6 intrări

school Articole pe această temă:

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

platnic, ~ă [At: (a. 1614) IORGA, C. I. II, 241 / Pl: ~ici, ~ice / E: plată1 + -nic] 1 a (Înv; d. divinitate) Care răsplătește sau pedepsește pe cineva pentru faptele sale. 2 s (Înv) Dumnezeu, Iisus Hristos, considerați din punctul de vedere al felului cum răsplătesc faptele oamenilor. 3 a (Înv) Care este dator să răspundă din punct de vedere moral de faptele sale sau ale altcuiva. 4 smf (Înv) Datornic. 5 a (Îe) A da (pe cineva) ~ A obliga pe cineva să plătească o datorie. 6 a (Îae) A declara dator. 7 a (Îe) A se da ~ A se recunoaște dator. 8 (Îae) A fi de acord să plătească o datorie. 9-10 smf, a (Persoană, instituție etc.) care trebuie să plătească (în schimbul unei mărfuri, serviciu etc.) Si: plătitor (3-4). 11-12 smf (Îs) Bun (sau rău) ~ Persoană fizică sau juridică ce își plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere) obligațiile bănești. 13-14 smf, a (Înv) (Persoană) care garantează pentru plata unei sume de bani Si: garant, (îvp) chezaș. 15 a (Înv) Plătibil (2).

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.

PLÁTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival înv. (despre persoane) Care plătește sau trebuie să plătească; plătitor ◊ Bun (sau rău) ~ persoană care își îndeplinește (sau nu-și îndeplinește) obligațiile bănești. /plată + suf. ~nic

platnic m. cel ce are de plătit: bun, rău platnic. [Serb. PLATNIK].

plátnic, -ă adj. (d. plată; sîrb. pol. platnik). Care plătește, plătitor. Solvabil: a fi bun platnic. Responsabil (Vechĭ). Plătibil (Vechĭ): înscris platnic către înfățișător.

RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plátnic (rar) adj. m., s. m., pl. plátnici; adj. f., s. f. plátnică, pl. plátnice

plátnic adj. m., s. m., pl. plátnici; f. sg. plátnică, pl. plátnice

*bun-plátnic adj. m., s. m., pl. bun-plátnici; adj. f., s. f. bun-plátnică, pl. bun-plátnice

*rău-plátnic adj. m., s. m., pl. rău-plátnici; adj. f., s. f. rău-plátnică, pl. rău-plátnice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLÁTNIC s., adj. v. datornic, debitor.

PLÁTNIC s., adj. plătitor. (Bun ~.)

PLÁTNIC s. v. cauțiune, fidejusor, garant.

platnic s. v. CAUȚIUNE. FIDEJUSOR. GARANT.

platnic s., adj. v. DATORNIC. DEBITOR.

Intrare: platnic (adj.)
platnic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • platnic
  • platnicul
  • platnicu‑
  • platnică
  • platnica
plural
  • platnici
  • platnicii
  • platnice
  • platnicele
genitiv-dativ singular
  • platnic
  • platnicului
  • platnice
  • platnicei
plural
  • platnici
  • platnicilor
  • platnice
  • platnicelor
vocativ singular
plural
Intrare: platnic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • platnic
  • platnicul
  • platnicu‑
plural
  • platnici
  • platnicii
genitiv-dativ singular
  • platnic
  • platnicului
plural
  • platnici
  • platnicilor
vocativ singular
  • platnicule
  • platnice
plural
  • platnicilor
Intrare: bun-platnic (adj.)
bun-platnic1 (adj.) adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicul
  • bun-platnicu‑
  • bun-platnică
  • bun-platnica
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicii
  • bun-platnice
  • bun-platnicele
genitiv-dativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicului
  • bun-platnice
  • bun-platnicei
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicilor
  • bun-platnice
  • bun-platnicelor
vocativ singular
plural
Intrare: bun-platnic (s.m.)
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicul
  • bun-platnicu‑
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicii
genitiv-dativ singular
  • bun-platnic
  • bun-platnicului
plural
  • bun-platnici
  • bun-platnicilor
vocativ singular
  • bun-platnicule
plural
  • bun-platnicilor
Intrare: rău-platnic (adj.)
rău-platnic1 (adj.) adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicul
  • rău-platnică
  • rău-platnica
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicii
  • rău-platnice
  • rău-platnicele
genitiv-dativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicului
  • rău-platnice
  • rău-platnicei
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicilor
  • rău-platnice
  • rău-platnicelor
vocativ singular
plural
Intrare: rău-platnic (s.m.)
rău-platnic2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicul
  • rău-platnicu‑
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicii
genitiv-dativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicului
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicilor
vocativ singular
  • rău-platnicule
plural
  • rău-platnicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

platnic, -ă platnică

etimologie:

  • Plată + sufix -nic.
    surse: DEX '98 DEX '09

bun-platnic, -ă bun-platnică

  • 1. (Persoană) care își îndeplinește bine obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244.
      surse: DLRLC
    • Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.
      surse: DLRLC

etimologie:

rău-platnic, -ă rău-platnică

  • 1. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp).
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Rău + platnic
    surse: DEX '09