exemple
    exemple
    • Poalele capotului au prins a foșni și Filip s-a pomenit înconjurat de-o vorbărie repezită. GALAN, B. I 54.
      surse: DLRLC
    • Moșneagul se trase mai deoparte, își spălă mîinile și le șterse de poala cămeșii. HOGAȘ, M. N. 68.
      surse: DLRLC
    • Cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. i 47.
      surse: DLRLC
    • Cu poala sumanului Turna-n chelna carului. TEODORESCU, P. P. 151.
      surse: DLRLC
    • figurat Dădea soarele în desară. Sub mal începea să crească poala serii. GALACTION, O. I 62.
      surse: DLRLC
    • figurat Tot mai jos apoi se lasă Poala norilor pe munte. TOPÎRCEANU, B. 23.
      surse: DLRLC
    • figurat Luna plină de o lumină moale Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. ALECSANDRI, P. III 275.
      surse: DLRLC
    • Fata de gazdă mare Vinde-o vacă și-și ia poale. MARIAN, la CADE.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie glumeț Poale lungi și minte scurtă, se spunea despre unele femei considerate că ar fi lipsite de judecată.
      exemple
      • Ian auzi-o cum rîde cînd îi vorbesc de revoluție! Ș-apoi pas de nu zi: poale lungi, minte scurtă. ALECSANDRI, T. I 62.
        surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune adverbială La poala (sau la poalele) cuiva = înaintea, la picioarele cuiva.
      surse: DEX '09
      • 1.2.1. expresie A veni (sau a cădea) la poalele (cuiva), a depune ceva la poalele (cuiva) = a se ploconi (cu dragoste, respect, smerenie sau umilință) înaintea cuiva, a aduce cuiva un prinos, o ofrandă (ca dovadă de dragoste sau în semn de umilință).
        exemple
        • Să vie aici, la poalele slăvitei măriri, să arate dacă nu s-ar prinde el să dea învățătura cea deplină măriei-sale Ferid. SADOVEANU, D. P. 17.
          surse: DLRLC
        • A venit un rege palid și coroana sa antică Grea de glorii și putere l-a ei poale-ar fi depus. EMINESCU, O. I 52.
          surse: DLRLC
    • 1.3. locuțiune adverbială La poala (sau la poalele) cuiva = la voia, la bunul-plac al cuiva.
      surse: DEX '09
    • 1.4. expresie A se ține de poala (sau poalele) mamei = (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • O sumedenie de femei, cu copii mici în brațe și cu alții mai măricei ținîndu-li-se de poale, se apropie de grupul nostru. STANCU, U.R.S.S. 165.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A trage (pe cineva) de poale = a-l trage de haine pentru a-l face atent asupra unui fapt.
      surse: DLRLC
      • 1.5.1. figurat A se ține scai de cineva, plictisindu-l cu rugăminți, cu cereri.
        exemple
        • Un prieten îl trăgea îndărăt de poala hainei. PETRESCU, C. V. 59.
          surse: DLRLC
    • 1.6. expresie A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva.
      surse: DEX '09
    • 1.7. expresie A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Mai îngăduiește puțin, tartarule, că nu te trag copiii de poale. CREANGĂ, P. 56.
        surse: DLRLC
    • 1.8. expresie familiar (Despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • L-a fi fărmecat și-l ține legat de poalele ei. ALECSANDRI, T. I 421.
        surse: DLRLC
    • 1.9. expresie familiar A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • De cînd a plecat prințesa, dumnealui – iartă-mi vorba, și-a dat poalele peste cap. GALAN, Z. R. 310.
        surse: DLRLC
    • 1.10. expresie familiar A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: închina attach_file 2 exemple
      exemple
      • Apropiindu-se de Alexandru-vodă, se închinară pînă la pămînt, fără a-i săruta poala după obicei. NEGRUZZI, S. I 138.
        surse: DLRLC
      • figurat Dunărea bătrînă... îți sărută poala și îți aduce avuții din ținuturile de unde soarele răsare. RUSSO, O. 22.
        surse: DLRLC
    • 1.11. (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = poale-n-brâu.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 8 exemple
    exemple
    • Rumănă, cu ochii buni, cu mînile încrucișate în poală, zîmbește și nu știe ce să mă întrebe. SADOVEANU, O. II 302.
      surse: DLRLC
    • Strivit atunci de-nfiorare, M-am ghemuit la tata-n poală. GOGA, C. P. 56.
      surse: DLRLC
    • Bunica avea o poală fermecată, și un glas și un: fus care mă furau pe nesimțite și adormeam fericit sub privirile și zîmbetul ei. DELAVRANCEA, V. V. 204.
      surse: DLRLC
    • O fetiță. trecu peste lăptoc, ducînd în poală grăunțe. SADOVEANU, O. II 56.
      surse: DLRLC
    • Frunză verde foi de fragă, Haide, maică, haide dragă, Cu poala plină de zloți Și mă scoate dacă poți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318.
      surse: DLRLC
    • rar (la) plural Împărăteasa... culese în poale o mulțime de lăcrămioare. EMINESCU, N. 28.
      surse: DLRLC
    • figurat Noapte bună, soare sfînt. Mîne pînă-n zori te scoală, Adă flori de-argint în poală Și le-așterne pe pămînt! COȘBUC, P. I 157.
      surse: DLRLC
    • figurat Vine de la munte iarna la cîmpie, Scuturînd din poale-i zile de urgie. ALECSANDRI, P. A. 134.
      surse: DLRLC
    • 2.1. locuțiune adverbială Cu poala = în cantitate mare.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: mult (adv.)
    • 2.2. expresie (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: ocroti proteja
    • 2.3. Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • O poală de ouă.
        surse: DEX '09
      • Moș Iordan coboară și ia o poală de fîn. PĂUN-PINCIO, P. 99.
        surse: DLRLC
      • Pornește desculță prin rouă, de culege o poală de somnoroasă. CREANGĂ, P. 214.
        surse: DLRLC
  • 3. prin specializare (la) plural Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului).
    surse: DEX '09
  • 5. prin analogie Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Era albă poala pădurii. Albe fînațurile prăvălatice. Ninsoarea prinsese, în livadă, mere roșii uitate neculese în pomi. SADOVEANU, F. J. 685.
      surse: DLRLC
    • [Opri] trăsura în dreptul unui pîlc de verdeață, umbrit de poala pădurii. MIRONESCU, S. A. 140.
      surse: DLRLC
    • Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi. EMINESCU, O. I 93.
      surse: DLRLC
  • 6. prin analogie Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 7. prin analogie (la) plural Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.).
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Ținutul nostru, la poalele muntelui, era liniștit. SADOVEANU, O. VI 365.
      surse: DLRLC
    • Sub poalele dealului se deslușeau cete de turci cu ilice albastre, cu fesuri roșii în cap. SANDU-ALDEA, U. P. 45.
      surse: DLRLC
    • Umbrele se luptau cu lumina și se ridicau pe poalele dealurilor. ALECSANDRI, O. P. 283.
      surse: DLRLC
    • 7.1. Partea de jos a unei clădiri, a unui zid.
      exemple
      • Drept în mijlocul ogrăzii, d-a stînga bisericii lui Mircea, se aflau casele domnești, clădire pătrată, mare... cu ziduri late în poale. ODOBESCU, S. I 126.
        surse: DLRLC
      • 7.1.1. Partea de jos a unor lucruri care au extensiune în înălțime.
        exemple
        • Bojbăi cu mîna într-un loc, sub poala stogului, scoase o sticlă și-o vîrî în buzunarul sumanului. MIRONESCU, S. A. 46.
          surse: DLRLC
        • Și mă cată, mamă, cată... La capul șireagului, Chiar la poala steagului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324.
          surse: DLRLC
    • 7.2. Partea de jos a coroanei unui copac.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • În colțul dinspre asfințit al caselor, un nuc bătrîn își lăsa poala pînă pe acoperiș; ploaia și vîntul fîșîiau în frunzele lui. SADOVEANU, O. IV 449.
        surse: DLRLC

etimologie:

poala-Maicii-Domnului

etimologie:

poala-Maicii-Precista

etimologie:

poala-rândunicii

etimologie:

poala-Sfintei-Marii poala-Sfintei-Mării poala-Sântei-Mării

etimologie:

poală-albă

etimologie:

poale-n-brâu

  • 1. Plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic.
    surse: DEX '09

etimologie: