13 definiții pentru platnic (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

platnic, ~ă [At: (a. 1614) IORGA, C. I. II, 241 / Pl: ~ici, ~ice / E: plată1 + -nic] 1 a (Înv; d. divinitate) Care răsplătește sau pedepsește pe cineva pentru faptele sale. 2 s (Înv) Dumnezeu, Iisus Hristos, considerați din punctul de vedere al felului cum răsplătesc faptele oamenilor. 3 a (Înv) Care este dator să răspundă din punct de vedere moral de faptele sale sau ale altcuiva. 4 smf (Înv) Datornic. 5 a (Îe) A da (pe cineva) ~ A obliga pe cineva să plătească o datorie. 6 a (Îae) A declara dator. 7 a (Îe) A se da ~ A se recunoaște dator. 8 (Îae) A fi de acord să plătească o datorie. 9-10 smf, a (Persoană, instituție etc.) care trebuie să plătească (în schimbul unei mărfuri, serviciu etc.) Si: plătitor (3-4). 11-12 smf (Îs) Bun (sau rău) ~ Persoană fizică sau juridică ce își plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere) obligațiile bănești. 13-14 smf, a (Înv) (Persoană) care garantează pentru plata unei sume de bani Si: garant, (îvp) chezaș. 15 a (Înv) Plătibil (2).

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

PLÁTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival înv. (despre persoane) Care plătește sau trebuie să plătească; plătitor ◊ Bun (sau rău) ~ persoană care își îndeplinește (sau nu-și îndeplinește) obligațiile bănești. /plată + suf. ~nic

plátnic, -ă adj. (d. plată; sîrb. pol. platnik). Care plătește, plătitor. Solvabil: a fi bun platnic. Responsabil (Vechĭ). Plătibil (Vechĭ): înscris platnic către înfățișător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plátnic (rar) adj. m., s. m., pl. plátnici; adj. f., s. f. plátnică, pl. plátnice

plátnic adj. m., s. m., pl. plátnici; f. sg. plátnică, pl. plátnice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLÁTNIC s., adj. plătitor. (Bun ~.)

PLÁTNIC s., adj. v. datornic, debitor.

platnic s., adj. v. DATORNIC. DEBITOR.

Intrare: platnic (adj.)
platnic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • platnic
  • platnicul
  • platnicu‑
  • platnică
  • platnica
plural
  • platnici
  • platnicii
  • platnice
  • platnicele
genitiv-dativ singular
  • platnic
  • platnicului
  • platnice
  • platnicei
plural
  • platnici
  • platnicilor
  • platnice
  • platnicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

platnic, -ă platnică

etimologie:

  • Plată + sufix -nic.
    surse: DEX '98 DEX '09